CODUL CIVIL

pagina a II-a

TITLUL PRELIMINAR
Despre EFECTELE SI APLICAREA LEGILOR IN GENERE

Art. 1. Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva (C. civ. 1589, 1911)
A se vedea art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei potrivit caruia: "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile".
Art. 2. (Abrogat prin Legea Nr. 105 din 1 octombrie 1992 (art. 183) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicata in M. Of. Nr. 245 din 1 octombrie 1992.)
Art. 3. Judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate.
Art. 4. Este oprit judecatorului de a se pronunta, in hotararile ce da, prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse (C. civ. 1201 ).
Art. 5. Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare¹ la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri (C. civ. 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. II, 968, 1008, 1010, 1089, 1471, 1492, 1495 alin. II, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838).

1. Acte juridice unilaterale.

CARTEA I
Despre PERSOANE

TITLUL I
Despre DREPTURILE CIVILE SI DESPRE NATURALIZARE

CAPITOLUL I
Despre bucurarea de drepturile civile si despre naturalizare

Art. 6-16. (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobandirea si pierderea nationalitatii romane).

CAPITOLUL II
Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calitatii de roman

Art. 17-20. (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobandirea si pierderea nationalitatii romane).

TITLUL II
Despre ACTELE STARII CIVILE

Art. 21-86. (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele starii civile).

TITLUL III
Despre DOMICILIU

Art. 87-97. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL IV
Despre ABSENTI, ADICA CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR

CAPITOLUL I
Despre absenta prezumata

Art. 98-100. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

CAPITOLUL II
Despre declararea absentei

Art. 101-105. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

CAPITOLUL III
Despre efectele absentei

Art. 106-123. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

CAPITOLUL IV
Despre privegherea copiilor minori ai tatalui care a disparut

Art. 124-126. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL V
Despre CASATORIE

CAPITOLUL I
Despre insusirile si conditiile necesare spre a se putea savarsi casatoria

Art. 127-133. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 134. (Abrogat expres prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1969 privind abrogarea unor acte normative, publicat in M. Of. nr. 9 din 31 decembrie 1989).
Art. 135-138. (Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
Art. 139. (Abrogat prin art. 49 din Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 140. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Art. 141. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 142. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Art. 143-150. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre formalitatile relative la celebrarea casatoriei

Art. 151-152. (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele starii civile).

CAPITOLUL III
Despre opozitii la casatorie

Art. 153-161. (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928).

CAPITOLUL IV
Despre cereri de nulitate a casatoriei

Art. 162-184. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL V
Despre obligatiile ce izvorasc din casatorie

Art. 185-193. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL VI
Despre drepturile si datoriile respective ale sotilor

Art. 194-196. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 197-208. (Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate).

CAPITOLUL VII
Despre desfacerea casatoriei

Art. 209. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL VIII
Despre a doua casatorie

Art. 210. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL VI
Despre DESPARTENIE

CAPITOLUL I
Despre cauzele desparteniei

Art. 211-213. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 214. (Abrogat expres prin art. 49 a1 Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 215. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 persoanele juridice)

CAPITOLUL II
Despre despartenie pentru cauza determinata

Art. 216-233. (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).
Art. 234. (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).
Art. 235-240. (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).
Art. 241-242. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).
Art. 243-245. (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).
Art. 246-248. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).
Art. 249-250. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 251-253. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

CAPITOLUL III
Despre despartenia prin consimtamantul mutual

Art. 254-267. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).
Art. 268. (Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atributiilor ministerului public si expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).
Art. 269-270. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).
Art. 271-272. (Abrogate implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atributiilor ministerului public si expres prin art VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).
Art. 273-276. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

CAPITOLUL IV
Despre efectele desparteniei

Art. 277. (Abrogat prin Legea nr. 429 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 C. civ.).
Art. 278. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 279. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Art. 280-284. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 285. (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

TITLUL VII
Despre PATERNITATE SI DESPRE FILIATIUNI

CAPITOLUL I
Despre filiatiunea copiilor legitimi nascuti sau conceputi in casatorie

Art. 286-291. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre dovedirea filiatiunii copiilor legitimi

Art. 292-303. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre copiii naturali

Art. 304-308. (Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural).

TITLUL VIII
Despre ADOPTIE

Art. 309-320. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 321-322. (Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
Art. 323. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
Art. 324. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

TITLUL IX
Despre PUTEREA PARINTEASCA

Art. 325-341. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL X
Despre MINORITATE, DESPRE TUTELA SI DESPRE EMANCIPARE

CAPITOLUL I
Despre minoritate

Art. 342. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre tutela

Art. 343-420. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre emancipare

Art. 421-433. (Abrogate prin art. V al Decretului nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea si abrogarea unor dispozitii privitoare la majorat, la capacitate in materia contractelor de munca si emancipare).

TITLUL XI
Despre MAJORITATE, DESPRE INTERDICTIE SI DESPRE CONSILIUL JUDICIAR

CAPITOLUL I
Despre majoritate

Art. 434. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre interdictie

Art. 435-457. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre consiliile judiciare

Art. 458-460. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CARTEA II
Despre BUNURI SI DESPRE OSEBITELE MODIFICARI ALE PROPRIETATII

TITLUL I
Despre DISTINCTIUNEA BUNURILOR

Art. 461. Toate bunurile sunt mobile sau imobile. (C. civ. 2, 462 si urm., 472 si urm., 489 si urm., 1295, 1315 si urm., 1685, 1727 si urm., 1751, 1824 si urm., 1895 si urm., 1909).

CAPITOLUL I
Despre imobile

Art. 462. Bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinatia lor, sau prin obiectul la care ele se aplica. (C. civ. 2, 463-465 alin. I, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773, 783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660, 1721, 1729, 1737-1745, 1746 si urm., 1777, 1818, 1895).
Art. 463. Fondurile de pamant si cladirile sunt imobile prin natura lor. (C. civ. 464, 465, 469, 470).
Art. 464. Morile de vant, sau de apa, asezate pe stalpi, sunt imobile prin natura lor. (C. civ. 462).
Art. 465. Recoltele care inca se tin de radacini, si fructele de pe arbori, neculese inca, sunt asemenea imobile.
Indata ce recoltele se vor taia si fructele se vor culege, sunt mobile. (C. civ. 463, 466, 472 si urm. 972, 1295, 1730).
Art. 466. Arborii ce se taie devin mobile. (C. civ. 465, 473, 529 si urm.).
Art. 467. Animalele ce proprietarul fondului da arendasului pentru cultura, sunt imobile pe cat timp li se pastreaza destinatia lor. (C. civ. 462, 468).
Art. 468. Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie.
Astfel sunt imobile prin destinatie, cand ele s-au pus de proprietar pentru serviciul si exploatarea fondului:
- animalele afectate la cultura;
- instrumentele aratoare;
- semintele date arendasilor sau colonilor partiali¹;
- porumbii din porumbarie;
- lapinii² tinuti pe langa casa;
- stupii cu roi;
- pestele din iaz (helestee);
- teascurile, caldarile, alambicurile, cazile si vasele;
- instrumentele necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor de hartie si altor uzine;
- paiele si gunoaiele.
Mai sunt imobile prin destinatie toate efectele mobiliare³ ce proprietarul a asezat catre fond in perpetuu. (C. civ. 462, 469, 1750, 1824).

1. Dijmasi
2. Iepuri de casa
3. Lucruri mobile

Art. 469. Proprietarul se presupune ca a asezat catre fond in perpetuu efecte mobiliare¹, cand acestea sunt intarite cu gips, var sau ciment, sau cand ele nu se pot scoate fara a se strica sau deteriora, sau fara a strica sau deteriora partea fondului catre care sunt asezate.
Oglinzile unui apartament se presupun asezate in perpetuu, cand parchetul pe care ele stau este una cu boaseria² camerei.
Aceasta se aplica si la tablouri si alte ornamente.
Statuile sunt imobile cand ele sunt asezate inadins, chiar cand ele s-ar putea scoate fara fractura sau deteriorare. (C. civ. 468, 1325, 1750, 1824).

1. Lucruri mobile.
2. Lemnaria care imbraca peretii interiori ai camerei.

Art. 470. Urloaiele sau tevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pamant, sau la vreo casa, sunt imobile si fac parte din proprietatile la care servesc. (C. civ. 462).
Art. 471. Sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil. (C. civ. 462, 517, 565, 576, 1750).

CAPITOLUL II
Despre mobile

Art. 472. Bunurile sunt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii. (C. civ. 461, 465 alin. II, 466, 473, 474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726, 1736, 1751, 1909).
Art. 473. Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atat acele care se misca de sine precum sunt animalele, precum si cele care nu se pot stramuta din loc decat prin o putere straina, precum sunt lucrurile neinsufletite. (C. civ. 472).
Art. 474. Sunt mobile prin determinarea legii, obligatiile si actiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare¹, actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si cand capitalul acestor companii consta in imobile.
Aceste actiuni sau interese se socot ca mobile numai in privinta fiecarui din asociati si pe cat timp tine asociatia.
Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viata asupra statului sau asupra particularilor. (C. civ. 472, 1639 si urm.).

1. Lucruri mobile.

CAPITOLUL III
Despre bunuri in raportul lor cu cei ce le poseda

Art. 475. Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de legi.
Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate si nu pot fi instrainate decat dupa regulile si formele prescrise anume pentru ele. (C. civ. 480 si urm., 1296, 1306, 1706, 1801 si urm., 1845).
1. A se vedea de asemenea - Constitutia Romaniei (art. 135 alin. 6);
- Constitutia Romaniei (art. 41 alin. 6);
- Codul familiei (art. 35);
- Legea fondului funciar nr. 18 din 20 februarie 1991 (art. 7 si art. 45-52, M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991);
- Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 pentru autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997);
- Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administratiei publice locale, republicata, (M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996);
- Decretul nr. 367/1971 privind regimul armelor, munitiilor si metalelor explozive (B. Of. nr. 21 din 8 martie 1976);
- Codul aerian - Decretul nr. 516/1953 (B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificarile ulterioare);
- Legea protectiei mediului nr. 137 din 29 decembrie 1995 (M. Of. nr. 304 din 30 decembrie 1995).
Art. 476. Drumurile mari, drumurile mici si ulitele care sunt in sarcina statului, fluviile si raurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamantul Romaniei, care nu sunt proprietate particulara, sunt considerate ca dependinte ale domeniului public. (C. civ. 478, 495 si urm., 582, 646, 647, 1844).
Art. 477. Toate averile vacante si fara stapani, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori, sau ale caror mosteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public. (C. civ. 538, 646, 648, 652, 680, 696).
Art. 478. Portile, zidurile, santurile, intariturile pietelor de razboi si ale fortaretelor fac si ele parte din domeniul public.
Aceste lucruri reintra in comert cand nu mai servesc la uzul public. (C. civ. 476, 647, 1844, 1845).
Art. 479. Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute. (C. civ. 480 si urm., 517 si urm., 565 si urm., 576 si urm., 1720).
A se vedea:
- Constitutia Romaniei (art. 135 alin. 5);
- Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 pentru autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, republicata (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997).

TITLUL II
Despre PROPRIETATE

Art. 480. Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. (C. civ. 475, 479, 481 si urm., 489 si urm., 585, 586, 620 si urm., 841 si urm., 1001, 1002, 1306, 1310).
Art. 481. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire. (C. civ. 475, 480, 597, 616).
A se vedea Constitutia Romaniei (art. 41 alin. 3-5).
Art. 482. Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeste: drept de accesiune. (C. civ. 480, 483 si urm., 629, 645, 903 si urm., 1324 si urm., 1396, 1750, 1777, 1824).

CAPITOLUL I
Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru

Art. 483. Fructele naturale sau industriale ale pamantului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului in puterea dreptului de accesiune. (C. civ. 480, 482, 483, 484, 522 si urm., 1730 pct. 1 ).
Art. 484. Fructele produse din vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decat cu indatorire din parte-i de a plati semanaturile, araturile si munca pusa de altii. (C. civ. 483, 494, 524, 552, 997).
Art. 485. Posesorul nu castiga proprietatea fructelor decat cand poseda cu buna-credinta; la cazul contrariu, el este dator de a inapoia productele, impreuna cu lucrul, proprietarului care-l revendica. (C. civ. 485, 487, 494, 995, 1854 si urm., 1898).
Art. 486. Posesorul este de buna-credinta cand poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carui viciuri nu-i sunt cunoscute. (C. civ. 485, 487, 494, 995, 997, 1846 si urm., 1858, 1890, 1894, 1898).
Art. 487. El inceteaza de a fi cu buna-credinta din momentul cand aceste viciuri ii sunt cunoscute. (C. civ. 486, 994).

CAPITOLUL II
Despre dreptul de accesiune asupra celor unite si incorporate cu lucrul

Art. 488. Tot ce se uneste si se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (C. civ. 482, 489 si urm., 903, 1325).

SECTIUNEA I
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile

Art. 489. Proprietatea pamantului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui. (C. civ. 480, 490 si urm., 579, 607 si urm., 610, 612, 613, 620).
Potrivit art. 135 alin. 4 din Constitutia Romaniei, bogatiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Art. 490. Proprietarul poate face asupra pamantului toate plantatiile si cladirile ce gaseste de cuviinta, afara de exceptiile statornicite la capul¹, care trateaza despre servituti. (C. civ. 480, 489, 492, 576 si urm., 607 si urm., 1776).

1. Titlul IV "Despre servituti".

Art. 491. Proprietarul poate face sub fata pamantului toate constructiile si sapaturile ce gaseste de cuviinta, si trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afara de modificarile prescrise de legi si regulamente privitoare la mine, precum si de legile si regulamentele politienesti. (C. civ. 480, 489, 490, 492, 538, 607 si urm., 610, 612, 613, 620).
A se vedea nota de sub art 489.
Art. 492. Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra. (C. civ. 463, 489, 493, 1202).
Art. 493. Proprietarul pamantului care a facut constructii, plantatii si lucrari cu materiale straine, este dator sa plateasca valoarea materialelor. El mai poate fi osandit, dupa imprejurari, pentru o asemenea urmare si la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (C. civ. 492, 494, 499, 512, 998, 999, 1084, 1909).
Art. 494. Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le tine pentru dansul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice.
Daca proprietarul pamantului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a facut; el poate chiar, dupa imprejurari, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vatamarile ce a putut suferi proprietarul locului.
Daca proprietarul voieste a pastra pentru dansul acele plantatii si cladiri, el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii, fara ca sa se ia in consideratie sporirea valorii fondului, ocazionata prin facerea unor asemenea plantatii si constructii. Cu toate acestea, daca plantatiile, cladirile si operele au fost facute de catre o a treia persoana de buna credinta, proprietarul pamantului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, cladiri, si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului. (C. civ. 766, 771, 997, 1076, 1084).
Art. 495. Cresterile de pamant ce se fac succesiv si pe nesimtite la malurile fluviului si ale raurilor se numesc aluviune. Aluviunea este in folosul proprietarului riveran, cand e vorba de un fluviu sau rau navigabil, plutitor sau neplutitor, cu indatorire insa pentru proprietar de a lasa, pe pamantul sau, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (C civ. 476 si urm., 482, 488, 496 si urm., 587).
Potrivit art. 135 alin. 4 din Constitutia Romaniei, apele cu potentialul energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Art. 496. Tot ale proprietarului riveran sunt si pamanturile lasate de apele curgatoare, cand ele se retrag pe nesimtite de la unul din tarmuri si se indreapta catre celalalt tarm; proprietarul tarmului de unde apa s-a retras profita de aluviune, fara ca proprietarul tarmului opus sa poata reclama pamantul cel pierdut.
Acest drept nu are loc in privirea pamanturilor parasite de apa marii. (C. civ. 476, 495).
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 497. Aluviunea nu are loc in privirea lacurilor, helesteielor si a iazurilor; proprietarul lor conserva totdeauna pamantul acoperit de apa, cand ea este la inaltimea scurgerii helesteiului, iazului, chiar daca catimea apei ar scadea in urma; si viceversa, proprietarul iazului nu castiga nici un drept asupra pamantului riveran ce se acopera de apa iazului cand urmeaza varsaturi extraordinare. (C. civ. 495, 1847).
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 498. Daca un fluviu sau rau, navigabil sau nu, rupe deodata o parte mare, si care se poate recunoaste, de pamant, si o lipeste la pamantul unui alt proprietar, acea parte ramane a cui a fost pamantul de la care s-a rupt; insa daca se va reclama in termen de un an. (C. civ. 476, 495, 1894).
Art. 499. Insulele si prundurile, care se formeaza in albia fluviilor si a raurilor navigabile sau plutitoare, sunt ale statului, daca nu i se opune titlu sau prescriptie. (C. civ. 476).
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 500. Insulele si prundurile, care se formeaza in raurile nenavigabile si neplutitoare, sunt ale proprietarului tarmului pe care ele s-au format; daca insula formata trece peste jumatatea raului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra partii de insula ce se intinde spre el, pornind de la jumatatea raului. (C. civ. 476. 496, 499, 501).
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 501. Daca un rau sau fluviu, formandu-si un brat nou, taie si inconjoara pamantul unui proprietar riveran, si face prin acest chip o insula, proprietarul nu pierde pamantul ce s-a transformat in insula, chiar daca el s-a facut de un fluviu sau de un rau navigabil sau plutitor. (C. civ. 476, 499).
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 502. Daca un fluviu sau un rau isi face un nou curs parasind vechea sa albie, aceasta albie se imparte intre proprietarii marginari.
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 503. Orice animale sau zburatoare salbatice trec in cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cat timp raman la noi, afara numai daca asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (C. civ. 468, 998, 1898).

SECTIUNEA II
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile miscatoare

Art. 504. Daca doua lucruri a doi deosebiti stapani s-au unit impreuna incat amandoua formeaza un singur tot, dar se pot desparti si conserva fiecare in parte dupa despartire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principala, ramanand el dator a plati celuilalt proprietar pretul lucrului ce a fost unit cu principalul. (C. civ. 473, 505 si urm.).
Art. 505. Este principal acela din doua lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea carui a servit unirea celuilalt lucru. (C. civ. 504, 506, 508 si urm., 511 si urm.).
Art. 506. Cand insa lucrul unit este mult mai de pret decat lucrul principal, si cand el s-a unit fara stirea proprietarului, acesta poate cere despartirea si restituirea lucrului unit, chiar daca ar rezulta din despartire oarecare vatamare lucrului catre care el a fost unit. (C. civ. 504 si urm., 728).
Art. 507. Daca din cele doua lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare in valoare. Daca valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeasi, atunci lucrul cel mai mare in volum va fi considerat ca principal. (C. civ. 504 si urm., 511, 512).
Art. 508. Daca un mester sau altcineva a intrebuintat materia care nu era a sa si a facut un lucru nou, atunci proprietarul materiei intrebuintate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, platind pretul muncii, atat cand acel obiect ar putea cat si cand el n-ar putea reveni in starea primitiva. (C. civ. 484, 509 si urm., 514, 515, 997, 1478).
Art. 509. Daca insa manopera ar fi atat de importanta incat ar intrece cu mult valoarea materiei intrebuintate, atunci munca lucratorului va fi considerata ca parte principala, si lucratorul va avea dreptul de a retine lucrul format, platind proprietarului pretul materiei. (C. civ. 508, 514 si urm., 1478).
Art. 510. Cand cineva a intrebuintat in parte materia care era a sa, si in parte materia straina, pentru a forma un lucru nou, fara ca nici o parte din materie sa-si fi pierdut cu totul fiinta, si daca acele materii nu se mai pot desparti fara vatamare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintai in proportie cu materia ce era a sa, si celuilalt in proportie cu materia sa si cu pretul muncii sale. (C. civ. 506 si urm., 511 si urm., 728, 1388 si urm.).
Art. 511. Cand un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiti stapani din care nici una nu poate fi considerata ca materie principala, atunci proprietarul, in nestiinta carui a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, daca ea este cu putinta a se desface.
Daca materiile amestecate nu se mai pot desparti fara vatamare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine tuturor stapanilor, fiecarui insa in proportie cu catimea, calitatea si valoarea materiilor lui, intrebuintate la facerea acelui lucru. (C. civ. 512 si urm., 728 si urm., 1388 si urm.).
Art. 512. Daca materia unui din proprietari ar covarsi pe cealalta materie prin valoare si cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu pret va putea cere lucrul format prin amestecare, platind insa celuilalt proprietar pretul materiei sale. (C. civ. 505 si urm., 511, 513 si urm.).
Art. 513. Cand lucrul format ramane comun intre proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitatie si pretul se va imparti. (C. civ. 506 si urm., 510, 511, 728, 1388 si urm.).
Art. 514. In toate cazurile in care proprietarul materiei intrebuintate fara stirea lui la formarea unui lucru nou este in drept de a reclama lucrul format, el are si voia de a cere in loc de lucrul format o materic de aceeasi natura, catime, greutate, marime si calitate, sau valoarea aceleiasi materii. (C. civ. 504 si urm., 508 si urm., 515).
Art. 515. Vericari vor fi intrebuintat materii straine, fara stirea proprietarului lor, vor putea dupa imprejurari fi osanditi la plata de daune-interese, si aceasta fara prejudiciul urmaririlor prin canal extraordinar.¹ (C. civ. 506 si urm., 998, 999, 1084).

1. Actiune penala.

Art. 516. Principiile regulilor de mai sus vor servi judecatorilor si in deciziunea cazurilor analoge cu cele precedente. (C. civ. 3, 504-515).

TITLUL III
Despre UZUFRUCT, DESPRE UZ SI DESPRE ABITATIUNE

CAPITOLUL I
Despre uzufruct

Art. 517. Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, insa cu indatorirea de a le conserva substanta. (C. civ. 479, 480, 518 si urm., 540 si urm., 554, 557 si urm., 804, 844, 1750, 1824).
Art. 518. Uzufructul se stabileste prin lege sau prin vointa omului. (C civ. 517, 519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 si urm. ).
Prin abrogarea art. 285, 338, 684 si 1242 din C. civ., au fost desfiintate drepturile de uzufruct legal si anume dreptul de uzufruct al parintilor asupra bunurilor copiilor, dreptul sotului asupra bunurilor dotale, si dreptul vaduvei fara avere la mostenirea barbatului ei.
Art. 519. Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu conditie. (C. civ. 557, 560, 1004 si urm., 1017, 1019, 1022 si urm., 1295).
Art. 520. Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile si imobile. (C. civ. 462 si urm., 472 si urm., 526 si urm., 1295, 1750 pct. 2).

SECTIUNEA I
Despre drepturile uzufructuarului

Art. 521. Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra caruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (C. civ. 517, 522 si urm., 544).
Art. 522. Fructele naturale sunt acelea ce pamantul produce de la sine: productia si prasila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobandesc prin cultura. (C. civ. 483 si urm., 524 si urm., 555, 556).
Art. 523. Fructele civile sunt chiriile caselor, dobanzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intra in clasa fructelor civile. (C. civ. 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 si urm., 1730 pct. 1, 1907).
Art. 524. Fructele naturale si industriale, neculese in momentul cand se deschide dreptul de uzufruct, sunt ale uzufructuarului. Acelea ce se gasesc in aceeasi stare cand se sfarseste dreptul de uzufruct sunt ale proprietarului, fara de a putea pretinde unul de la altul despagubire de cheltuielile urmate pentru araturi si semanaturi. Drepturile colonului partiar¹ ce vor fi existat la inceputul, sau la finele uzufructului, nu pot fi vatamate de dispozitia precedenta. (C. civ. 465, 484, 522, 534).

1. Dijmas.

Art. 525. Fructele civile se socotesc dobandite zi cu zi, si se cuvine uzufructuarului, in proportie cu durata uzufructului sau. Aceasta regula se aplica la arenzi si la chiriile caselor si la alte fructe civile. (C. civ. 523, 527, 542, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 si urm., 1907).
Art. 526. Daca uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fara a le consuma, precum bani, grane, bauturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, insa cu indatorire de a le inapoia in aceeasi cantitate, calitate si valoare, sau pretul, la sfarsitul uzufructului. (C. civ. 521, 557 si urm.).
Art. 527. Uzufructul unei rente pe viata da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fara de a fi obligat la nici un fel de restituire. (C. civ. 521, 523, 1639 si urm.).
Art. 528. Daca uzufructul cuprinde lucruri care, fara a se consuma indata, se strica dupa vreme prin intrebuintarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dansele pentru intrebuintarea la care ele sunt destinate, si nu este obligat de a le inapoia la sfarsitul uzufructului, decat in stare ce se vor afla, insa nestricate din dol sau culpa. (C. civ. 517, 534, 543, 555, 556, 998, 1102, 1156).
Art. 529. Daca uzufructul cuprinde paduri destinate de proprietarul lor la taieri periodice, uzufructuarul este dator a pastra ordinea si catimea taierii, in conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fara a putea pretinde vreo despagubire nici uzufructuarul, nici mostenitorii sai, pentru partile lasate netaiate in timpul uzufructului sau.
Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi,¹ fara degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct, decat cu indatorire, pentru uzufructuar, de a se conforma obiceiului local in privirea inlocuirii lor. (C. civ. 466, 524, 530 si urm.).
A se vedea:
- Legea fondului funciar nr. 18/1991 (art. 41);
- Codul silvic (B. Of. nr. 22 din 8 februarie 1969), cu modificarile ulterioare:
- Legea nr. 4/1972 privind gospodarirea padurilor aflate in administrarea directa a comunelor (B. Of. nr. 42 din 24 aprilie 1972).

1. Pepiniere.

Art. 530. Uzufructuarul se mai bucura, conformandu-se cu epocile si uzul vechi al proprietarului, de partile de paduri inalte care au fost puse in taiere regulata, sau ca aceste taieri se fac periodic pe o intindere de pamant determinata, sau ca se fac numai de o catime oarecare de arbori alesi pe toata suprafata domeniului. (C. civ. 529, 531 si urm.).
A se vedea nota de sub art. 529.
Art. 531. In toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori inalti; va putea insa intrebuinta, spre a face reparatiile la care este obligat, arborii dezradacinati sau sfaramati din accidente; poate chiar a taia pentru acest sfarsit arborii trebuinciosi, cu indatorire insa a constata in fiinta proprietarului aceasta trebuinta. (C. civ. 529 si urm., 533, 545, 546).
Art. 532. Uzufructuarul poate lua din paduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, insa toate acestea dupa obiceiul locului si al proprietarului. (C. civ. 524, 529, 531 ).
A se vedea nota de sub art. 529.
Art. 533. Pomii roditori care se usuca si chiar acei ce sunt dezradacinati sau daramati din accidente se cuvin uzufructuarului, cu indatorire de a-i inlocui prin altii. (C. civ. 529 alin. II, 531 ).
Art. 534. Uzufructuarul se poate bucura el insusi, sau inchiria altuia, sau ceda exercitiul dreptului sau. De va inchiria, urmeaza a se conforma pentru epocile cand se preinnoiesc contractele si pentru durata lor, regulilor intocmite pentru barbat, in privinta averii femeii sale la titlul Despre contractul de casatorie. (C. civ. 523, 542, 1413, 1824 pct. 2).
Dispozitiile din titlul "Despre contractul de casatorie" au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
Art. 535. Uzufructuarul se foloseste de adaugirile facute prin aluviune la obiectul asupra caruia are uzufruct. (C. civ. 495 si urm.).
Art. 536. El se foloseste de drepturile de servitute si in genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, si se foloseste intocmai ca insusi proprietarul. (C. civ. 517, 554, 576 si urm., 639).
Art. 537. Uzufructuarul se foloseste asemenea intocmai ca proprietarul de minele, pietrariile si nisipurile ce sunt in exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct.
Daca insa se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fara o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fara a dobandi mai intai invoirea guvernului.
A se vedea nota de sub art. 489.
Art. 538. Uzufructuarul nu are nici un drept asupra minelor si pietrariilor nedeschise inca, nici asupra nisipurilor a caror exploatare nu e inca inceputa, nici asupra comorii care s-ar putea gasi in cursul uzufructului sau.
Art. 539. Proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vatama drepturile uzufructuarului.
Uzufructuarul nu poate, la incetarea uzufructului, cere vreo despagubire pentru imbunatatirile ce ar pretinde ca a facut, chiar cand printr-insele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau mostenitorii sai pot insa ridica oglinzi, tablouri si alte ornamente, pe care le-ar fi asezat, cu indatorire de a restabili localul in starea ce a fost mai inainte. (C. civ. 469, 494, 998, 999).

SECTIUNEA II
Despre obligatiile uzufructuarului

Art. 540. Uzufructuarul ia lucrurile in starea in care se afla; el insa nu poate intra in folosinta lor, decat dupa ce va face in prezenta proprietarului, sau dupa ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor miscatoare si constatarea starii in care se vor afla cele nemiscatoare, supuse uzufructului. (C civ. 462 si urm., 472 si urm., 536, 1432).
Art. 541. Este dator a da cautiune ca se va folosi ca un bun parinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vanzatorul sau donatorul care si-au rezervat uzufructul, nu sunt obligati a da cautiune. (C. civ. 540, 1080, 1652 si urm., 1675 si urm. ).
Prin abrogarea art. 338 C. civ., dreptul de uzufruct legal al parintilor asupra bunurilor copiilor a fost desfiintat.
Art. 542. Daca uzufructuarul nu gaseste cautiune, nemiscatoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse in uzufruct se pun la dobanda, productele se vand si pretul lor se pune asemenea la dobanda; dobanzile acestor sume si pretul arendelor se cuvin uzufructuarului. (C. civ. 525, 543, 544, 1411 si urm., 1587 si urm.).
Art. 543. In lipsa de cautiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin intrebuintare pune pretul la dobanda, si uzufructuarul se foloseste de dobanzi in cursul uzufructului; cu toate acestea uzufrucutuarul va putea cere si judecatorii vor putea ordona, dupa imprejurari, ca o parte din lucrurile miscatoare necesare pentru propriile sale trebuinte sa i se lase sub simpla sa depunere de juramant si cu indatorire de a le preda la curmarea uzufructului. (C.civ. 528, 542).
Art. 544. Intarzierea de a da cautiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de cand s-a deschis uzufructul. (C. civ. 517, 524, 525, 542, 543).
Art. 545. Uzufructuarul nu este obligat decat la reparatiile de intretinere. Reparatiile cele mari raman in sarcina proprietarului, afara numai daca acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparatiilor de intretinere de la deschiderea uzufructului, in care caz uzufructuarul este obligat a le face si pe acestea. (C. civ. 517, 531, 540, 546 si urm., 558, 998, 999, 1447 si urm.).
Art. 546. Reparatiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari si ale boltelor, restabilirea grinzilor si acoperisului intreg, acelea ale zagazelor si ale zidurilor de sprijinire si de imprejmuire in total; toate celelalte reparatii sunt de intretinere. (C. civ. 531, 545, 547).
Art. 547. Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligati a recladi ceea ce a cazut de vechime sau s-a distruit¹ din caz fortuit. (C. civ. 539, 540, 546, 557, 563 si urm., 1083).

1. Distrus.

Art. 548. Uzufructuarul este obligat, in cursul folosintei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contributiile si altele ce sunt dupa obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor. (C. civ. 545)
Art. 549. In privinta sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, in cursul uzufructului, proprietarul si uzufructuarul contribuie dupa modul urmator: proprietarul este obligat a le plati si uzufructuarul a-i raspunde dobanzile, iar daca uzufructuarul le-a platit, el are dreptul a cere capetele,¹ platite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (C civ. 550, 552, 557 si urm., 1589).

1. Capitalul.

Art. 550. Acel ce castiga cu titlu gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achita in proportie cu folosinta sa si fara nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare si veniturile rentelor perpetue sau pe viata care privesc asupra patrimoniului. (C. civ. 844 si urrn., 888 si urm., 894 si urm., 902 si urm., 1639).
Art. 551. Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, de va fi silit sa le plateasca, are actiune in contra proprietarului. (C. civ. 899 si urm., 905, 991, 1746 si urm., 1790 si urm.).
Art. 552. Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie sa contribuie impreuna cu proprietarul la plata datoriilor dupa cum urmeaza: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige¹ in urma catimea cu care urmeaza a contribui la plata datoriilor in proportie cu valoarea zisului fond. Daca uzufructuarul voieste sa avanseze suma pentru care trebuie fondul sa contribuie, capitalul i se inapoiaza la sfarsitul uzufructului fara nici o dobanda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, dupa a sa vointa, sau sa plateasca dansul acea suma, si atunci uzufructuarul ii plateste dobanzile in tot cursul uzufructului, sau sa puna in vanzare o parte din averea supusa uzufructului pana se va dobandi un pret analog sumei datorite. (C. civ. 775, 893, 896).

1. Se stabileste.

Art. 553. Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinta si celelalte condamnatiuni la care procesele aratate pot da nastere.
Art. 554. Daca in cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta incercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este tinut a-l denunta proprietarului, caci la din contra uzufructuarul ramane raspunzator pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi raspunzator pentru orice stricaciune s-ar face de el insusi.
Art. 555. Daca uzufructul are de obiect un animal si daca acesta va pieri fara culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprictarului alt animal in loc, nici de a-i plati pretul.
Art. 556. Daca turma pe care un uzufruct a fost constituit, din intamplare sau din boala, va pieri cu totul si fara culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decat a-i da seama de piei sau de valoarea lor.
Daca turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de-a inlocui numarul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.

SECTIUNEA III
Despre stingerea uzufructului

Art. 557. Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru are uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau intrunirea asupra aceleiasi persoane a ambelor calitati de proprietar si de uzufructuar:
prin neuzul dreptului de uzufruct in curs de 30 ani;
prin totala desfiintare a lucrului asupra caruia uzufructul era constituit. (C. civ. 969, 1154, 1156, 1890).
Art. 558. Uzufructul poate inceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinta sa, sau aducand stricaciuni fondului, sau lasandu-l sa se degradeze din lipsa de intretinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni in contestatiile pornite in contra-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradarilor facute si a da garantii pentru viitor.
Judecatorii pot, dupa gravitatea imprejurarilor, sau a hotari stingerea uzufructului, sau a lasa pe proprietar sa se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu indatorire de a plati pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezinta drepturile sale o suma hotarata pana in ziua cand uzufructul urma sa inceteze. (C. civ. 545, 974).
Art. 559. Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.
Art. 560. Uzufructul constituit pana ce o alta persoana va ajunge la o varsta hotarata, tine pana la acea epoca, chiar de ar muri zisa persoana inaintea varstei hotarate.
Art. 561. Vanzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continua a se folosi de uzufructul sau, de a nu renunta la dansul in mod formal.
Art. 562. Creditorii uzufructuarului pot sa ceara a se anula renuntarea facuta in paguba lor. (C. civ. 975, 976).
Art. 563. Daca o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit,¹ uzufructul se pastreaza asupra partii ramase. (C. civ. 1156).

1. Distrus

Art. 564. De va fi uzufructul constituit numai asupra unei cladiri, si aceasta cladire va arde sau se va distrui¹ din alta intamplare, sau se va darama de vechime, uzufructuarul nu va avea dreptul a se folosi de pamantul pe care a fost cladirea, nici de materialele ramase. Daca uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care facea parte si cladirea, uzufructuarul se va folosi de pamant. (C. civ. 1156).

1. Distruge

CAPITOLUL II
Despre uz si abitatiune

Art. 565. Drepturile de uz si de abitatiune se stabilesc si se pierd in acelasi chip ca si uzufructul.
Art. 566. Ca si in cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fara a da mai intai cautiune si fara a face inventar. (C. civ. 540 si urm.).
Sotul supravietuitor nu este obligat sa dea cautiune pentru exercitarea dreptului de abitatiune ce i se cuvine potrivit art. 4 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
Art. 567. Uzuarul si cel ce are dreptul de abitatiune trebuie sa se foloseasca de ele ca un bun parinte de familie.
Art. 568. Drepturile de uz si de abitatiune se reguleaza prin titlul care le-a infiintat si primesc dupa cuprinderea lui mai multa sau mai putina intindere.
Art. 569. Daca titlul nu se explica asupra intinderii acestor drepturi, ele se reguleaza precum urmeaza.
Art. 570. Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acel loc decat se cuvine pentru trebuintele sale si ale familiei sale.
Poate pretinde si pentru trebuintele copiilor ce va avea in urma constituirii dreptului de uz.
Art. 571. Uzuarul nu poate ceda nici inchiria dreptul sau altuia. (C. civ. 534, 573).
Art. 572. Cel ce are un drept de abitatiune pe o casa poate sedea intr-una cu familia sa, chiar de n-ar fi fost insurat la epoca cand i s-a dat acest drept.
Cel ce are dreptul de abitatiune poate inchiria partea casei ce nu locuieste.
Cu privire la dreptul de abitatie al sotului supravietuitor, a se vedea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
Art. 573. Dreptul de abitatiune nu poate fi nici cesionat, nici inchiriat, afara de exceptia adusa la art. 572. (C. civ. 534, 571 ).
Art. 574. Daca uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau daca ocupa toata casa, e dator sa faca cheltuielile de cultura, reparatiile de intretinere si sa plateasca contributiile ca si uzufructuarul. Daca nu ia decat o parte din fructe sau daca nu ocupa decat o parte din casa, el contribuie in proportie cu lucrul de care se foloseste. (C. civ. 545 si urm.).
Art. 575. Uzul padurilor se va regula prin legi particulare.
A se vedea nota de sub art. 529.

TITLUL IV
Despre SERVITUTI

Art. 576. Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil avand un alt stapan.
Art. 577. Servitutile izvorasc sau din situatia naturala a locurilor, sau din obligatia impusa de lege, sau din conventia dintre proprietari. (C. civ. 578, 586 si urm., 620 si urm.).

CAPITOLUL I
Despre servituti ce se nasc din situatia locurilor

Art. 578. Locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireste din locurile superioare, fara ca mana omului sa fi contribuit la aceasta.
Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca sa opreasca aceasta scurgere.
Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servitutii fondului inferior.
Art. 579. Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice intrebuintare cu dansul, fara insa a vatama dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobandit sau prin vreun titlu sau prin prescriptie asupra acelui izvor.
Art. 580. In acest caz, prescriptia nu se poate dobandi decat prin o folosinta neintrerupta in timp de 30 de ani, socotiti din ziua cand proprietarul fondului inferior a facut si a savarsit lucrari aparente destinate a inlesni trecerea si scurgerea apei in propritatea sa.
Art. 581. Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul, cind izvorul da apa trebuincioasa locuitorilor unei comune, unui sat sau unui catun.
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 582. Acela, a carui proprietate este pe marginea unei ape curgatoare, afara de apele care sunt declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apa pentru irigatia proprietatilor sale, fara insa a o abate de tot.
Acela prin al carui fond trece apa o poate chiar intrebuinta in toata intinderea prin care ar avea curgere, cu indatorire numai a-i lasa cursul firesc la iesirea din proprietatea sa.
A se vedea nota de sub art. 495.
Art. 583. De se ridica vreo contestatie intre proprietarii carora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele ¹, la darea hotararii, sunt datoare sa caute a impaca interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietatii, observand intotdeauna regulamentele particulare si locale asupra curgerii si uzului apelor.
A se vedea nota de sub art. 495

1. Instantele

Art. 584. Orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate.
Art. 585. Tot proprietarul isi poate ingradi proprietatea, afara de exceptia ce se face la art. 616.

CAPITOLUL II
Despre servitutile stabilite de lege

Art. 586. Servitutile stabilite de lege au de obiect utilitatea publica, sau a comunelor, ori aceea a particularilor.
Art. 587. Acele stabilite pentru utilitatea publica sau comunala au de obiect cararea sau poteca pe langa marginea raurilor navigabile sau flotabile, constructia sau reparatia drumurilor, sau alte lucrari publice sau comunale.
Tot ce priveste acest fel de servituti se determina de catre legile sau regulamentele particulare.
Art. 588. Legea supune pe proprietari la osebite obligatii unul catre altul, fara chiar sa existe vreo conventie intre dansii.
Art. 589. Parte din aceste obligatii e regulata de catre legile asupra politiei rurale.
Celelalte sunt relative la zidul sau la santul comun intre vecini, la cazul cand se poate inalta un contrazid, la privirea asupra proprietatii vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere.
Legea asupra politiei rurale din 25 decembrie 1868, la care se refera art. 589 alin. 1, a fost abrogata prin Legea nr. 22 martie 1937 privitoare la organizarea si incurajarea agriculturii.

SECTIUNEA I
Despre zidul si santul comun

Art. 590. In orase si la tara, orice zid care serveste de despartire intre cladiri sau intre curte si gradina, si intre ograde la tara, se socoteste comun, daca nu exista un titlu sau semn care ar proba contrariul.
Art. 591. Este semn de necomunitate cand culmea zidului este dreapta si perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cealalta parte infatiseaza un plan inclinat; in acest caz, zidul se presupune ca apartine exclusiv proprietarului despre care exista planul inclinat.
Art. 592. Reparatia si recladirea zidului comun sunt in sarcina tuturor devalmasilor, si in proportie cu dreptul fiecaruia.
Art. 593. Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi aparat de a contribui la reparatii si recladiri, renuntand la dreptul sau, daca insa zidul comun nu ar sprijini vreo cladire a sa.
Art. 594. Fiecare coproprietar poate sa zideasca in contra unui zid comun si sa bage grinzi sau legaturi in toata grosimea zidului, lasand 54 milimetri despre vecin, fara prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sa scurteze acele grinzi pana in jumatatea zidului, in caz cand si el ar voi a pune grinzi tot in acele locuri, sau a lipi un cos. (C. civ. 599, 610, 611)
Art. 595. Orice coproprietar poate sa inalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala inaltarii, reparatiile de intretinere pentru partea inaltata si totodata pagubirile pentru sarcina cauzata zidului comun in proportie cu inaltimea.
Art. 596. Daca zidul comun nu e in stare a purta greutatea inaltarii, cel ce vrea sa-l inalte e dator a-l face din intreg, din temelie, cu cheltuiala sa, si orice adaos in grosime sa-l faca pe locul sau.
Art. 597. Vecinul care n-a contribuit la inaltare poate castiga dreptul de comunitate, platind cheltuiala pe jumatate, precum si pretul pe jumatate al locului ce s-ar fi intrebuintat pentru ingrosarea zidului.
Art. 598. Orice vecin al unui zid poate sa-l faca comun, in parte sau tot, platind stapanului zidului jumatate din valoarea sa, sau jumatate din valoarea partii ce vrea sa faca comuna, precum si jumatate din valoarea locului pe care este cladit zidul.
Art. 599. Unul din vecini nu poate gauri zidul comun, nici sa alature sau sa sprijine de dansul vreo lucrare, fara consimtamantul celuilalt.
In caz de impotrivire, el nu poate face aceasta fara a regula mai intai prin experti mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vateme drepturile celuilalt.
Art. 600. Fiecare poate in orase si suburbii a indatora pe vecinul sau, a contribui la cladirea si repararea ingradirii ce desparte casele, curtile si gradinile lor; inaltimea ingradirii se va hotari dupa regulamentele particulare sau dupa obiceiul obstesc si in lipsa de regulamente si de obicei, inaltimea zidului va fi de cel putin doi metri, socotindu-se si coama.
Art. 601. Cand se recladeste un zid comun sau o casa, toate servitutile active si pasive se perpetua in privirea noului zid sau a noii case, fara a se putea insa ingreuna, daca recladirea s-a facut mai inainte de implinirea prescriptiei. (C. civ. 636 si urm.).
Art. 602. Toale santurile intre doua proprietati se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.
Art. 603. Este semn de necomunitate cand pamantul e inaltat sau aruncat numai de o parte a santului.
Art. 604. Santul se socoteste a fi exclusiv al acelui in partea caruia pamantul e aruncat.
Art. 605. Santul comun trebuie intretinut cu cheltuiala comuna.
Art. 606. Orice gard ce desparte doua proprietati se socoteste comun, afara daca numai una singura din doua proprietati va fi ingradita, sau de nu va fi un titlu sau posesiune indestulatoare care sa constate din contra.
Art. 607. Nu e iertat a sadi arbori care cresc inalti decat in departarea hotarata de regulamentele particulare sau obiceiurile constante si recunoscute si in lipsa de regulamente si de obiceiuri, in departare de doi metri, de la linia despartitoare a celor doua proprietati pentru arborii inalti si de o jumatate de metru pentru celelalte plantatii si garduri vii.
Art. 608. Vecinul poate cere ca arborii si gardurile vii pusi la o distanta mai mica sa se scoata.
Acela pe a carui proprietate se intind cracile arborilor vecinului poate sa indatoreze a le taia.
Daca radacinile se intind pe pamantul sau are drept a le taia singur.
Art. 609. Arborii care se afla in gardul comun sunt comuni ca si gardul si fiecare din ambii proprietari e in drept a cere sa-i taie.

SECTIUNEA II
Despre distanta si lucrarile intermediare cerute pentru oarecare constructii

Art. 610. Cel ce face un put sau o privata langa un zid fie comun sau nu;
cel ce vrea sa cladeasca un camin sau vatra, o fierarie, un cuptor sau o soba, sa-i inlature un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie langa zid un magazin¹ de sare, sau gramezi de materii corozive;
e indatorat sa lase departarea prescrisa de regulamente si obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau sa faca lucrarile prescrise de aceleasi legi si regulamente spre a nu aduce vatamare vecinului.
A se vedea:
- Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 pentru autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, republicata (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997)

SECTIUNEA III
Despre vederea in proprietatea vecinului

Art. 611. Unul din vecini nu poate face, fara consimtamantul celuilalt, nici intr-un chip, fereastra sau deschidere intr-un zid comun.
Art. 612. Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietatii ingradite sau neingradite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri intre zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecina.
Art. 613. Nimeni nu poate avea vederi piezis pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de sase decimetri.
Art. 614. Distanta de care este vorba in cele doua articole precedente se socoteste de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea, si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara, pana la linia de despartire a celor doua proprietati.

SECTIUNEA IV
Despre picatura stresinilor

Art. 615. Tot proprietarul este dator a-si face streasina casei sale astfel incat apele din ploi sa se scurga pe terenul sau, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sau.
A se vedea nota de sub art. 610.

SECTIUNEA V
Despre dreptul de trecere

Art. 616. Proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nici o iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu indatorire de a-l despagubi in proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Art. 617. Trecerea trebuie regulat facuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului inchis, ca sa iasa la drum.
Art. 618. Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al carui loc trecerea urmeaza a fi deschisa.
Art. 619. Actiunea de despagubire in cazul prevazut prin art. 616 este prescriptibila; iar trecerea trebuie sa urmeze dupa prescriptie, desi actiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.

CAPITOLUL III
Despre servitutile stabilite prin faptul omului

SECTIUNEA I
Despre osebite feluri de servituti ce se pot stabili asupra bunurilor

Art. 620. Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietatile lor, sau in folosul proprietatilor lor, orice servitute vor gasi de cuviinta, pe cat timp aceste servituti nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient¹ obligatia unui fapt personal, si pe cat aceste servituti nu vor fi contrarii ordinii publice.
Uzul si intinderea servitutilor stabilite astfel se reguleaza prin titlul ce le constituie, si in lipsa de titlu, dupa regulile urmatoare. (C. civ. 5, 629 si urm., 969).

1. Supus servitutii.

Art. 621. Servitutile sunt stabilite sau in folosul cladirilor, sau in folosul pamantului. Cele de felul dintai se numesc urbane, chiar cand cladirile pentru care servitutile sunt instituite se vor afla nu numai in oras, dar si la tara; cele de al doilea fel se numesc rurale.
Art. 622. Servitutile sunt sau continue sau necontinue. Servitutile continue sunt acelea al caror exercitiu este sau poate fi continuu, fara sa aiba trebuinta de faptul actual al omului; astfel sunt apaducele,¹ scursurile apelor, ferestrele si altele asemenea. Servitutile necontinue sunt acelea care au trebuinta de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fantana, de a paste vite si alte asemenea.
Servitutile sunt aparente sau neaparente. Servitutile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrari exterioare, precum: o usa, o fereastra, o apaducere;¹ servitutiile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibitiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decat pana la o inatime determinata.

1. Apeductele.

SECTIUNEA II
Despre modul cu care se stabilesc servitutile

Art. 623. Servitutile continue si aparente se dobandesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani. (C. civ. 622, 1846 si urm., 1890)
Art. 624. Servitutile continue si aparente si servitutile necontinue si neaparente nu se pot stabili decat prin titluri. (C.civ. 622, 628, 1845, 1846 si urm.).
Art. 625. Destinatiunea proprietarului tine loc de titlu in privinta servitutilor continue si aparente. (C. civ. 622)
Art. 626. Nu poate fi destinatiune a proprietarului decat numai cand se va dovedi ca cele doua fonduri acum despartite au fost averea aceluiasi proprietar, si ca printr-insul s-au pus lucrurile in starea din care sa rezultat servitutea.
Art. 627. Daca proprietarul a doua proprietati, intre care exista un semn vazut de servitute, instraineaza una din proprietati, fara ca contractul sa contina nici o conventie atingatoare de servitute, ea urmeaza de a existe intr-un mod activ sau pasiv in favoarea fondului instrainat, sau asupra fondului instrainat. (C.civ. 1349).
Art. 628. Titlu constituiv al servitutii, in privinta servitutilor ce nu se por dobandi prin prescriptie, nu poate fi inlocuit decat prin un titlu de recunoastere a servitutii si dat din partea proprietarului locului aservit. (C. civ. 1189).
Art. 629. Cand se stabileste o servitute se intelege ca se acorda totdeodata si toate mijloacele spre intrebuintarea ei.
Astfel servitutea de a lua apa din fantana altuia trage cu sine si dreptul de trecere. (C. civ. 630 si urm.).

SECTIUNEA III
Despre drepturile proprietarului fondului carui se cuvine servitutea

Art. 630. Acela carui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrarile trebuincioase spre a se sluji cu dansa si spre a o pastra.
Art. 631. Aceste lucrari se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afara numai cand se va stabili altfel in titlul de stabilire a servitutii.
Art. 632. In cazul chiar unde proprietarul fondului supus este insarcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrarile trebuincioase spre a se servi de servitute sau a o pastra, el poate totdeauna a se scuti de aceasta sarcina, lasand fondul supus in dispozitia proprietarului fondului carui se cuvine servitutea.
Art. 633. Daca proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar imparti, servitutea ar ramane tot aceeasi pentru fiecare parte, fara ca fondul supus sa se ingreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toti devalmasii vor fi indatorati a-l exercita prin acelasi loc.
Art. 634. Proprietarul fondului supus servitutii nu poate face nimic spre a-i scadea intrebuintarea sau a i-o ingreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici stramuta exercitarea servitutii dintr-un loc intr-altul, decat acela unde servitutea a fost din inceput stabilita. Cu toate acestea, daca acea stabilire primitiva a devenit mai impovaratoare proprietarului fondului supus, sau daca il opreste a-si face pe dansul reparatii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeasi inlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, si acesta nu va putea refuza.
Art. 635. Insa si acela ce are un drept de servitute nu-l poate intrebuinta decat dupa cuprinderea titlului sau, fara a putea face nici in fondul supus servitutii, nici in fondul pentru care servitutea este infiintata, vreo schimbare impovaratoare celui dintai fond.

SECTIUNEA IV
Despre modul stingerii servitutilor

Art. 636. Servitutile inceteaza cand lucrurile se gasesc in astfel de stare, incat servitutea nu se mai poate exercita. (C. civ. 637, 638, 639, 1890).
Art. 637. Ele renasc daca lucrurile sunt restabilite intr-un chip incat servitutile sa se poata exercita, afara numai de nu ar fi trecut un spatiu de timp indestulator spre a se putea presupune ca s-a desfiintat servitutea, dupa cum se zice la art. 640. (C. civ. 1798).
Art. 638. Orice servitute este stinsa, cand fondul catre care este datorita si acela ce o datoreste cad in aceeasi mana. (C. civ. 1154, 1798).
Art. 639. Servitutea este stinsa prin neuz in curs de 30 de ani. (C. civ. 1890).
Art. 640. Acesti treizeci de ani se numara dupa osebite feluri de servituti, sau din ziua de cand a incetat de a se folosi de dansa cand este vorba de servituti necontinue, sau din ziua de cand s-a facut un act contrar servitutii continue. (C. civ. 636, 639).
Art. 641. Modul servitutii se poate prescrie ca si servitutea si cu acelasi chip. (C. civ. 639, 640).
Art. 642. Daca proprietatea in folosul careia s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, intrebuintarea din partea unuia popreste prescriptia in privinta celorlalti. (C. civ. 1036).
Art. 643. Daca dintre coproprietari se gaseste unul in contra caruia prescriptia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela pastreaza dreptul tuturor celorlalti coproprietari. (C. civ. 1876).

CODUL CIVIL

CARTEA III

DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBANDESTE PROPRIETATEA

Art. 644. Proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune. (C. civ. 650 si urm., 800 si urm., 942 si urm.).
Art. 645. Proprietatea se mai dobandeste prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune. (C. civ. 482 si urm., 1837).
Art. 646. Bunurile fara stapan sunt ale statului. (C. civ. 477, 680).
Art. 647. Sunt bunuri care nu apartin nimanui si al caror uz e comun tuturor. Legi de politie reguleaza felul intrebuintarii lor.
Art. 648. Facultatea de a vana sau de a pescui este regulata prin legi particulare.
Art. 649. Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a gasit in propriul sau fond; daca tezaurul este gasit in fond strain, se imparte pe din doua intre cel cel l-a descoperit si intre proprietarul fondului.
Tezaurul este orice lucru ascuns sau ingropat, pe care nimeni nu poate justifica ca este proprietar si care este descoperit printr-un pur efect al hazardului. (C. civ. 477, 489, 490, 491).
A se vedea:
- Constitutia Romaniei, art. 135 alin. 4 potrivit caruia bogatiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice;
- Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 96 (M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991), potrivit caruia tezaurele care se vor descoperi la fata locului sau in subsol sunt sub protectia legii.

TITLUL I
Despre SUCCESIUNI

Art. 650. Succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament. (C. civ. 651 si urm., 800 si urm.).

CAPITOLUL I
Despre deschiderea succesiunilor

Art. 651. Succesiunile se deschid prin moarte.
A se vedea:
- Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 (M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995);
- Ordinul nr. 710/C/1995 al Ministerului Justitiei pentru adoptarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 (M. Of. nr. 176 din 8 august I995).
Art. 652. - Legea reguleaza ordinea succesiunilor intre mostenitorii legitimi.
Copiii naturali, in privinta succesiunii mamei lor si a colateralilor sai, sunt asimilati copiilor legitimi si viceversa. In lipsa de mostenitori legitimi sau naturali, bunurile se mostenesc de sotul supravietuitor. In lipsa de sot, statul devine mostenitor. (C. civ. 646, 659 si urm., 679 si urm.).
- Prin art. 63 din Codul familiei a fost inlaturata deosebirea dintre copii legitimi si naturali.
- Prevederile alin. 2 al art. 652 privitoare la dreptul de mostenire al sotului supravietuitor au fost implicit abrogate prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944)
- Cu privire la dreptul statului, prevederile alin. 2 al art. 652 au fost implicit abrogate prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 si 700 din C. civ. (B. Of. nr. 14 din 19 martie 1954).
Art. 653. - Descendentii si ascendentii au de drept posesiunea succesiunii din momentul mortii defunctului.
Ceilalti mostenitori intra in posesia succesiunii cu permisiunea justitiei. (C. civ. 889 si urm., 911, 917, 1860).

CAPITOLUL II
Despre calitatile cerute pentru a succede

Art. 654. Pentru a succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii.
Copilul conceput este considerat ca exista.
Copilul nascut mort este considerat ca nu exista.
A se vedea art. 7 si 21 ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954).
Art. 655. Sunt nedemni de a succede si prin urmare exclusi de la succesiune:
l. Condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct.
2. Acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata calomnioasa.
3. Mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei. (C. civ. 656, 657).
Art. 656. Lipsa de denuntare nu poate vatama in drepturile lor pe ascendentii si descendentii omoratorului, pe afinii sai de acelasi grad, pe sotul sau sotia sa, pe fratii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepotii sau nepoatele sale. (C. civ. 655).
Art. 657. Mostenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a intoarce toate fructele si veniturile a caror folosinta a avut-o de la deschiderea succesiunii.
Art. 658. Copiii nedemnului viind la succesiune, in virtutea dreptului lor propriu, fara ajutorul reprezentarii, nu sunt departati pentru greseala tatalui lor; acesta insa nu poate nici intr-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea il acorda tatilor si mamelor asupra bunurilor copiilor lor. (C. civ. 664 si urm., 698, 755).
Dispozitia privind uzufructul asupra bunurilor succesorale a devenit inaplicabila prin abrogarea art. 338 - 341 C. civ.
A se vedea si art. 21 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954).

CAPITOLUL III
Despre deosebite ordine de succesiune

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

Art. 659. Succesiunile sunt deferite copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudelor sale colaterale, in ordinea si dupa regulile mai jos determinate. (C. civ. 652, 669 si urm.)
A se vedea:
- Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
Art. 660. Proximitatea rudeniei se stabileste prin numarul generatiilor; fiecare generatie numara un grad. (C. civ. 661).
A se vedea art. 45 si 46 din Codul familiei.
Art. 661. Sirul gradelor formeaza linia; se numeste linie dreapta sirul gradelor intre persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterala sirul gradelor intre persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.
Linia dreapta se imparte in linie dreapta descendenta si in linie dreapta ascendenta.
Intaia este aceea ce leaga pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leaga o persoana cu acei din care ea se coboara.
Art. 662. In linie dreapta se numara atatea grade cate sunt si generatii intre persoane; astfel fiul este catre tatal sau in cel dintai grad; nepotul de fiu in cel de al doilea, si viceversa tatal si bunul catre fiii lor si nepotii lor de fiu.
Art. 663. In linie colaterala gradele se numara dupa generatii, incepand de la una din rude pana la autorul comun si de la acesta pana la cealalta ruda.
Fratii dar sunt in gradul al doilea; unchiul si nepotul in al treilea, verii primari in al patrulea si c.l.

SECTIUNEA II
Despre reprezentare

Art. 664. Reprezentarea este o fictiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanti in locul, in gradul si in dreptul reprezentatului. (C. civ. 672, 698, 755).
Art. 665. Reprezentarea se intinde nemarginit in linie directa descendenta.
Ea este admisa in toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendentii unui copil mort mai dinainte, intample-se ca toti copiii defunctului fiind morti inaintea lui, descendentii zisilor copii sa se gaseasca intre ei in grade egale sau neegale.
Art. 666. In linie colaterala, reprezentarea este admisa in privinta copiilor si descendentilor fratilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa in concurs cu unchi sau matuse, intample-se ca toti fratii si surorile defunctului, fiind morti mai dinainte, succesiunea sa se gaseasca trecuta la descendentii lor, in grade egale sau neegale. (C. civ. 672 si urm.).
Art. 667. In toate cazurile in care reprezentarea este admisa, partajul se face pe tulpina (souche); daca aceeasi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, si membrii aceleiasi ramuri se impart egal intre dansii.
Art. 668. Nu se reprezinta decat persoanele moarte.
Poate cineva reprezenta pe acela la a carui succesiune a renuntat. (C. civ. 696, 698).

SECTIUNEA III
Succesiunile deferite descendentilor

Art. 669. Copiii sau descendentii lor succed tatalui, mamei, mosilor, moaselor¹ si oricarui alt ascendent, fara deosebire de sex si chiar de ar fi nascuti din deosebite casatorii. Ei succed in parti egale cand se gasesc toti in gradul dintai si sunt chemati dupa propriul lor drept; ei succed pe tulpina cand sunt chemati toti sau unul din ei prin reprezentare.
A se vedea:
- Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, cand acesta vine la succesiune cu copiii defunctului si cu descendentii lor.

1. Bunicilor, bunicelor.

SECTIUNEA IV
Despre succesiunile deferite ascendentilor

Art. 670. Daca defunctul n-a lasat posteritate¹, nici frate, nici surora, nici descendenti dintr-acestia, succesiunea se cuvine ascendentilor din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Ascendentii de acelasi grad mostenesc parti egale. (C. civ. 659 si urm., 675).
A se vedea:
- Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, cand acesta vine la succesiune cu tatal si cu mama defunctului ori numai cu unul din ei.

1. Descendenti.

Art. 671. Daca tatal si mama unei persoane moarte fara descendenti i-au supravietuit, lasand acea persoana frati, surori, sau descendenti ai acestora, succesiunea se divide in doua portiuni egale, din care jumatate numai se cuvine tatalui si mamei si se imparte deopotriva intre dansii. (C. civ. 673).
A se vedea:
- Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, cand acesta vine la succesiune in concurs cu tatal si cu mama defunctului, ori numai cu unul din ei.

SECTIUNEA V
Despre succesiunile colaterale

Art. 672. In caz de a muri mai dinainte tatal si mama unei persoane moarte fara posteritate, fratii, surorile sau descendentii lor sunt chemati la succesiune, departand pe ascendenti si pe ceilalti colaterali. Ei succed sau dupa propriul lor drept, sau prin reprezentare, in modul regulat in sectiunea II a acestui cap. (C. civ. 659 si urm., 666, 698).
A se vedea:
- Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, cand acesta vine la succesiune numai cu fratii si surorile dejunctului sau numai cu unii din ei.
Art. 673. Daca tatal si mama persoanei moarte fara posteritate i-au supravietuit, fratii, surorile sau reprezentantii lor iau jumatate succesiunea. Daca numai tatal sau numai mama i-a supravietuit, fratii, surorile sau reprezentantii lor iau trei patrimi ale succesiunii. (C. civ. 671).
Art. 674. Partajul jumatatii sau celor trei patrimi cuvenite fratilor sau surorilor, dupa continerea articolului precedent, se face intre ei in portiuni egale, daca sunt toti dintr-aceeasi casatorie; de sunt din casatorii diferite, diviziunea se face pe jumatate intre cele doua linii paterna si materna a defunctului; fratii primari iau parte in amandoua liniile, uterinii sau consangenii¹, fiecare in linia sa numai. Daca sunt frati sau surori numai intr-o linie, ei succed in total, excluzand pe toate rudele din cealalta linie. (C. civ. 672 si urm.).

1. "Fratii uterini" sunt fratii din aceeasi mama, avand tata diferit; "fratii consangeni" sunt fratii din acelasi tata, avand mame diferite.

Art. 675. In lipsa de frati sau surori sau de descendenti dintr-insii si in lipsa de ascendenti, succesiunea se da rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Cand sunt mai multe rude colaterale in acelasi grad, succesiunea se imparte egal intre dansele. (C. civ. 663).
A se vedea:
- Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, cand acesta vine la succesiune cu rudele colaterale pana la gradul al IV-lea inclusiv.
Art. 676. Rudele succed pana la al doisprezecelea grad inclusiv.
1. Prevederile acestui text au fost modificate prin Legea asupra impozitului progresiv pe succesiune din 28 iulie 1928 care, prin art. 4 a desfiintat dreptul de mostenire ab intestat de la al patrulea grad in sus.
Restrangerea ordinei succesorale pana la al patrulea grad inclusiv a fost reafirmata prin art. 6 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor care prin art. 1 lit. e stabileste expres ca, in lipsa rudelor pana la gradul al IV-lea inclusiv sotul supravietuitor mosteneste intreaga avere.

CAPITOLUL IV
Despre succesiunile neregulate

SECTIUNEA I
Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor si despre succesiunea copiilor naturali morti fara posteritate

Art. 677. (Abrogat ca urmare a abrogarii prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 a Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural).
Art. 678. Succesiunea copilului natural, mort fara posteritate, se cuvine mamei sale, si, in lipsa mamei, rudelor ei celor mai de aproape.
A se vedea nota de sub art. 652.

SECTIUNEA II
Despre succesiunea sotului supravietuitor si despre a statului

Art. 679. Cand defunctul nu are nici rude in gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la sotul in viata nedespartit.
Textul a fost modificat implicit prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, potrivit careia sotul supravietuitor este chemat la mostenirea celuilalt sot in concurs cu rudele acestuia.
Art. 680. In lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului.
Art. 681. Sotul in viata si statul care cer succesiunea sunt obligati a face sa se puna peceti, a pretinde sa se faca inventar, dupa formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar.
Textul a fost implicit abrogat prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, care prevede chemarea la succesiune a sotului supravietuitor in concurs cu rudele defunctului.
Art. 682. Sotul in viata este inca dator a transforma in numerar lucrurile miscatoare sau a da cautiune solvabila pentru restituirea succesiunii, in caz cand s-ar prezenta mostenitori ai defunctului in termen de 3 ani. Dupa acest termen cautiunea este liberata.
A se vedea nota de sub art. 681.
Art. 683. Sotul in viata sau statul, care n-au indeplinit formalitatile la care sunt respectiv indatorati, pot sa fie supusi la daune-interese catre mostenitorii ce s-ar arata.
A se vedea nota de sub art. 681.

SECTIUNEA III
Despre dreptul de mostenire al femeii cand se afla in concurenta cu descendentii sau alte rude care sunt chemate dupa legi la succesiunea sotului ei mort

Art. 684. Cand barbatul moare si vaduva sa n-are avere, dansa ia o portiune virila in uzufruct, din succesiunea barbatului, daca acesta are descendenti.
Cand barbatul lasa un singur descendent, portiunea femeii in succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept incepe de la epoca incetarii uzufructului legal.
Cand barbatul lasa rude de sus sau de alaturi, atunci femeia succede la o patrime in plina proprietate din averea mortului.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor.

CAPITOLUL V
Despre acceptarea si repudierea mostenirilor

SECTIUNEA I
Despre acceptare

Art. 685. Succesiunea poate fi acceptata curat si simplu, sau sub beneficiu de inventar. (C. civ. 686 si urm., 699 si urm., 704 si urm. ).
A se vedea:
- Art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
Art. 686. Nimeni nu este o obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine. (C. civ. 693, 703, 712).
Art. 687. Minorii si interzisii nu pot face valabil acceptarea unei mosteniri decat conform dispozitiilor titlului de la minoritate si tutela.
A se vedea:
- Art. 19 din Decretul nr. 32/1954;
- Art. 97 si urm. din Codul familiei.
Art. 688. Efectul acceptarii se suie pana la ziua deschiderii succesiunii. (C. civ. 651).
Art. 689. Acceptarea poate fi sau expresa sau tacita. Este expresa cand se insuseste titlul sau calitatea de erede intr-un act autentic sau privat; este tacita cand eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l faca decat in calitatea sa de erede, si care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptarte. (C. civ. 690 si urm., 703, 712, 1171 si urm., 1176 si urm.).
Art. 690. Actele curat conservatorii, de ingrijire si de administratie provizorie, nu sunt acte de primirea mostenirii, daca cel ce le-a facut n-a luat titlu sau calitate de erede.
Art. 691. Donatiunea, vinderea sau transportul ¹ drepturilor succesorale facute de un erede, trage dupa sine acceptarea succesiunii.
Tot asemenea se intampla:
l. Cand unul din erezi renunta chiar gratuit in folosul unui sau a mai multi din coerezi.
2. Cand renuntarea se face in folosul tuturor coerezilor fara deosebire, si se primeste de renuntator pretul renuntarii. (C. civ. 707).

1. Cesiunea.

Art. 692. Cand acela carui se cuvine o succesiune a murit fara sa se fi lepadat de dansa, sau fara sa o fi acceptat expres sau tacit, erezii sai pot de-a dreptul sa accepte sau sa se lepede de dansa. (C. civ. 689, 693, 700).
Art. 693. Daca erezii sai nu se invoiesc pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar. (C. civ. 692, 704 si urm.).
Art. 694. Majorele nu poate sa-si atace acceptarea expresa sau tacita a unei succesiuni decat in cazul cand aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a intrebuintat in privinta-i. El nu poate reclama in contra acceptarii pentru cuvinte de vatamare, decat in cazul in care succesiunea ar fi absorbita sau micsorata cu mai mult de jumatate, prin descoperirea unui testament necunoscut in momentul acceptarii. (C. civ. 953, 960, 1165).
Textul a fost implicit modificat prin art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954).

SECTIUNEA II
Despre renuntarea la succesiune

Art. 695. (Abrogat prin art. 25 al Decretului nr. 40 din 22.I.1953 privitor la procedura succesorala notariala).
Art. 696. Eredele ce renunta este considerat ca n-a fost niciodata erede. (C. civ. 699, 701, 752).
Art. 697. Partea renuntatorului profita coerezilor sai; daca este singur, succesiunea trece la gradul urmator. (C. civ. 660 si urm., 701).
Textul a fost implicit modificat prin art. 1 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor.
Art. 698. Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodata. Daca renuntatorul este singur in gradul sau, sau daca toti coerezii sai renunta, copiii lor vin la succesiune in virtutea propriului lor drept, pentru parti egale. (C. civ. 664 si urm., 668).
Art. 699. Creditorii acelui ce renunta in paguba lor pot sa ia autorizatia justitiei ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor, in locul si randul sau.
Intr-acest caz renuntarea este anulata numai in favorul creditorilor si numai pana la concurenta creantelor lor. Acceptarea nu se face in folosul eredului care a renuntat. (C. civ. 974, 975).
Art. 700. Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
In cazul cand mostenitorul a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majora, instanta judecatoreasca, la cererea mostenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data cand a luat sfarsit impiedicarea. (C. civ. 692, 709, 1890).
Art. 701. In tot timpul in care prescriptia dreptului de a accepta nu este dobandita in contra erezilor ce au renuntat, ei au inca facultatea de a accepta sucesiunea, daca succesiunea nu este deja acceptata de alti erezi. Nu se pot vatama insa drepturile care ar fi dobandite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescriptie, sau prin acte valabile, facute de curatorele succesiunii vacante. (C. civ. 1882, 1890).
Art. 702. Nici chiar prin contractul casatoriei¹ nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturile eventuale ce s-ar putea dobandi asupra succesiunii. (C. civ. 5, 965).

1. Codul familiei nu admite insa incheierea unui contract de casatorie.

Art. 703. Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de dansa; cu toata renuntarea lor, ei raman erezi si nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse. (C. civ. 712).

SECTIUNEA III
Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale si despre obligatiile eredului beneficiar

Art. 704. Declaratia unui erede ca ia aceasta calitate sub beneficiu de inventar trebuie sa fie facuta la grefa tribunalului de prima instanta a districtului in care succesiunea este deschisa; ea trebuie sa fie inscrisa pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renuntare. (C. civ. 685, 693, 705).
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 705. Aceasta declaratie n-are efect decat fiind precedata sau urmata de un inventar fidel si exact al bunurilor succesiunii, facut dupa formele cerute de legile de procedura si in termenele mai jos hotarate.
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 706. Se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului.
I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptarii sau repudierii succesiunii in termen de 40 de zile, care va incepe a curge din ziua expirarii a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua incheierii inventarului, daca s-a terminat mai inainte de expirarea celor 3 luni. (C. civ. 651).
Art. 707. Daca cu toate acestea, sunt in succesiune obiecte supuse stricaciunii, sau obiecte a caror conservare ar costa mult, eredele poate in calitatea sa de persoana in drept a succede si fara sa se poata zice ca s-a facut acceptare din parte-i, sa ia autorizarea justitiei ca sa se vanza acele obiecte.
Aceasta vanzare trebuie sa se faca cu forma vanzarilor publice. (C. civ. 690 si urm., 716, 1388,si urm.).
Art. 708. In timpul termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunta si nu se poate obtine o condamnatiune¹ in contra-i. Daca el renunta dupa expirarea termenelor, sau inaintea expirarii lor, cheltuielile ce legiuit s-au facut de dansul pana la acea epoca privesc succesiunea. (C. civ. 706, 709 si urm., 723, 1844).

1. Hotarare.

Art. 709. Dupa expirarea termenelor aratate, eredele urmarit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se afla in cercetarea urmaririi il acorda sau il refuza dupa circumstante.
Potrivit art. 700, termenul pentru acceptarea succesiunii este de 6 luni, calculat de la deschiderea succesiunii.
Art. 710. Cheltuielile urmaririi, in cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, daca eredele justifica, sau ca n-a cunoscut evenimentul mortii sau ca termenele i-au fost neindestulatoare, din cauza situatiei bunurilor, sau din cauza contestatiilor ivite. Daca el nu poate justifica, cheltuielile il privesc.
Art. 711. Eredele conserva cu toate acestea, dupa expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar dupa expirarea termenelor date de judecator, conform art. 709, facultatea de a face inca inventar si de a se declara erede beneficiar; aceasta insa in caz cand dansul n-a facut acte de erede sau in caz cand nu este dat in contra-i o hotarare judecatoreasca desavarsita¹, care sa-l condamne ca erede curat si simplu. (C. civ. 689 si urm.).
A se vedea nota de sub art. 709.

1. Definitiva.

Art. 712. Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu stiinta si rea credinta n-a trecut in inventar efecte¹ dintr-insa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar. (C. civ. 703).

1. Lucruri.

Art. 713. Beneficiul de inventar da eredelui avantajul:
1. De a plati datoriile succesiunii numai pana in concurenta valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plata datoriilor, predand toate bunurile succesiunii creditorilor si legatarilor.
2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii si de a conserva in contra succesiunii dreptul de a cere plata creantelor sale. (C. civ. 777, 778, 1108 pct. 4).
Art. 714. Eredele beneficiar administreaza bunurile succesiunii si este dator sa dea socoteala de administrarea sa creditorilor si legatarilor. El nu devine raspunzator cu bunurile sale proprii, decat dupa ce i se va fi cerut darea socotelilor si el nu va fi indestulat aceasta indatorire.
Dupa lamurirea socotelilor, el nu poate fi raspunzator cu bunurile sale proprii, decat pana la concurenta sumelor ce ramane dator. (C. civ. 777).
Art. 715. El nu raspunde pentru administratia sa decat de greseli grave.
Art. 716. El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decat prin formele legiuite pentru vanzarile publice.
Daca el reprezinta¹ in natura obiectele miscatoare, nu raspunde decat de deprecierea sau deteriorarea lor cauzata din neglijenta sa. (C. civ. 472 si urm., 707, 1388 si urm.).

1. Prezinta.

Art. 717. El nu poate vinde imobilele decat dupa formele prescrise de procedura. El da mandat creditorilor ipotecari, care au facut cerere, a primi pretul. (C. civ. 462 si urm.).
Art. 718. El este dator, daca creditorii sau alte persoane interesate o cer, sa dea cautiune solvabila pentru pretul miscatoarelor cuprinse in inventar si pentru portiunea pretului imobilelor nedelegata creditorilor ipotecari. De nu se va da aceasta cautiune, se vor vinde miscatoarele si pretul lor se va depune, ca si portiunea nedelegata din pretul imobilelor, spre a se intrebuinta la desfacerea sarcinilor succesiunii. (C. civ. 1675 si urm.).
Art. 719. Daca unii din creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plati decat dupa ordinea si chipul regulat de judecator.
Daca creditorii nu se opun, eredele plateste creditorilor si legatarilor, dupa randul cererii.
Art. 720. Creditorii ce nu se opun si care se prezinta, dupa lamurirea socotelilor si plata relicvatelor¹, nu au recurs decat in contra legatarilor; acei care se prezinta inaintea lamuririi sccotelilor si platii relicvatelor vor avea recurs si in contra creditorilor platiti inaintea lor. (C. civ. 893, 896, 909).

1. Prin "relicvat" se intelege ceea ce ii ramane mostenitorului dupa incheierea definitiva a socotelilor.

Art. 721. Creditorii ce se opun vor avea recurs si in contra eredelui.
Art. 722. In toate cazurile prevazute de art. 719¹ si 720, recursul se prescrie dupa expirarea termenului de trei ani, care incepe din ziua lamuririi socotelilor si a platii relicvatului.

1. Din eroare se face trimitere la art. 719 in loc de art. 721.

Art. 723. Cheltuielile pentru peceti¹, pentru facerea inventarului si pentru darea socotelilor privesc succesiunea. (C. civ. 919).

1. Sigilii.

SECTIUNEA IV
Despre succesiunile vacante

Art. 724. Daca dupa expirarea termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, nu se prezinta nimeni ca sa reclame succesiunea si daca nu este nici un erede cunoscut, sau daca erezii cunoscuti s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privita ca vacanta.
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 725. Tribunalul de intaia instanta din districtul in care succesiunea este deschisa numeste un curatore dupa cererea persoanelor interesate, sau dupa aceea a procurorului.
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 726. Curatorele unei succesiuni vacante trebuie inainte de toate sa constate printr-un inventar succesiunea; el exercita si urmareste drepturile ei; raspunde la cererile facute in contra-i; administreaza sub indatorire de a varsa numerarul succesiunii, ca si sumele adunate din vanzarea mobilelor si imobilelor, in casa de consemnatiuni si depozite si in fine sub aceea de a da socoteli.
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 727. Dispozitiile sectiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administratie si asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator sa dea, sunt indatoritoare si pentru curatorii succesiunilor vacante.
A se vedea nota de sub art. 651.

CAPITOLUL VI
Despre impartire si despre raporturi

SECTIUNEA I
Despre impartirea succesiunii

Art. 728. Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate oricand cere imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrarii.
Se poate face invoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. Dupa trecerea acestui timp, invoirea se poate reinnoi. (C. civ. 5, 968, 1008).
A se vedea:
- Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare (M. Of. nr. 212 din 10 septembrie 1943), cu modificarile ulterioare.
Art. 729. Diviziunea poate fi ceruta chiar cand unul sau mai multi din erezi au posedat parti separate din succesiune, daca nu a fost act de imparteala sau daca nu se poate opune prescriptia. (C. civ. 1837, 1890).
Art. 730. Daca toti erezii sunt prezenti si majori, se pot imparti intre dansii, oricum ar voi, fara indeplinirea vreunei formalitati.
Daca toti erezii nu sunt prezenti sau daca intre dansii sunt minori sau interzisi, atunci se vor pune peceti¹, pe efectele² succesiunii in cel mai scurt termen, sau dupa cererea erezilor sau dupa aceea a procurorului tribunalului de prima instanta. (C. civ. 747 si urm. ).
A se vedea nota de sub art. 651.

1 Sigilii.
2 Lucruri.

Art. 731. Creditorii pot si ei sa ceara punerea de peceti in virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecatoresti. (C. civ. 780, 974, 1825).
Art. 732. Dupa punerea pecetilor, creditorii pot face opozitie si fara a avea titluri executorii sau permisiunea justitiei.
Art. 733. Daca vreunul din coerezi nu consimte la facerea impartelii, sau daca se ivesc contestatii, ori in privinta modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunta in mod sumar sau numeste, de cere trebuinta, pentru operatiile impartelii, pe unul din judecatori, dupa raportul caruia judeca contestatiile.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.
Art. 734. Estimatia imobilelor se face de experti alesi de partile interesate; de experti numiti din oficiu cand partile refuza a-i alege.
Procesul-verbal al expertilor trebuie sa arate bazele estimatiei; sa indice daca obiectul estimat poate sa fie comod impartit si in ce chip; sa fixeze, in fine, in caz de impartire, fiecare din partile, ce se pot forma, precum si valoarea lor.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.
Art. 735. Estimatia mobilelor trebuie sa se faca de oameni cunoscatori si dupa adevaratul lor pret.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.
Art. 736. Fiecare din coerezi poate cere partea sa in natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sunt creditori secvestranti sau oponenti, sau daca majoritatea coerezilor socoteste necesara vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vand public dupa formele obisnuite.
Daca imobilele nu se pot imparti, se vor vinde la tribunal prin licitatie.
Daca toate partile sunt majore, ele pot conveni sa faca vanzarea in fata unui arbitru, numit de dansele.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.
Art. 737. Dupa ce mobilele si imobilele s-au estimat si s-au vandut, judecatorul, de cere trebuinta, trimite pe parti la un arbitru numit cu consimtamantul lor, sau numit de-a dreptul de dansul, cand partile nu se unesc pentru numirea lui.
Se procede inaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce copartitorii pot fi datori a-si da unii altora, la formarea activului si pasivului ereditatii, la compunerea partilor si la restitutiile ce erezii ar trebui a-si face intre dansii.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.
Art. 738. Fiecare erede raporteaza la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donatiunile ce a primit si sumele ce este dator catre succesiune. (C. civ. 739 si urm., 751 si urm.).
A se vedea: Art. 3 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
Art. 739. Daca raportul nu se face in natura, coerezii carora li se datoreata iau mai intai o parte egala din masa succesiunii.
Aceste preluari se fac, pe cat este posibil, in obiecte de aceeasi natura si calitate cu acelea ce erau sa fie date in natura. (C. civ. 764 si urm., 769).
Art. 740. Dupa preluari, se formeaza din restul masei succesiunii atatea parti egale cat sunt si erezi sau stirpe¹ impartitoare. (C. civ. 741 si urm.).

1. Tulpini.

Art. 741. La formarea si compunerea partilor, trebuie sa se dea in fiecare parte, cat se poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante de aceeasi natura si valoare.
Se va evita insa, cat va sta prin putinta, imbucatatirea peste masura a eritajelor¹ si diviziunea exploatatiunilor.

1. Imobilelor.

Art. 742. Inegalitatea partilor date in natura se compenseaza prin bani. (C. civ. 1737 pct. 3, 1741).
Art. 743. Partile se formeaza de unul dintre coerezi sau de alta persoana, daca toti erezii sunt de acord in alegere si daca cel ce a fost ales accepta insarcinarea; in caz contrar, partile se formeaza de un expert numit de judecator.
Partile apoi se trag la sorti. Daca insa erezii vin la mostenire cu parti inegale, autoritatea judecatoreasca decide de trebuie sa se procedeze prin tragere la sorti in parte, sau prin darea partilor in total.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.
Art. 744. Mai inainte de a proceda la tragerea partilor la sorti, fiecare compartitor este admis a propune reclamarile sale, in contra formarii partilor.
Art. 745. Regulile stabilite pentru impartirea masei de mostenire se vor observa in subdiviziunile ce se vor face intre stirpele compartitoare. (C. civ. 667, 669 si urm.).
Art. 746. Daca asupra operatiilor trimise inaintea arbitrului se fac contestatii, arbitrul incheie proces-verbal pentru dificultatile si zisele partilor, si le trimite inaintea judecatorului pentru imparteala.
Textul a fost abrogat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.
Art. 747. Daca toti coerezii nu sunt prezenti sau de sunt intre ci interzisi sau minori, impartirea trebuie sa se faca inaintea judecatoriei, observand regulile prescrise in articolele precedente din aceasta sectiune.
Daca sunt mai multi minori cu interese contrarii la imparteala, se va da fiecarui dintr-insii un tutore special.
A se vedea:
- Art. 3 alin. 2 din Legea nr. 603/1943, care a modificat implicit alineatul 2 al acestui articol.
- Art. 132 din Codul familiei.
Art. 748. In cazul articolelor precedente, licitatia, de este trebuinta, nu se va putea face decat inaintea judecatoriei cu formele prescrise pentru instrainarea bunurilor minorilor. Strainii¹ vor fi totdeauna admisi. (C. civ. 1388 si urm.).
Textul a fost modificat implicit prin Legea nr. 603/1943.

1. Persoanelor care nu au calitatea de mostenitori.

Art. 749. Impartelile facute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizatia consiliului de familie, sau in numele absentilor¹ sunt definitive. (C. civ. 954, 1166).
A se vedea:
Codul familiei care a desfiintat institutia consiliului de familie.

1. Disparutilor.

Art. 750. Dupa imparteala se va remite fiecarui din compartitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat.
Titlurile unei proprietati impartite se tin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu indatorire de a le prezenta cand compartitorii, avand trebuinta de ele, i le vor cere.
Titlurile ereditatii intregi se tin de acel erede pe care toti l-au ales ca depozitar, cu indatorirea de a le prezenta la orice cerere.
Daca nu este unire pentru aceasta alegere, atunci titlurile se depun in arhiva statului si judecatorul libereaza de pe dansele fiecarui din erezi cate o copie legalizata.
A se vedea nota de sub art. 651.

SECTIUNEA II
Despre raporturi

Art. 751. Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, impreuna cu fratii ori surorile sale, sau cu descendentii acestora, trebuie a raporta coerezilor sai tot ce a primit de la defunct prin dar, atat direct cat si indirect, afara de cazul cand donatorele a dispus altfel. (C. civ. 738, 752 si urm, 845, 846).
A se vedea:
Art. 3 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
Art. 752. Eredele ce renunta la succesiune poate popri³ darul, sau a cere legatul ce i s-a facut, in limitele partii disponibile. (C. civ. 696 si urm., 763, 841, 846, 851 ).

3. Pastra.

Art. 753. Donatorul care nu avea calitatea de a mosteni in momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, daca donatorele nu l-a dispensat de aceasta.
Art. 754. Donatiile si legatele facute fiului unei persoane, care are calitatea de erede in momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate ca s-au facut cu scutirea de raport. (C. civ. 756, 763, 846).
Art. 755. Fiul care vine cu dreptul sau propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul facut parintelui sau, chiar cand ar primi succesiunea acestuia; dar cand fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator sa raporteze aceea ce s-a daruit parintelui sau, chiar in cazul cand ar fi renuntat la succesiunea parintelui.
Art. 756. Donatiile si legatele facute sotului unui descendent succesibil sunt socotite ca facute cu scutirea de raport.
Daca darurile sau legatele s-au facut la doi soti impreuna, din care numai unul este descendente cu drept de succesiune, partea daruita acestuia din urma este supusa raportului.
Art. 757. Raportul nu se poate face decat numai la succesiunea donatorului.
Art. 758. Coeredele este dator a raporta aceea ce parintele a cheltuit cu dansul dotandu-l, procurandu-i vreo cariera, sau platindu-i datoriile.
Art. 759. Cheltuielile de nutriment, intretinere, educatie, de invatatura unui mestesug, cheltuielile ordinare pentru imbracaminte si alte obiecte trebuincioase la intrarea in armata, cheltuielile de nunta si prezenturile¹ obisnuite nu sunt supuse raportului.

1. Daruri.

Art. 760. Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit si fara greseala donatorului nu este supus raportului. (C. civ. 1018, 1102, 1156).
Art. 761. Daca inzestratorul ascendent plateste barbatului zestrea fara asigurari suficiente, fiica inzestrata va fi datoare a raporta numai actiunea in contra barbatului.
Textul a fost abrogat implicit ca urmare a abrogarii exprese a dispozitiilor art. 1233-1293 C. civ. prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
Art. 762. Fructele si interesele¹ lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decat din ziua deschiderii succesiunii. (C. civ. 482 si urm., 522 si urm., 651, 854, 1587 si urm.).

1. Dobanzile

Art. 763. Legatarii si creditorii nu pot pretinde ca erezii sa faca raport. (C. civ. 757, 848).
Art. 764. Raportul se face sau in natura, sau scazandu-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport. (C. civ. 738, 739, 765 si urm., 772 si urm.).
Art. 765. Raportul se poate pretinde in natura pentru imobile, cand cel ce a primit imobilul l-a instrainat sau ipotecat, inaintea deschiderii succesiunii, raportul in natura nu este obligatoriu.
Raportul in acest caz se pretuieste dupa valoarea ce imobilul a avut in momentul deschiderii succesiunii. (C. civ. 741, 766 si urm.).
Art. 766. In orice caz, trebuie sa se tina socoteala donatarului de cheltuielile necesare si utile. (C. civ. 539, 766, 771, 1345).
Art. 767. Donatarul este raspunzator de toate degradarile si deteriorarile care au micsorat valoarea imobilului prin faptul, culpa sau neglijenta sa. (C. civ. 998 si urm.).
Art. 768. Cand imobilul s-a instrainat de donatar, amelioratiunile si degradarile facute de cel ce l-a dobandit se vor tine in seama, conform cu dispozitiile celor doua articole precedente.(C. civ. 765 si urm.).
Art. 769. Cand raportul se face in natura, bunurile intra in masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecari insa, pot sa intervina la imparteala spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor. (C. civ. 562, 785, 975, 976, 1015, 1019, 1770).
Art. 770. Cand un succesibil primeste, cu dispensa de raport, un dar care excede portiunea disponibila, raportul excedentului se face in natura, daca intoarcerea excedentului este posibila.
In caz contrar, daca excedentul trece peste jumatatea valorii imobilului, donatarul raporta imobilul in intregimea lui si preleva asupra masei valoarea portiunii disponibile; daca aceasta portiune trece peste jumatatea valorii imobilului, donatarul poate tine imobilul in intregimea lui, ia insa mai putin din celelalte bunuri ale succesiunii, si recompenseaza pe coerezii sai, sau in bani, sau oricum altfel. (C. civ. 739, 741, 764 si urm., 794 si urm., 841 si urm.).
Art. 771. Coeredele care raporteaza imobilul in natura poate sa retina posesiunea pana la plata efectiva a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioratiuni. (C. civ. 766).
Art. 772. Raportul mobilelor se face luandu-se mai putin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculeaza pe valoarea ce mobilele aveau in momentul facerii darului, dupa statul estimatiei¹ anexat actului de dar; in lipsa acestui stat, dupa estimatia expertilor, facuta pe pretul cel mai just. (C. civ. 739, 764, 827).

1. Actul de evaluare.

Art. 773. Succesibilul care a primit bani face raportul luand mai putin din numerarul succesiunii.
La neajungere, donatorul poate sa nu raporteze numerarul dand echivalentul in mobile si, in lipsa acestor, in imobilele succesiunii. (C. civ. 764, 772).

SECTIUNEA III
Despre plata datoriilor

Art. 774. Coerezii contribuie la plata datoriilor si sarcinilor succesiunii, fiecare in proportie cu ce ia. (C. civ. 653, 775 si urm., 893, 896, 909, 1060 si urm.).
Art. 775. Legatarul cu titlu universal contribuie deopotriva cu erezii, in proportie cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie. (C. civ. 893, 896, 909).
Art. 776. Cand imobilele unei succesiuni sunt ipotecate special, pentru plata de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele sa fie platite si imobilele liberate inaintea formarii partilor.
Daca coerezii impart succesiunea in starea in care se gaseste, imobilele ipotecate se estima dupa aceeasi norma ca si celelalte imobile; capitalul renditei insa se scade din pretul imobilului. Eredele, in partea caruia s-a dat imobilele, ramane singur dator a plati rendita si garanteaza pe coerezii sai pentru aceasta plata. (C. civ. 1061, 1063 si urm.).
Art. 777. Coerezii platesc datoriile si sarcinile succesiunii, fiecare in proportie cu partea sa ereditara. (C. civ. 653, 893, 896, 1060).
Art. 778. Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a platit din datoria comuna mai mult decat partea sa, are recurs, in contra celorlalti coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plati, chiar cand coeredele ce a desfacut datoria ar fi fost subrogat in drepturile creditorilor. Coeredele insa, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conserva facultatea de a cere plata creantelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii. (C. civ. 713, 774 si urm., 893, 896, 902, 1106 si urm., 1674, 1746 si urm.).
Art. 779. Cand unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecara se imparte intre toti ceilalti in proportie cu ce ia fiecare din succesiune. (C. civ. 788, 1053, 1667).
Art. 780. Titlurile executorii, obtinute in contra defunctului, sunt personal executorii si in contra eredelui. Cu toate acestea creditorii nu pot urmari executia decat dupa opt zile de la notificarea acestor titluri facute persoanei, sau la domiciliul eredelui. (C. civ. 653, 731 si urm., 781).
Art. 781. Ei pot cere, in orice caz si in contra oricarui creditor, separatia patrimoniului defunctului de acela al eredelui. (C. civ. 780, 782 si urm., 1743).
Art. 782. Acest drept nu poate fi exercitat cand, acceptandu-se eredele de debitor, s-a facut astfel novatiune in privinta creantei contra defunctului. (C. civ. 1128 si urm.).
Art. 783. In privinta mobilelor, dupa trecerea de trei ani, dreptul este prescris. In privinta imobilelor, actiunea se poate exercita in tot timpul in care imobilele se gasesc in mana eredelui.
A se vedea:
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva (B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, republicat in B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificarile ulterioare.
Art. 784. Creditorii eredelui nu pot cere separatia patrimoniilor in contra creditorilor succesiunii. (C. civ. 781).
Art. 785. Creditorii unui din compartitori, ca nu cumva imparteala sa se faca cu viclenie in vatamarea drepturilor lor, pot pretinde sa fie prezenti la imparteala, pot dar sa intervina cu spezele lor; nu pot insa sa atace o imparteala savarsita, afara numai de s-a facut in lipsa-le si fara sa se tina seama de opozitia lor. (C. civ. 731 si urm., 769, 974, 975, 1825).

SECTIUNEA IV
Despre efectele impartelii si despre garantia partilor

Art. 786. Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au cazut prin licitatie, si ca n-a fost niciodata proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii. (C. civ. 1388).
Art.787. Coerezii sunt datori garanti unul catre altul numai despre tulburarile si evictiunile ce proced dintr-o cauza anterioara impartelii.
Garantia inceteaza cand o evictiune a fost exceptata anume, printr-o clauza expresa a actului de imparteala, sau cand evictiunea a fost cauzata din greseala eredelui. (C. civ. 788, 1337 si urm., 1351, 1399, 1741 ).
Art.788. Fiecare din erezi este obligat, in proportie cu partea sa ereditara, a despagubi pe coeredele sau de paguba ce a suferit din cauza evictiunii.
Cand unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va imparti intre eredele garantat si intre ceilalti coerezi. (C. civ. 779, 1053 si urm., 1737 pct. 3).
Art. 789. Garantia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite dureaza numai cinci ani de la imparteala. Aceasta garantie inceteaza cand nesolvabilitatea a luat nastere in urma impartelii. (C. civ. 1639 si urm.).

SECTIUNEA V
Despre desfiintarea sau resciziunea impartelii¹

Art. 790. Impartelile pot fi desfiintate pentru violenta sau dol.
Pentru o simpla omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strica imparteala; se face numai un supliment de imparteala pentru obiectul omis. (C. civ. 796 si urm., 953, 995 si urm., 1900 si urm.).

1. Prevederile art. 791 si 792 trebuie considerate ca inaplicabile, datorita inadvertentei cu cele ale art. 790 care prevede desfiintarea impartelii pentru dol sau violenta, iar nu in cazul resciziunii pentru leziune.

Art. 791. Orice act, sub orice titlu, in urmarea carui a incetat indiviziunea intre erezi, este supus la actiunea de resciziune din articolul precedent.
Dupa imparteala, sau dupa actul care-i tine locul, actiunea de resciziune nu mai este admisa in contra tranzactiei facute asupra dificultatilor reale, ce prezinta primul act, chiar cand nu ar fi fost proces inceput asupra obiectului tranzactiei.
Art. 792. Acela in contra carui s-a facut cererea de resciziune poate popri desfiintarea impartelii, dand reclamantului suplimentul din partea sa ereditara in numerar sau in natura.
Art. 793. Coeredele care a instrainat portiunea sa ereditara, in tot sau in parte, nu poate intenta actiunea de resciziune pentru dol sau violenta, daca instrainarea s-a facut in urma descoperirii dolului sau incetarii violentei. (C. civ. 959, 1190).

SECTIUNEA VI
Despre imparteala facuta de tata, de mama sau de alti ascendenti intre descendentii lor

Art. 794. Tatal mama si ceilalti ascendenti pot face imparteala bunurilor lor intre fii si ceilalti descendenti. (C. civ. 770).
A se vedea:
Art. 75 si urm. din Codul familiei.
Art. 795. Aceasta imparteala se poate face prin acte intre vii, sau prin testament cu formele, conditiile si regulile prescrise pentru donatiuni intre vii si pentru testamente.
Imparteala facuta prin acte intre vii nu poate avea de obiect decat bunurile prezente. (C. civ. 644, 728 si urm.).
Art. 796. Daca toate bunurile, ce ascendentele a lasat la moartea sa, nu au fost cuprinse in imparteala, bunurile necuprinse se vor imparti conform cu legea. (C. civ. 728).
Art. 797. Este nula imparteala in care nu s-au cuprins toti copiii in viata la deschiderea mostenirii si descendentii fiilor premuriti¹.
Actiunea de nulitate se poate exercita de toti erezii fara distinctie. (C. civ. 654, 790).
A se vedea nota de sub art. 654 C. civ.

1. Predecedati.

Art. 798. Imparteala facuta de ascendent se poate ataca, cand ar rezulta dintr-insa sau dintr-alte acte ca, prin dispozitia facuta de ascendent, vreunul din acei intre care s-au impartit bunurile s-ar gasi vatamat in partea legitima. (C. civ. 790 si urm.).
Art. 799. Copilul care, pentru cauza aratata la articolul precedent, ataca imparteala facuta de ascendent este dator a plati inainte cheltuielile estimatiei. Daca reclamatia nu este fondata, cheltuielile estimatiei si ale judecatii vor fi in sarcina sa.

TITLUL II
Despre DONATIUNI INTRE VII SI DESPRE TESTAMENTE

CAPITOLUL I

Art. 800. Nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decat cu formele prescrise de lege pentru donatiuni intre vii sau prin testament. (C. civ. 644, 794 si urm., 801 si urm., 813 si urm., 856 si urm.).
Art. 801. Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatarului care-l primeste. (C. civ. 813 si urm., 829 si urm., 937).
Art. 802. Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau. (C. civ. 856 si urm., 920 si urm.).
Art. 803. Substitutiile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispozitii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi insarcinat de a conserva si a remite la o a treia persoana, va fi nula, chiar in privirea¹ donatarului, a eredelui numit sau a legatarului. (C. civ. 804, 805, 812).

1. In privinta.

Art. 804. Este permisa dispozitia prin care o a treia persoana ar fi chemata a lua darul, ereditatea sau legatul, in cazul cand donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi. (C. civ. 924 si urm.).
Art. 805. Este permisa, asemenea, dispozitia intre vii sau testamentara, prin care uzufructul se da la o persoana si proprietatea nuda la alta. (C. civ. 517 si urm.).

CAPITOLUL II
Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donatiune intre vii sau prin testament

Art. 806. Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici intr-un fel, afara de exceptiile regulate la capitolul VII al acestui titlu. (C civ. 807).
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 31 /1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954), minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta capacitatea de exercitiu deplina.
Prin abrogarea prevederilor art. 1233-1293 C. civ., prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954, dispozitiile Cap. VII nu mai reprezinta exceptii de la art. 806 atat cu privire la donatiile facute prin contractul de casatorie cat si cu privire la donatiile dintre soti in timpul casatoriei.
Potrivit art. 133 alin. 3 din Codul familiei, minorul nu poate sa faca donatii nici chiar cu incuviintare.
Art. 807. Minorul de 16 ani poate dispune prin testament si numai pentru jumatate din bunurile de care dupa lege poate dispune majorele. (C. civ. 806, 809, 841).
Art. 808. Este capabil de a primi prin donatiune intre vii oricine este conceput in momentul donatiunii.
Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului. (C. civ. 654).
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu.
Art. 809. Minorul de sasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune in favoarea tutorelui sau.
Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donatiune intre vii, nici prin testament, in favoarea fostului sau tutore, daca socotelile definitive ale tutelei n-au fost prealabil date si primite.
Sunt exceptati in amandoua cazurile de mai sus ascendentii minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor. (C. civ. 807, 812).
Art. 810. Doctorii in medicina sau in chirurgie, ofiterii de sanatate¹ si spiterii, care au tratat pe o persoana in boala din care moare, nu pot profita de dispozitiile intre vii sau testamentare, ce dansa a facut in favoare-le in cursul acestei boli.
Sunt exceptate:
1. Dispozitiile remuneratorii facute cu titlul particular; se va tine insa seama de starea dispunatorului si de serviciile facute.
2. Dispozitiile universale, in caz de rudenie pana la al patrulea grad inclusiv, afara numai daca mortul va avea erezi in linie dreapta si daca acela, in profitul caruia s-a facut dispozitia, nu este el chiar erede in linie dreapta.
Aceleasi reguli sunt aplicabile in privinta preotilor. (C. civ. 660 si urm. 812).

1. Medicii militari

Art. 811. Dispozitiile intre vii sau prin testament, facute in favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publica, nu pot avea efect decat de sunt autorizate prin ordonante domnesti in urma avizului Consiliului de Stat. (C. civ. 817).
A se vedea:
Legea pentru persoanele juridice din 6 februarie 1924 (M. Of. nr. 27 din 6 februarie 1924).
Art. 812. Dispozitiile in favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie facute in numele unor persoane interpuse.
Sunt reputate ca persoane interpuse tatal si mama, copiii si descendentii si sotul persoanei incapabile. (C. civ. 940, 941, 1200, 1202).

CAPITOLUL III
Despre donatiunile intre vii

SECTIUNEA I
Despre forma si efectele donatiunilor intre vii

Art. 813. Toate donatiunile se fac prin act autentic. (C. civ. 1171 si urm.).
Art. 814. Donatiunea nu obliga pe donator si nu va produce nici un efect decat din ziua in care va fi fost acceptata.
Acceptarea poate fi facuta sau in act sau printr-un act autentic posterior, mai inainte insa de moartea celui ce daruieste; in acest din urma caz, donatiunea n-are efect decat din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare. (C. civ. 820, 827).
Art. 815. Donatiunile facute unor minori sau unui interzis, se accepta de tutore sau de parinte.
Mama, cu toate ca tatal ar fi in viata, si ceilalti ascendenti, cu toate ca genitorii¹ ar fi in viata, vor putea asemenea sa accepte donatiunea facuta minorelui si interzisului, desi ei n-ar avea calitatea de tutori. (C. civ. 820, 1161).
Potrivit art. 97 din Codul familiei ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii in ce priveste pe copiii lor minori.

1. Parintii.

Art. 816. Surdo-mutul ce nu stie sa scrie nu poate accepta o donatiune decat cu asistarea unui curator special numit de autoritatea judiciara, dupa regulile stabilite pentru minori.
Potrivit prevederilor art. 152 lit. a din Codul familiei, curatorul se numeste de autoritatea tutelara.
Art. 817. Donatiunile facute persoanelor morale nu pot fi acceptate decat prin ordonanta domneasca, data in urma avizului Consiliului de Stat.
A se vedea nota de sub art. 811.
Art. 818. Cand se daruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcriptia actului ce contine donatiunea si acceptarea, ca si notificarea acceptarii facuta prin act separat, se va face la judecatoria in a carei raza teritoriala sunt situate bunurile. (C. civ. 1750).
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 819. Lipsa transcriptiei poate sa fie invocata de orice persoane au interes la aceasta: se excepta insa persoanele obligate a starui sa se faca transcriptia, sau reprezentantii lor, asemenea si donatorul.
Art. 820. Minorii, interzisii, femeile maritate, in lipsa de acceptarea sau de transcriptia donatiunii, nu pot cere obiectele daruite; au insa, de se cuvine, recurs in contra tutorilor sau barbatilor.
Textul a fost modificat implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitatii femeii maritate (M. Of. nr 94 din 20 aprilie 1932), astfel ca el se aplica numai minorilor si interzisilor, respectiv tutorilor.
Art. 821. Donatiunea intre vii pentru bunurile viitoare este revocabila. (C. civ. 801, 965).
Art. 822. Este nula orice donatiune facuta cu conditii a caror indeplinire atarna numai de vointa donatorului. (C. civ. 1006, 1010).
Art. 823. Este asemenea nula, daca s-a facut sub conditia de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donatiunii sau care nu erau aratate in actul de donatiune.
Art. 824. Cand donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins in donatiune, sau de o suma determinata din bunurile daruite, daca moare, fara sa fi dispus de dansele, un asemenea obiect sau asemenea suma ramane erezilor donatorului.
Art. 825. Donatorul poate stipula intoarcerea bunurilor daruite, atat in cazul cand donatarul ar muri inaintea lui, cat si in cazul cand donatarul si descendentii sai ar muri inaintea sa.
Aceste stipulatii insa nu se pot face decat in favoarea donatorului.
A se vedea:
- Legea nr. 241 /1947 pentru punerea in aplicare in Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii in carti de publicitate funciara (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
Art. 826. Dispozitiile art. 821, 822, 823, 824 si 825 nu se aplica la donatiunea din capitolul VI si VII, dintr-acest titlu.
Art. 827. Orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute intr-un act estimativ subsemnat de donator si donatar.
Art. 828. Donatorul nu este responsabil de evictiune catre donatar pentru lucrurile daruite.
Donatorul este responsabil de evictiune cand el a promis expres garantia.
Este asemenea responsabil cand evictiunea provine din faptul sau, cand este in chestiune o donatiune care impune sarcini donatarului; intr-acest caz insa, garantia este obligatorie numai pana la suma sarcinilor (C. civ. 1337 si urm.).

SECTIUNEA II
Despre cazurile in care donatiunile se pot revoca

Art. 829. Donatiunea intre vii se revoca, pentru neindeplinirea conditiilor cu care s-a facut, pentru ingratitudine si pentru nastere de copii in urma donatiunii. (C. civ. 801, 830 si urm., 937, 1011, 1020, 1021).
Art. 830. Cand donatiunea este revocata pentru neindeplinirea conditiilor, bunurile reintra in mana donatorului, libere de orice sarcina si ipoteca. (C. civ. 834, 855, 930, 1770, 1746).
A se vedea nota de sub art. 825.
Art. 831. Donatiunea intre vii se revoca pentru ingratitudine in cazurile urmatoare:
1. Daca donatarul a atentat la viata donatorului.
2. Daca este culpabil in privinta-i de delicte, cruzimi sau injurii grave.
3. Daca fara cuvant ii refuza alimente. (C. civ. 655 si urm., 930).
Art. 832. Revocarea pentru neindeplinirea conditiilor si pentru ingratitudine nu se face de drept niciodata. (C. civ. 1020, 1021 ).
Art. 833. Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie facuta in termen de un an din ziua faptului, sau din ziua cand donatorul a cunoscut faptul.
Actiunea de revocare nu se poate intenta in contra erezilor donatarului, nici de erezii donatorului in contra donatarului, afara numai daca, in acest caz, actiunea s-a intentat de donator, sau donatorul a murit in anul in care se putea intenta actiunea. (C. civ. 931).
Art. 834. Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici instrainarile facute de donatar, nici ipotecile sau alte sarcini reale, cu care el ar fi putut greva obiectul daruit; este neaparat insa ca acestea sa se fi facut inaintea inscriptiei extractului cererii de revocare pe marginea transctiptiei prescrisa prin art. 818.
In caz de revocare, donatarul se condamna a intoarce valoarea obiectelor instrainate, dupa estimatia ce li s-ar face in timpul cererii; se condamna asemenea a intoarce veniturile din ziua cererii. (C. civ. 854, 1770).
Art. 835. Donatiunile facute in favoarea maritagiului nu sunt revocabile pentru ingratitudine.
Art. 836. Orice donatiuni prin acte intre vii facute de persoane ce n-au copii sau descendenti existenti in timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donatiuni si sub orice titlu s-ar fi facut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie in fine donatiunea in favoarea maritagiului facuta sotilor de oricare alta persoana, afara de ascendentii lor, sunt revocate de drept, daca donatorul, in urma donatiunii, dobandeste un copil legitim, un postum, sau chiar cand a legitimat pe un copil natural, prin maritagiul subsecvent. (C. civ. 937).
A se vedea nota de sub art. 830.
Potrivit art. 63 din Codul familiei, copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca are fata de parinti si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.
Art. 837. Revocarea se face si cand copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput in timpul donatiunii.
Art. 838. Donatiunea ramane revocata chiar cand donatarul ar fi intrat in posesia lucrurilor daruite si ar fi fost lasat in posesia acelor lucruri dupa nasterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va fi obligat a restitui fructele de orice natura luate de el, decat din ziua in care i se va fi notificat nasterea fiului sau legitimarea sa prin casatorie subsecventa.
Institutia legitimarii copiilor naturali a fost abrogata prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954).
Art. 839. Orice clauze sau conventii, prin care donatorul ar renunta la revocarea donatiunii pentru nastere de fiu, este nula si fara nici un efect. (C. civ. 5, 968).
Art. 840. Prescriptia actiunii de revocare se implineste dupa 30 de ani de la nasterea fiului. (C. civ. 1863 si urm.).
A se vedea:
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva (B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).

CAPITOLUL IV
Despre partea disponibila a bunurilor si despre reductiune

SECTIUNEA I
Despre partea disponibila a bunurilor

Art. 841. Liberalitatile, fie facute prin acte intre vii, fie facute prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor dispunatorului, daca la moarte-i lasa un copil legitim; peste o a treia parte, daca lasa doi copii; peste a patra parte, daca lasa trei sau mai multi. (C. civ. 664 si urm., 874 si urm., 939).
A se vedea:
- Art. 2 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944);
- Nota 2 de sub art. 836.
Art. 842. Sunt cuprinsi in articolul precedent sub nume de copii, descendentii de orice grad. (C. civ. 669 si urm.).
Art. 843. Liberalitatile, prin acte intre vii sau prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor, daca in lipsa de descendenti, defunctul lasa tata si mama sau peste trei sferturi, daca lasa numai pe unul din parinti.
Art. 844. Daca dispozitia prin acte intre vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rendita viagera, a carei valoare trece peste cantitatea disponibila, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispozitii sau de a abandona proprietatea cantitatii disponibile.
Art. 845. Valoarea bunurilor instrainate unui succesibil in linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotita in portiunea disponibila si excedentele, de este, se va trece in masa succesiunii. Imputatia si raportul nu pot fi cerute de succesibilul in linie dreapta care a consimtit la aceste instrainari. (C. civ. 738, 751 si urm., 841 ).
Art. 846. Cantitatea disponibila poate fi data in tot sau in parte, sau prin acte intre vii sau prin testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fara ca donatarul sau legatarul, ce vine la succesiune, sa fie supus la raport, daca in dispozitie se zice expres, ca ceea ce s-a dat este peste partea sa.
Declaratia ca darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau in actul ce contine dispozitia, sau in urma, cu formele dispozitiilor intre vii sau testamentare. (C. civ. 751 si urm., 841, 847).

SECTIUNEA II
Despre reductiunea donatiunilor si a legatelor

Art. 847. Liberalitatile prin act sau intre vii sau prin testament, cand vor trece peste partea disponibila, vor fi reduse la aceasta parte. (C. civ. 841 si urm., 1641 ).
Art. 848. Reductiunea liberalitatilor intre vii nu va putea fi ceruta decat numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care infatiseaza drepturile lor. (C. civ. 763, 841 si urm., 974).
Art. 849. Partea disponibila se calculeaza cu chipul urmator: pe langa bunurile ce a lasat donatorul sau testatorul in momentul mortii sale, se adauga prin calcul si bunurile de care a dispus prin donatiuni intre vii, dupa starea lor din momentul donatiunii si dupa valoarea ce au avut in momentul mortii donatorului. Din aceasta masa de bunuri, scazandu-se datoriile, pe ceea ce va ramanea se calculeaza partea disponibila, dupa numarul si calitatea erezilor. (C. civ. 752, 766 si urm., 772, 841 ).
Art. 850. Intai se vor reduce dispozitiile testamentare; cand bunurile cuprinse in aceste dispozitii nu vor mai fi, atunci numai se va face reductiunea donatiunilor.
Reductiunea va incepe de la cea din urma donatiune, dupa savarsirea acesteia se va trece indata la cea a doua dupa dansa, si asa pe rand pana la cea mai veche donatiune.
Art. 851. Cand donatiunea intre vii, supusa la reductiune, s-a facut la unul din cei cu drept de mostenire, acesta va putea scadea partea cu care ar trebui sa se reduca donatiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede in bunurile nedisponibile, daca aceste bunuri sunt de aceeasi natura cu cele daruite. (C. civ. 765, 770).
Art. 852. Se vor reduce cu analogie¹ atat legatele universale cat si cele particulare, fara distinctie. (C. civ. 888 si urm., 899 si urm.).

1. Proportional cu valoarea lor.

Art. 853. Cand testatorul va declara ca un legat sa fie platit preferindu-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reductiune, decat dupa ce valoarea celorlalte legate nu va implini rezerva legala. (C. civ. 847).
Art. 854. Donatarul va restitui fructele portiunii ce trece peste partea disponibila, din momentul mortii donatorului. (C. civ. 522 si urm., 762, 890).
Art. 855. Donatarul este obligat, daca a alienat bunurile daruite, sa faca in urma raportul excedentului peste portiunea disponibila, dupa valoarea lucrurilor din timpul mortii disponentului. (C. civ. 848, 850).
A se vedea nota de sub art. 825.

CAPITOLUL V
Despre dispozitiile testamentare

SECTIUNEA I
Reguli generale pentru forma testamentelor

Art. 856. Orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este poprita de lege. (C. civ. 800, 802, 806 si urm., 887).
Art. 857. Doua sau mai multe persoane nu pot testa prin acelasi act, una in favoarea celeilalte, sau in favoarea unei a treia persoane. (C. civ. 886, 938).
Art. 858. Un testament poate fi sau olograf, sau facut prin act autentic, sau in forma mistica. (C. civ. 802, 868 si urm.).
Art. 859. Testamentul olograf nu este valabil decat cand este scris in tot, datat si subsemnat de mana testatorului. (C. civ. 886).
Art. 860. Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecatoria competenta. (C. civ. 886).
Art. 861-863. (Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificare si legalizarea inscrisurilor, pentru investirea cu data certa si legalizarea copiilor de pe inscrisuri).
Art. 864. Cand testatorul va voi sa faca un testament mistic sau secret, trebuie neaparat sa-l iscaleasca, sau ca l-a scris el insusi, sau ca a pus pe altul sa-l scrie.
Hartia in care s-au scris dispozitiile testatorului sau hartia care serveste de plic, de va fi, se va strange si se va sigila.
Testatorul va prezenta judecatoriei competente testamentul strans si pecetluit, precum s-a zis, sau il va strange si-l va pecetlui inaintea judcatoriei.
Testatorul va declara ca dispozitiile din acea hartie este testamentul sau, scris si iscalit de el insusi, sau scris de altul si iscalit de testator.
Cand testatorul, din cauza de boala, va fi in neposibilitate fizica de a se prezenta inaintea judecatoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui si declaratia susmentionata, se vor face inaintea judecatorului, numit de judecatorie pentru acest sfarsit.
Judecatoria, sau judecatorul numit, va face actul de subscriptie¹ pe hartia in care s-a scris testamentul, sau pe hartia care serveste de plic. Acest act se va subscrie atat de testator, cat si de judecatorie sau judecator.
Toata lucrarea de mai sus nu va putea fi intrerupta de nici o alta operatie; cand testatorul, din o cauza posterioara subsemnarii testamentului, va declara ca nu poate subsemna subscriptia¹ aceasta declaratie se va trece in subscriptie. (C. civ. 858, 886).

1. Proces-verbal de suprascriere.

Art. 865. Acei care nu stiu sau care nu pot citi si scrie nu pot face testament in forma mistica.
Art. 866. Cand testatorul nu poate vorbi, dar stie a scrie, atunci declaratia ca testamentul este al sau o va face in scris in capul actului de subscriptie¹ inaintea judecatorului numit, sau inaintea judecatoriei.
Judecatoria sau judecatorul numit va constata in actul de subscriptie¹ declaratia testatorului.

1. Proces-verbal de suprascriere.

Art. 867. In cazurile cand se numeste un judecator, el va comunica procesul sau verbal judecatoriei, care va legaliza actul de subscriptie sau testamentul.

SECTIUNEA II
Despre regulile speciale asupra formelor catorva testamente

Art. 868. Testamentele militarilor si ale indivizilor intrebuintati in armata, sunt in orice tara valabil facute in prezenta unui cap de batalion sau de escadron, sau in prezenta oricarui alt ofiter superior, asistat de doi martori, sau in prezenta a doi comisari de razboi, sau in prezenta unui din comisari asistat de doi martori. (C. civ. 886).
Art. 869. Sunt asemenea, daca testatorul este bolnav sau ranit, valabil facute in prezenta capului ofiterului de sanatate asistat de comandantul militar, insarcinat cu politia ospiciului. (C. civ. 886).
Art. 870. Dispozitiile articolelor precedente nu sunt admisibile decat in privinta acelor ce sunt in expeditie militara, sau in cuartier, sau in garnizoana afara din teritoriul roman, sau prizonieri la inamici, fara ca cei ce sunt in cartier sau in garnizoana inauntrul tarii sa poata profita de aceasta latitudine, de nu se gasesc in o cetate asediata, sau in alte locuri ale caror porti sa fie inchise si comunicatiile intrerupte din cauza razboiului. (C. civ. 886)
Art. 871. Testamentul facut in forma mai sus aratata este nul dupa sase luni de la intoarcerea testatorului intr-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare.
Art. 872. Testamentul facut intr-un loc care este scos din comunicatie din cauza ciumei sau altei boli contegioase, se poate face inaintea unui membru al consiliului municipal, asistat de doi martori. (C. civ. 886).
Art. 873. Testamentul mentionat in articolul precedent este nul dupa trecerea de sase luni de la deschiderea comunicatiilor cu locul unde se gaseste testatorul, sau dupa sase luni de la trecerea sa intr-ue loc unde comunicatiile nu sunt intrerupte. (C. civ. 886).
Art. 874. Testamentele facute pe mare in timp de voiaj sunt valabile:
Pe corabii si alte bastimente ale tarii, cand sunt facute in prezenta ofiterului comandant al bastimentului, sau in lipsa-i in prezenta acelui ce-l inlocuiste dupa ordinea serviciului, insa si unul si altul asistati de ofiterul de administratie, sau de ofiterul ce indeplineste functiunile acestuia.
Pe bastimentele de comert, cand sunt facute in prezenta scribului bastimentului sau in prezenta acelui ce-l inlocuieste, insa si unul si altul asistati de capitanul sau de patronul, sau in lipsa-le, de acei ce-i inlocuiesc.
In toate cazurile, functionarii in prezenta caror se fac aceste testamente vor fi asistati de catre doi martori. (C. civ. 886).
Art. 875. Pe bastimentele statului, testamentul capitanului, sau acela al ofiterului insarcinat cu administratia, pe bastimentele de comert, testamentul capitanului, al patronului, sau al scribului se pot face in prezenta acelora ce, in ordinea serviciului, vin dupa dansii, conformandu-se pentru celelalte formalitati cu dispozitiile articolului precedent. (C. civ. 886).
Art. 876. In toate cazurile, testamentele mentionate in cele doua articole precedente se vor face fiecare in doua exemplare originale. (C. civ. 886).
Art. 877. Daca bastimentul intra intr-un port strain, unde se gaseste un agent d-ai tarii, functionarii, in prezenta carora s-a facut testamentul, sunt datori sa depuna unul din exemplarele originale, inchis si pecetluit in mainile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi inaintat la grefa judecatoriei domiciliului testatorului. (C. civ. 886).
Art. 878. Dupa intoarcerea bastimentului in tara, fie in portul armamentului, fie in orice alt port, cele doua exemplare originale ale testamentului inchise si pecetluite sau exemplarul original ramas, daca dupa articolul precedent celalalt a fost depus in cursul voiajului, vor fi date la biroul comandantului de port, care le va trimite fara intarziere Ministerului de Interne, ce va face depozitul conform articolului precedent. (C. civ. 886).
Art. 879. Se va inscrie pe marginea rolului bastimentului numele testatorului, mentionandu-se despre remiterea orginalelor testamentului in mainile agentului sau la biroul comandantului de port. (C. civ. 886).
Art. 880. Testamentul nu va fi reputat ca facut pe mare, desi s-ar fi facut in cursul voiajului, daca in timpul in care s-a fost facut, bastimentul s-ar fi apropiat de un tarm strain, unde s-ar afla un agent al Romaniei. In acest caz testamentul nu este valabil decat daca s-a facut dupa formele prescrise de legea Romaniei, sau dupa acelea intrebuintate in tara unde a fost facut. (C. civ. 886).
Art. 881. Dispozitiile de mai sus se aplica si la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj. (C. civ. 808).
Art. 882. Testamentul facut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decat daca testatorul moare pe mare, sau dupa trei luni de la intoarcerea lui pe uscat, intr-un loc unde ar fi putut sa-l refaca cu formele originale. (C. civ. 886).
Art. 883. Testamentul facut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispozitie in favoarea ofiterilor bastimentului, daca dansii nu sunt rude sunt rude cu testatorul. (C. civ. 808, 886).
Art. 884. Testamentele cuprinse in articolele precedente ale prezentei sectiuni vor fi subscrise de testatori si de ofiterii publici, in prezenta carora s-au facut.
Daca testatorul declara ca nu stie sau nu poate subscrie, se face mentiune de declaratia sa si de cauza ce la impiedicat de a subscrie.
In cazurile in care se cere asistenta a doi martori, testamentul va fi subscris cel putin de unul dintr-insii si se va face mentiune de cauza ce a impiedicat pe celalalt de a subscrie. (C. civ. 886)
Art. 885. Romanul ce s-ar afla in tara straina va putea face testamentul sau, sau in forma olografa, sau in forma autentica intrebuintata in locul unde se face testamentul (C. civ. 2, 858 si urm.)
Art. 886. Formalitatile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispozitiile prezentei sectiuni si acelea ale sectiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate. (C. civ. 859 si urm., 868 si urm., 874 si urm.).

SECTIUNEA III
Despre institutia de mostenitori si despre legate in genere

Art. 887. Se poate dispune prin testament de toata sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate. (C. civ. 802, 856, 888 si urm., 894 si urm., 899 si urm.).

SECTIUNEA IV
Despre legatul universal

Art. 888. Legatul universal este dispozitia prin care testatorul lasa dupa moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.
Art. 889. Cand testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la acestia punerea in posesiune a bunurilor cuprinse in testament. (C. civ. 653, 895, 899).
Art. 890. Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse in testament, din ziua cererii in judecata, sau din ziua in care eredele a consimtit a-i da legatul. (C. civ. 898).
Art. 891. Cand testatorul nu a lasat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justitie posesiunea bunurilor cuprinse in testament.
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 892. Testamentul olograf sau mistic, inainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului judetean in a carui raza teritoriala s-a deschis succesiunea.
Presedintele va constata prin proces-verbal deschiderea testamentului si starea in care l-a gasit si va ordona depunerea lui la grefa tribunalului. (C. civ. 859, 864 si urm.).
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 893. Legatarul universal, care va veni la mostenire in concurs cu un erede rezervatar, este obligat la datoriile si sarcinile succesiunii personal pana in concurenta partii sale, si ipotecar pentru tot. (C. civ. 550, 777, 841 si urm., 896, 909).

SECTIUNEA V
Despre legatele unei fractiuni de mostenire

Art. 894. Acest legat poate avea de obicei o fractiune a mostenirii, precum jumatate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele sau o fractiune din imobile sau mobile.
Orice alt legat este singular. (C. civ. 887, 899 si urm.).
Art. 895. Legatarul unei fractiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, in lipsa acestora de la legatarii universali, iar in lipsa si acestora din urma, de la ceilalti erezi legitimi. (C. civ. 653, 659 si urm., 841 si urm., 888).
Art. 896. Legatarul unei fractiuni din ereditate este obligat la sarcinile si datoriile succesiunii testatorului, personal, in proportie cu partea sa si ipotecar pentru tot. (C. civ. 550, 777, 893, 909).
Art. 897. Legatarul universal, sau acela al unei fractiuni a succesiunii, nu se poate pune in posesiunea legatului, fara a se face, dupa cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul, de judecatoria in ocolul¹ careia s-a deschis succesiunea.
Legatarul, care va primi a intra in posesiunea bunurilor fara inventar, va fi obligat a plati toate debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decat averea lasata de testator. (C. civ. 704 si urm., 713, 888 si urm., 894 si urm.).
A se vedea nota de sub art. 651.

1. Raza teritoriala

Art. 898. Legatarul unei fractiuni de mostenire poate pretinde fructele din ziua cererii in judecata, sau din ziua in care i s-a oferit de buna voie darea legatului. (C. civ. 890, 895).

SECTIUNEA VI
Despre legatele singulare

Art. 899. Orice legat pur si simplu da legatarului, din ziua mortii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor si reprezentantilor sai.
Cu toate acestea, legatarul singular nu va putea intra in posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele¹, decat din ziua in care a facut cererea in judecata sau din ziua in care predarea legatului i s-a incuviintat de buna voie. (C. civ. 485, 522,si urm., 894).

1. Dobanzile

Art. 900. Interesele¹ si fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul mortii testatorului, si daca dansul n-a facut cerere inaintea justitiei:
1. cand testatorul a declarat expres in testament ca voieste a urma astfel;
2. cand s-a legat drept alimente o rendita viagera sau o pensie.
A se vedea nota de sub art. 651.

1. Dobanzile

Art. 901. Cheltuielile cererii pentru predare sunt in sarcina succesiunii, fara ca cu aceasta sa se poata reduce rezerva legala.
In caz cand testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma dupa vointa lui.
Art. 902. Erezii testatorului sau orice alta persoana obligata a plati un legat sunt personal datori a-l achita, fiecare in proportie cu partea ce ia din succesiune.
Sunt datori ipotecari pentru tot, pana la concurenta valorii imobilelor ce detin. (C. civ. 774 si urm., 893, 896, 905).
Art. 903. Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, in starea in care se gasea la moartea donatorului¹. (C civ. 465, 468 si urm., 482 si urm., 904, 923, 927, 1325).

1. Textul se refera in realitate la testator.

Art. 904. Cand cel ce a dat legat un imobil, a marit in urma acest imobil prin alte achizitii, aceste achizitii, si de ar fi alaturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o noua dispozitie pentru aceasta.
Infrumusetarile si constructiile noi, facute asupra fondului legat, fac parte dintr-insul.
Asemenea face parte din legat adausul ce testatorul a facut unui loc inchis, intinzand ingradirile sale.
Art. 905. Daca inaintea testamentului sau in urma, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii, sau chiar pentru alta datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul, nu este tinut a libera lucrul de aceasta sarcina, afara numai daca testatorul l-a obligat expres la aceasta. (C. civ. 551 ).
Art. 906. Cand testatorul, stiind, a dat legat lucrul altuia, insarcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucru in natura sau valoarea lui din epoca mortii testatorului.
Art. 907. Cand testatorul, nestiind, a legat un lucru strain, legatul este nul.
Art. 908. Cand legatul dat este un lucru nedeterminat, insarcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi insa nici lucrul cel mai rau. (C. civ. 1103).
Art. 909. Legatarul singular nu este obligat a plati datoriile succesiunii. (C. civ. 847 si urm., 1746 si urm.).

SECTIUNEA VII
Despre executorii testamentari

Art. 910. Testatorul poate numi unul sau mai multi executori testamentari. (C. civ. 913, 916, 918).
A se vedea nota de sub art. 651.
Art. 911. El poate sa le dea de drept in posesiune, toata sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa. (C. civ. 653, 889, 891, 912).
Art. 912. Eredele poate sa-i scoata din posesiune, oferindu-le sume indestulatoare pentru plata legatelor de lucruri mobile, sau justificand ca a platit aceste legate. (C. civ. 911).
Art. 913. Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar. (C. civ. 915, 950).
Art. 914. Femeia maritata nu poate fi executoare testamentara, decat cu consimtamantul barbatului.
Daca ea este separata de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinta judecatoreasca, va putea deveni executoare testamentara, cu consimtamantul barbatului sau cu autorizatia justitiei in caz de refuz din parte-i.
Dispozitiile art. 914 au fost abrogate implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate. (Decretul nr. 1412 in M. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932).
Art. 915. Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizatia tutorelui. (C. civ. 913, 950).
Art. 916. Executorii testamentari vor cere punerea pecetilor¹, daca sunt si erezi minori interzisi sau absenti².
Ei vor starui a se face inventarul bunurilor succesiunii in prezenta eredelui, prezumtiv,
sau in lipsa-i, dupa ce i s-au facut chemarile legiuite³.
Ei vor cere vinderea miscatoarelor in lipsa de suma indestulatoare pentru plata legatelor.
Ei vor ingriji ca testamentele sa se execute si, in caz de contestatie asupra executiei, ei pot sa intervina ca sa sustina validitatea lor.
Ei sunt datori, dupa trecere de un an de la moartea testatorului, a da socoteala pentru gestiunea lor. (C. civ. 472 si urm., 557 si urm., 809 si urm., 819, 854 si urm.).
A se vedea nota de sub art. 651.

1. Sigilii
2. Disparuti
3. Dupa ce a fost citat

Art. 917. Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii sai.
Art. 918. Daca sunt mai multi executori testamentari care au primit aceasta sarcina, unul singur va lucra in lipsa-le.
Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteala de miscatoarele ce li s-au incredintat, afara numai daca testatorul a despartit functiile lor si daca fiecare din ei s-a marginit in ceea ce i s-a incredintat. (C. civ. 1039 si urm.).
Art. 919. Cheltuielile facute de executorul testamentar pentru punerea pecetilor¹, pentru inventar, pentru socoteli, si alte cheltuieli relative la functiunile sale sunt in sarcina succesiunii. (C. civ. 916).

1. Sigilii

SECTIUNEA VIII
Despre revocarea testamentelor si despre caducitatea lor

Art. 920. Un testament nu poate fi revocat, in tot sau in parte, decat sau prin un act legalizat de judecatoria competenta, care act va cuprinde mutarea vointei testatorului, sau prin un testament posterior. (C. civ. 802).
Art. 921. Testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinteaza din acesta, decat numai acele dispozitii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior.
Art. 922. Revocarea facuta prin testamentul posterior va avea toata validitatea ei, cu toate ca acest act a ramas fara efect din cauza necapacitatii eredelui, sau a legatarului, sau din cauza ca acestia nu au voit a primi ereditatea.
Art. 923. Orice instrainare a obiectului legatului, facuta cu orice mod sau conditie, revoca legatul pentru tot ce s-a instrainat, chiar cand instrainarea va fi nula, sau cand obiectul legat va fi reintrat in starea testatorului. (C. civ. 903 si urm.).
Art. 924. Orice dispozitie testamentara devine caduca, cand acela in favoarea carui a fost facuta a murit inaintea testatorului.
Art. 925. Orice dispozitie testamentara, facuta sub conditie suspensiva, cade cand eredele sau legatarul a murit inaintea indeplinirii conditiei. (C. civ. 1004 si urm., 1017 si urm.)
Art. 926. Dispozitia testamentara, facuta de la un timp inainte nu opreste pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobandit din momentul mortii testatorului. (C. civ. 899, 1017 si urm.).
Art. 927. Legatul va fi caduc, daca lucrul legat a pierit de tot in viata testatorului. (C. civ. 1091, 1156).
Art. 928. Orice dispozitie testamentara cade, cand eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi. (C. civ. 686, 808 si urm.).
Art. 929. Cand din dispozitiile testamentare va rezulta ca cugetul testatorului a fost de a da legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea; iar de primesc mai multi legatari, legatul se imparte intre ei, fara a se scadea partile legatarilor necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit inaintea testatorului. (C. civ. 1057 si urm.).
Art. 930. Aceleasi cauze care, dupa art. 830 si dupa cele dintai doua dispozitii ale art. 831, autoriza cererea de revocare a donatiunilor intre vii, pot fi primite si la cererea revocarii dispozitiilor testamentare.
Art. 931. Daca cererea de revocare este intemeiata pe o injurie grava, facuta memoriei testatorului, actiunea va trebui sa fie intentata in curs de un an din ziua delictului. (C. civ. 833).

CAPITOLUL VI
Despre donatiuni facute sotilor prin contractul de maritagiu

Art. 932. Donatiunile facute sotilor sau unuia dintr-insii, prin contractul de maritagiu, nu sunt supuse la nici o formalitate.
Dispozitia acestui text a devenit inaplicabila ca urmare a abrogarii titlului IV din cartea III a Codului civil, "Despre contractul de casatorie si despre drepturile respective ale sotilor" prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954), cu modificarile ulterioare.
Art. 933. Donatorul poate, in cazul articolului precedent, sa dea donatiune si bunurile sale viitoare.
Donatorul in asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale.
Cand donatorul supravietuieste sotilor sau sotului donatar, donatiunea este revocabila.
A se vedea nota de sub art. 932.
Art. 934. Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donatiunea bunurilor prezente si viitoare, sau a unei parti numai dintr-aceste bunuri, cu indatorirea insa de a se anexa actului un stat de datoriile si sarcinile existente, la care este supus donatorul in momentul donatiunii. In acest caz donatarul este liber sa se lepede la moartea donatorului de bunurile viitoare si sa opreasca numai pe cele prezente.
A se vedea nota de sub art. 932.
Art. 935. Daca statul de care se face mentiune in articolul precedent, nu s-a anexat actului ce continea donatiunea bunurilor prezente si viitoare, donatarul nu poate decat sau a accepta sau a se lepada de donatiune in intregul ei.
Cand accepta, nu poate cere decat bunurile existente la moartea donatorului, si este supus la toate datoriile si sarcinile succesiunii.
A se vedea nota de sub art. 932.

CAPITOLUL VII
Despre dispozitiile dintre soti, facute sau in contractul de maritagiu sau in timpul maritagiului

Art. 936. Sotii pot prin contractul de maritagiu sa-si faca reciproc, sau numai unul altuia, orice donatiune vor voi.
A se vedea nota de sub art. 932.
Art. 937. Orice donatiune facuta intre soti in timpul maritagiului este revocabila.
Revocarea se poate cere de femeie, fara nici o autorizatie.
O asemenea donatiune nu este revocabila pentru ca in urma s-au nascut copii. (C. civ. 801, 829, 836).
Dispozitia alin. 2, care constituia o exceptie de la regula generala a incapacitatii femeii maritate, a fost abrogata implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate (Decretul nr. 1412, in M. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932).
Art. 938. Sotii nu pot, in timpul maritagiului, sa-si faca nici prin acte intre vii, nici prin testament, vreo donatiune mutuala si reciproca printr-unul si acelasi act. (C. civ. 857).
Art. 939. Barbatul sau femeia care, avand copii dintr-alt maritagiu, va trece in al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui sotului din urma decat o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai putin, si fara ca, nici intr-un caz, donatiunea sa treaca peste cuartul bunurilor. (C. civ. 841 ).
A se vedea:
Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 113 din 10 iunie 1944).
Art. 940. Sotii nu pot sa-si daruiasca indirect mai mult decat s-a aratat mai sus.
Orice donatiune, deghizata sau facuta unei persoane interpuse, este nula. (C. civ. 812, 939, 941).
Art. 941. Sunt reputate persoane interpuse copiii ce sotul donatar are din alt maritaj, asemenea sunt reputate si rudele sotului donatar, la a caror ereditate acesta este chemat in momentul donatiunii. (C. civ. 812, 94).

TITLUL III
Despre CONTRACTE SAU CONVENTII

CAPITOLUL I
Dispozitii preliminare

Art. 942. Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic. (C. civ. 962, 969 si urm.).
Art. 943. Contractul este bilateral sau sinalagmatic cand partile se obliga reciproc una catre alta. (C. civ. 1020, 1179).
Art. 944. Contractul este unilateral, cand una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane, fara ca acestea din urma sa se oblige.
Art. 945. Contractul oneros este acela in care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj. (C. civ. 812, 947, 1639, 1646, 1859).
Art. 946. Contractul gratuit sau de binefacere este acela in care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celeilalte. (C. civ. 813 si urm., 1561, 1593 ).
Art. 947. Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci cand obligatia unei parti este echivalentul obligatiei celeilalte.
Contractul este aleatoriu cand echivalentul depinde, pentru una sau toate partile, de un eveniment incert. (C. civ. 1635).

CAPITOLUL II
Despre conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor

Art. 948. Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
3. un obiect determinat;
4. o cauza licita. (C. civ. 949 si urm., 953 si urm., 962 si urm., 966 si urm.).

SECTIUNEA I
Despre capacitatea partilor contractante

Art. 949. Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege. (C. civ. 948, 950 si urm., 1163, 1164, 1167, 1190, 1666).
Art. 950. Necapabili de a contracta sunt:
1. minorii;
2. interzisii;
3. ( abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate - Decretul nr. 1412, in M. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932);
4. in genere toti acei caror legea le-a prohibit oarecare contracte. (C. civ. 949).
A se vedea cu privire la capacitatea de a contracta:
- art. 9-11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954), cu modificarile ulterioare;
- art. 105, 124, 129, 133, 147 din Codul familiei;
- art. 7 din Codul muncii.
Art. 951. Minorele nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate decat in caz de leziune. (C. civ. 1157 si urm., 1162 si urm.).
Textul a fost modificat implica prin art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954), cu modificarile ulterioare.
Art. 952. Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului si interzisului incapacitatea lor. (C. civ. 949, 950).

SECTIUNEA II
Despre consimtamant

Art. 953. Consimtamantul nu este valabil, cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol. (C. civ. 948, 954 si urm.).
Art. 954. Eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei.
Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala, pentru care s-a facut conventia. (C. civ. 953, 961, 993, 1092, 1167, 1190, 1712).
Art. 955. Violenta in contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar cand este exercitata de alta persoana decat aceea in folosul carei s-a facut conventia. (C. civ. 953, 956 si urm., 959, 961, 1167, 1190, 1203).
Art. 956. Este violenta totdeauna cand, spre a face pe o persoana a contracta, i s-a insuflat temerea, rationabila dupa dansa, ca va fi expusa persoana sau averea sa unui rau considerabil si prezent.
Se tine cont in aceasta materie de etate, de sex si de conditia persoanelor. (C. civ. 953, 955, 957 si urm., 961, 1167, 1203).
Art. 957. Violenta este cauza de nulitate a conventiei si cand s-a exercitat asupra sotului sau a sotiei, asupra descendentilor si ascendentilor. (C. civ. 953, 956, 958, 959, 961, 1167, 1203).
Art. 958. Simpla temere reverentiara, fara violenta, nu poate anula conventia. (C. civ. 953, 956, 957, 961, 1167, 1293).
Art. 959. Conventia nu poate fi atacata pentru cauza de violenta daca, dupa incetarea violentei, conventia s-a aprobat, expres sau tacit, sau daca a trecut timpul defipt de lege pentru restitutiune. (C. civ. 953, 956-958, 961, 1167, 1203).
Art. 960. Dolul este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat.
Dolul nu se presupune. (C. civ. 953, 961, 1167, 1203, 1638).
Art. 961. Conventia facuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nula de drept, ci da loc numai actiunii de nulitate. (C. civ. 1900 si urm.).

SECTIUNEA III
Despre obiectul conventiilor

Art. 962. Obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga. (C. civ. 948, 954, 963 si urm., 971, 972, 1018, 1026 si urm., 1074, 1075).
Art. 963. Numai lucrurile ce sunt in comert¹ pot fi obiectul unui contract. (C. civ. 476 si urm., 647, 965, 1156, 1310, 1844).

1. In circuitul civil

Art. 964. Obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa.
Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa. (C. civ. 1103).
Art. 965. Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei.
Nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nici nu se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a carui succesiune este in chestiune. (C. civ. 702, 821, 1526).

SECTIUNEA IV
Despre cauza conventiilor

Art. 966. Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. (C. civ. 948, 954, 967, 968, 1347, 1349, 1352).
Art. 967. Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa.
Cauza este prezumata pana la dovada contrarie.
Art. 968. Cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. (C. civ. 5, 728, 1008, 1636, 1689).

CAPITOLUL III
Despre efectul conventiilor

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

Art. 969. Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Ele se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. (C. civ. 970 si urm.).
Art. 970. Conventiile trebuie executate cu buna-credinta.
Ele obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa. (C. civ. 977 si urm.).
Art. 971. In contractele ce au de obiect translatia proprietatii, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor, si lucrul ramane in rizico-pericolul dobanditorului, chiar cand nu i s-a facut traditiunea lucrului. (C. civ. 1079 si urm., 1156, 1295, 1406, 1479 si urm.).
A se vedea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cartile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938), cu modificarile ulterioare;
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii in carti de publicitate funciara (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
Art. 972. Daca lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la doua persoane este mobil, persoana pusa in posesiune este preferita si ramane proprietara, chiar cand titlul sau este cu data posterioara, numai posesiunea sa fie de buna-credinta. (C. civ. 1846, 1899, 1909).

SECTIUNEA II
Despre efectul conventiilor in privinta persoanelor a treia

Art. 973. Conventiile n-au efect decat intre partile contractante. (C. civ. 969, 974, 975, 976, 1175, 1554).
Art. 974. Creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care ii sunt exclusiv personale. (C. civ. 558, 699, 732, 769, 780 si urm., 848, 1825, 1843).
Art. 975. Ei pot asemenea, in numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor. (C. civ. 562, 699, 769, 785).
Art. 976. Cu toate acestea, sunt datori, pentru drepturile enuntate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj si drepturile respective ale sotilor, sa se conformeze cu regulile cuprinse intr-insele. (C. civ. 650-799, 975).
Dispozitiile care alcatuiesc titlul IV din cartea a III-a "Despre contractul de casatorie si despre drepturile respective ale sotilor" au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificarile ulterioare.)

SECTIUNEA III
Despre interpretarea conventiilor

Art. 977. Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.
Art. 978. Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar produce nici unul.
Art. 979. Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului.
Art. 980. Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul. (C. civ. 583, 607, 610, 970, 1359, 1450 si urm.).
Art. 981. Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt exprese intr-insul. (C. civ. 970).
Art. 982. Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg.
Art. 983. Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga. (C. civ. 1312).
Art. 984. Conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat.
Art. 985. Cand intr-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligatia, nu se poate sustine ca printr-acesta s-a restrans intinderea ce angajamentul ar avea de drept in cazurile neexprese.

CAPITOLUL IV
Despre cvasi-contracte

Art. 986. Cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti. (C. civ. 1198).
Art. 987. Acela care, cu vointa, gere¹ interesele altuia, fara cunostinta proprietarului, se obliga tacit a continua gestiunea ce a inceput si a o savarsi, pana ce proprietarul va putea ingriji el insusi. (C. civ. 988 si urm., 1198, 1532, 1539 si urm.).

1. Administreaza

Art. 988. Gerantul este obligat cu toate ca stapanul a murit inaintea savarsirii afacerii, a continua gestiunea pana ce eredele va putea lua directiunea afacerii. (C. civ. 1539).
Art. 989. Gerantul este obligat a da gestiunii ingrijirea unui bun proprietar. (C. civ. 1081 si urm., 1540).
Art. 990. Gerantul nu raspunde decat numai de dol, daca fara interventia lui, afacerea s-ar fi putut compromite. (C. civ. 715, 989, 1540).
Art. 991. Stapanul ale carui afaceri au fost bine administrate este dator a indeplini obligatiile contractate in numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente si a-i plati toate cheltuielile utile si necesare ce a facut. (C. civ. 1547 si urm.).
Art. 992. Cel ce din eroare sau cu stiinta, primeste aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. (C. civ. 954, 993, 997, 1092, 1198, 1588).
Art. 993. Acela care, din eroare, crezandu-se debitor, a platit o datorie, are drept de repetitiune in contra creditorului.
Acest drept inceteaza cand creditorul, cu buna-credinta, a desfiintat titlul sau de creanta; dar atunci cel ce a platit are recurs in contra adevaratului debitor. (C. civ. 992, 1092, 1588, 1638).
Art. 994. Cand cel ce a primit plata a fost de rea-credinta, este dator a restitui atat capitalul cat si interesele¹ sau fructele din ziua platii. (C. civ. 485).

1. Dobanzile

Art. 995. Cand lucrul platit nedebit este un imobil sau un mobil corporal, cel care l-a primit cu rea-credinta este obligat a-l restitui in natura, daca exista, sau valoarea lucrului daca a pierit sau s-a deteriorat chiar din cazuri fortuite, afara numai de va proba ca la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul fiind si in posesiunea proprietarului.
Cel care a primit lucrul, cu buna-credinta, este obligat a-l restitui, daca exista, dar este liberat prin pierderea lui, si nu raspunde de deteriorari. (C. civ. 960, 1083, 1156).
Art. 996. Cand cel ce a primit lucrul cu rea-credinta l-a instrainat, este dator a intoarce valoarea lucrului din ziua cererii in restitutiune.
Cand cel care l-a primit era de buna-credinta, nu este obligat a restitui decat numai pretul cu care a vandut lucrul. (C. civ. 1095, 1611, 1899).
Art. 997. Acela carui se face restitutiunea, trebuie sa despagubeasca pe posesorul chiar de rea-credinta de toate cheltuielile facute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut pretul lui. (C. civ. 991, 1574, 1730 pct. 4).

CAPITOLUL V
Despre delicte si cvasi-delicte

Art. 998. Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. (C. civ. 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).
Art. 999. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. (C. civ. 998).
Art. 1000. Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra.
Tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii.
Stapanii si comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat.
Institutorii si artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul ce se
gasesc sub a lor priveghere.
Tatal si mama, institutorii si artizanii sunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca probeaza ca n-a putut impiedica faptul prejudiciabil. (C. civ. 1471, 1487).
Partea din textul alin. 2: "dupa moartea barbatului", a fost abrogata implicit prin art. 16, 21 si 105 ale Constitutiei din 1948 care a instituit egalitatea in drepturi intre sexe.
A se vedea si art. 25 din Codul familiei.
Art. 1001. Proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dansul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.
Art. 1002. Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie.
Art. 1003. Cand delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt tinute solidar pentru despagubire. (C. civ. 918, 1038 si urm.).

CAPITOLUL VI
Despre deosebitele specii de obligatii

SECTIUNEA I
Despre obligatiile conditionale

§ 1. Despre conditie in genere si despre deosebitele sale specii

Art. 1004. Obligatia este conditionala cand perfectarea ei depinde de un eveniment viitor si necert. (C. civ. 925, 926, 1017, 1019, 1770).
Art. 1005. Conditia cazuala este aceea ce depinde de hazard si care nu este nici in puterea creditorului, nici intr-aceea a debitorului.
Art. 1006. Conditia potestativa este aceea care face sa depinda perfectarea conventiei de un eveniment, pe care si una si alta din partile contractante poate sa-l faca a se intampla, sau poata sa-l impiedice. (C. civ. 822, 1010).
Art. 1007. Conditia mixta este aceea care depinde totodata de vointa uneia din partile contractante si de aceea a unei alte persoane.
Art. 1008. Conditia imposibila sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibita de lege, este nula si desfiinteaza conventia ce depinde de dansa. (C. civ. 5, 620, 728, 839, 968, 1009 si urm., 1492).
Art. 1009. Conditia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligatia contractata sub aceasta conditie sa fie nula.
Art. 1010. Obligatia este nula cand s-a contractat sub o conditie potestativa din partea acelui ce se obliga. (C. civ. 1006).
Art. 1011. Implinirea conditiei trebuie sa se faca astfel cum au inteles partile sa fie facuta. (C. civ. 970, 977 si urm.).
Art. 1012. Cand obligatia este contractata sub conditia ca un eveniment oarecare se va intampla intr-un timp fixat, conditia este considerata ca neindeplinita, daca timpul a expirat fara ca evenimentul sa se intample.
Cand timpul nu este fixat, conditia nu este considerata ca cazuta, decat cand sigur ca evenimentul nu se va mai intampla.
Art. 1013. Cand obligatia este concentrata sub conditia ca un eveniment n-are sa se intample, intr-un timp defipt, aceasta conditie este indeplinita, daca timpul a expirat, fara ca evenimentul sa se fi intamplat; este asemenea indeplinita, daca inaintea termenului este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla; daca nu este timp determinat, conditia este indeplinita numai cand va fi sigur ca evenimentul n-are sa se mai intample.
Art. 1014. Conditia este reputata ca indeplinita, cand debitorul obligat, sub aceasta conditie, a impiedicat indeplinirea ei.
Art. 1015. Conditia indeplinita are efect din ziua in care angajamentul s-a contractat. Daca creditorul a murit inaintea indeplinirii conditiei, drepturile sale trec erezilor sai. (C. civ. 653).
Art. 1016. Creditorul poate, inaintea indeplinirii conditiei, sa exercite toate actele conservatoare dreptului sau.

§ 2. Despre conditia suspensiva

Art. 1017. Obligatia, sub conditie suspensiva, este aceea care depinde de un eveniment viitor si necert. Obligatia conditionala nu se perfecteaza decat dupa indeplinirea evenimentului. (C. civ. 1004, 1012 si urm., 1022, 1115 pct. 5, 1296, 1770, 1885).
Art. 1018. Cand obligatia este contractata sub o conditie suspensiva, obiectul conventiei ramane in rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, in caz de indeplinire a conditiei.
Daca obiectul a pierit, in intregul sau, fara greseala debitorului, obligatia este stinsa.
Daca obiectul s-a deteriorat, fara greseala debitorului, creditorul este obligat a-l lua in starea in care se gaseste fara scadere de pret.
Daca obiectul s-a deteriorat, prin greseala debitorului, creditorul are dreptul sau sa ceara desfiintarea obligatiei, sau sa ia lucrul in starea in care se gaseste, cu daune-interese. (C. civ. 999, 1081 si urm., 1020, 1156).

§ 3. Despre conditia rezolutorie

Art. 1019. Conditia rezolutorie este aceea care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si necert.
Ea nu suspenda executarea obligatiei, ci numai obliga pe creditor a restitui aceea ce a primit, in caz de indeplinire a evenimentului prevazut prin conditie. (C. civ. 1012 si urm., 1091, 1296, 1320, 1365, 1770).
Art. 1020. Conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau. (C. civ. 830, 832, 943, 1075, 1081 si urm., 1012 si urm., 1022, 1101, 1320, 1365, 1439).
Art. 1021. Intr-acest caz, contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate. (C. civ. 1020).

SECTIUNEA II
Despre obligatia cu termen

Art. 1022. Termenul se deosebeste de conditie, pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numai amana executarea. (C. civ. 1004 si urm., 1101, 1115 pct. 4, 1146, 1581, 1584).
Art. 1023. Aceea ce se datoreste cu termen nu se poate cere inaintea termenului, dar ceea ce se plateste inainte nu se mai poate repeti. (C. civ. 1092, 1572, 1581, 1584, 1616, 1649).
Art. 1024. Termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat in favoarea debitorului, daca nu rezulta din stipulatie sau din circumstante ca este primit si in favoarea creditorului.
Art. 1025. Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cand este cazut in deconfitura¹, sau cand, cu fapta sa, a micsorat sigurantele ce prin contract daduse creditorului sau. (C. civ. 1323).

1. Insolvabilitatea unui debitor necomerciant.

SECTIUNEA III
Despre obligatiile alternative

Art. 1026. Debitorul unei obligatii alternative este liberat prin predarea unuia din doua lucruri ce erau cuprinse in obligatie. (C. civ. 964).
Art. 1027. Alegerea o are debitorul, daca nu s-a acordat expres creditorului. (C. civ. 983).
Art. 1028. Debitorul se poate libera predand sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate insa sili pe creditor a primi parte dintr-unul si parte dintr-altul. (C. civ. 1100, 1101).
Art. 1029. Obligatia este simpla, desi contractata cu mod alternativ, daca unul din doua lucruri promise nu poate fi obiectul obligatiei.
Art. 1030. Obligatia alternativa devine simpla, daca unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi predat din orice alta cauza, si chiar cand aceasta s-a intamplat din greseala debitorului. Pretul acestui lucru nu poate fi oferit in locu-i.
Daca amandoua lucrurile au pierit, insa unul dintr-insele prin greseala debitorului, el va plati pretul celui care a pierit in urma. (C civ. 1156, 1311).
Art. 1031. Cand, in cazul prevazut de articolul precedent, alegerea este, prin conventie, lasata creditorului si numai unul din lucruri a pierit, daca lucrul a pierit fara greseala debitorului, creditorul va lua pe cel ramas; daca a pierit din greseala debitorului, creditorul poate cere sau lucrul ramas, sau pretul aceluia ce a pierit; daca amandoua lucrurile au pierit prin greseala debitorului, creditorul, dupa alegerea sa, poate sa ceara pretul unuia din ele; daca insa numai unul din ele a pierit prin greseala debitorului, creditorul nu poate cere decat pretul acestui lucru.
Art. 1032. Daca amandoua lucrurile au pierit, fara greseala debitorului, obligatia este stinsa.
Art. 1033. Aceleasi principii se aplica, cand obligatia alternativa cuprinde mai mult de doua lucruri.

SECTIUNEA IV
Despre obligatiile solidare

§ 1. Despre solidaritate intre creditori

Art. 1034. Obligatia este solidara intre mai multi creditori, cand titlul creantei da anume drept fiecarui din ei a cere plata in tot a creantei, si cand plata facuta unuia din creditori libcrcata pe debitor. (C. civ. 1059, 1064).
Art. 1035. Poate debitorul plati la oricare din creditorii solidari, pe cat timp nu s-a facut impotriva-i cerere in judecata din partea unuia din creditori.
Cu toate acestea remisiunea¹ facuta de unul din creditorii solidari, nu elibereaza pe debitor decat pentru partea celui creditor. (C. civ. 1064, 1138 si urm.).

1. Remisiunea este descarcarea de datorie facuta de creditor debitorului sau.

Art. 1036. Actul care intrerupe prescriptia in privinta unuia din creditorii solidari, profita la toti creditorii. (C civ. 643, 1045, 1051, 1872).
Art. 1037. Creditorul solidar, care a primit toata datoria este tinut a imparti cu ceilalti cocreditori, afara numai de va proba ca obligatia este contractata numai in interesul sau. (C. civ. 1034, si urm., 1053, 1054).
Art. 1038. Creditorul solidar reprezinta pe ceilalti creditori, in toate actele care pot avea de efect conservarea obligatiei. (C. civ. 1036, 1056).

§ 2. Despre obligatia solidara intre debitori

Art. 1039. Obligatia este solidara din partea debitorilor, cand toti s-au obligat la acelasi lucru, astfel ca fiecare poate fi constrans pentru totalitate, si ca plata facuta de unul din debitori libereaza si pe ceilalti catre creditor. (C. civ. 1059, 1062 si urm., 1136, 1140 si urm., 1155, 1551, 1872).
Art. 1040. Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalitati, adica: unii pur, altii sub o conditie si altii cu termen. (C. civ. 1004 si urm., 1022).
Art. 1041. Obligatia solidara nu se prezuma, trebuie sa fie stipulata expres; aceasta regula nu inceteaza decat numai cand obligatia solidara are loc de drept, in virtutea legii. (C. civ. 918, 1062 si urm., 1520, 1543, 1551, 1571, 1662, 1666 si urm., 1671).
Art. 1042. Creditorul unei obligatii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fara ca debitorul sa poata opune beneficiul de diviziune. (C. civ. 1039, 1065, 1662 si urm.).
Art. 1043. Actiunea intentata contra unuia din debitori nu popreste pe creditor de a exercita asemenea actiune si in contra celorlalti debitori.
Art. 1044. Daca lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalti debitori nu raman liberati de obligatia de a plati pretul lucrului, dar nu sunt raspunzatori pentru daune.
Debitorii care au intarziat de a plati sunt in culpa.
Creditorul nu poate cere daune decat numai in contra debitorilor in culpa. (C. civ. 1018, 1081, 1156).
Art. 1045. Actiunea intentata in contra unuia dintre debitori intrerupe prescriptia in contra tuturor debitorilor. (C. civ. 1036, 1872).
Art. 1046. Cererea de dobanda facuta in contra unui din debitorii solidari face a curge dobanda in contra tuturor debitorilor. (C. civ. 1088).
Art. 1047. Codebitorul solidar, in contra carui creditorul a intentat actiune, poate opune toate exceptiile care ii sunt personale, precum si acelea care sunt comune tuturor debitorilor.
Debitorul actionat nu poate opune acele exceptii care sunt curat personale ale vreunui din ceilalti codebitori. (C. civ. 1965 si urm., 1136 si urm., 1148, 1155, 1653, 1681 ).
Art. 1048. Cand unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau cand creditorul devine unic erede al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanta decat pentru partea debitorului sau a creditorului. (C. civ. 1154).
Art. 1049. Creditorul care consimte a se imparti datoria in privinta unuia din codebitori, conserva actiunea solidara in contra celorlalti debitori, dar cu scazamantul partii debitorului, pe care l-a liberat de solidaritate. (C. civ. 1050, 1064, 1141).
Art. 1050. Creditorul care primeste separat partea unuia din debitori, fara ca in chitanta sa-si rezerve solidaritatea sau drepturile sale in genere, nu renunta la solidaritate decat in privinta acestui debitor.
Nu se intelege ca creditorul a renuntat la solidaritate in favoarea unui debitor, cand primeste de la el o suma egala cu partea ce e dator, daca chitanta nu zice ca acea suma este primita pentru partea debitorului.
Asemenea, din simpla cerere in judecata formata in contra unuia din debitori pentru partea sa, daca, acesta n-a aderat la cerere sau daca nu s-a dat o sentinta de condamnare, nu se prezuma renuntarea la solidaritatea in favoarea acelui debitor. (C. civ. 1049).
Art. 1051. Creditorul, care primeste separat si fara rezerva solidaritatii portiunea unuia din codebitori din venitul renditei sau in dobanzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decat pentru venitul si dobanda trecuta, iar nu si pentru cele viitoare, nici pentru capital, afara daca plata separata nu s-a urmat in curs de 10 ani consecutivi.
Art. 1052. Obligatia solidara, in privinta creditorului, se imparte de drept intre debitori; fiecare din ei nu este dator unul catre altul decat numai partea sa. (C. civ. 778, 1057 si urm.).
Art. 1053. Codebitorul solidar care a platit debitul in totalitate nu poate repeti de la ceilalti decat numai de la fiecare partea sa.
Daca unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzata de nesolvabilitatea acestuia se imparte cu analogie¹ intre ceilalti codebitori solvabili si intre acela care a facut plata. (C. civ. 1052, 1054, 1667).

1. In mod proportional

Art. 1054. Cand creditorul a renuntat la solidaritate, in favoarea unui sau mai multi din debitori, daca unul sau mai multi din ceilalti codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va imparti cu analogie¹ intre toti ceilalti codebitori, cuprinzandu-se si acei care au fost descarcati de solidaritate. (C. civ. 779, 1668).

1. In mod proportional

Art. 1055. Daca datoria solidara este facuta numai in interesul unuia din debitorii solidari, acesta in fata cu ceilalti codebitori raspunde pentru toata datoria, caci in raport cu el, ei nu sunt priviti decat ca fidejusori. (C. civ. 1669 si urm., 1674).
Art. 1056. Codebitorul solidar reprezinta pe ceilalti codebitori in toate actele care pot avea de efect stingerea sau imputinarea obligatiei. (C. civ. 1038, 1039 si urm., 1140, 1155).

SECTIUNEA V
Despre obligatiile divizibile si nedivizibile

Art. 1057. Obligatia este nedivizibila cand obiectul ei, fara a fi denaturat, nu se poate face in parti nici materiale nici intelectuale. (C. civ. 633, 1052, 1060 si urm., 1695, 1746, 1872).
Art. 1058. Obligatia este inca nedivizibila, cand obiectul este divizibil, dar partile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate.
Art. 1059. Solidaritatea contractata nu da unei obligatii caracterul de nedivizibilitate. (C. civ. 1034 si urm.).

§ 1. Despre efectele obligatiei divizibile

Art. 1060. Obligatia primitoare de diviziune trebuie sa se execute intre creditor si debitor ca si cum ar fi nedivizibila. Divizibilitatea nu se aplica decat in privinta erezilor lor, care nu pot cere creanta, sau care nu sunt tinuti de a o plati decat in proportie cu partile lor ereditare. (C. civ. 653, 774 si urm., 893, 896, 918, 1052, 1061, 1072, 1101, 1611, 1695).
Art. 1061. Principiul din articolul precedent nu se aplica in privinta erezilor debitorului:
1. cand debitul are de obiect un corp cert;
2. cand unul din erezi este insarcinat singur, prin titlu, cu executarea obligatiei;
3. cand rezulta sau din natura obligatiei, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din scopul ce partile isi au propus prin contract, ca intentia lor a fost ca debitul sa nu se poata achita in parti.
In cel dintai caz, eredele, care poseda lucrul debit, poate fi actionat pentru totalitate, ramanandu-i recurs in contra celorlalti erezi.
In cel de al doilea caz, numai eredele insarcinat cu plata debitului, si in cel de al treilea caz, fiecare erede poate fi actionat pentru totalitate, ramanandu-i recurs in contra coerezilor. (C. civ. 776 si urm., 977, 1011, 1026 si urm., 1058, 1062 si urm., 1611, 1695, 1746).

§ 2. Despre efectele obligatiei nedivizibile

Art. 1062. Fiecare din cei care au contractat impreuna un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate, cu toate ca obligatia nu este contractata solidar. (C. civ. 1039 si urm., 1059, 1071, 1611, 1695).
Art. 1063. Sunt obligati asemenea in tot si erezii aceluia care a contractat obligatia nedivizibila. (C. civ. 653, 776 si urm., 908).
Art. 1064. Fiecare din erezii creditorului poate pretinde in totalitate executarea obligatiei nedivizibile.
Un singur erede nu poate face remisiunea totalitatii debitului, nu poate primi pretul in locul lucrului.
Daca unul din erezi a remis singur debitul sau a primit pretul lucrului, coeredele sau nu poate pretinde lucrul nedivizibil decat cu scaderea partii eredelui, care a facut remisiunea sau care a primit pretul. (C. civ. 1034 si urm., 1042, 1049 si urm., 1138 si urm., 1611).
Art. 1065. Eredele debitorului, fiind chemat in judecata pentru totalitatea obligatiei, poate cere un termen ca sa puna in cauza si pe coerezii sai, afara numai daca debitul va fi de natura a nu putea fi achitat decat de eredele tras in judecata, care atunci poate sa fie osandit singur, ramanandu-i recurs in contra coerezilor sai. (C. civ. 774, 777, 1042 si urm., 1071).

SECTIUNEA VI
Despre obligatiile cu clauza penala

Art. 1066. Clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i. (C. civ. 1087, 1708).
Art. 1067. Nulitatea obligatiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligatiei principale. (C. civ. 1008).
Art. 1068. Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau indeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligatiei principale. (C. civ. 1078, 1079).
Art. 1069. Clauza penala este o compensatie a daunelor interese, ce creditorul sufera din neexecutarea obligatiei principale.
Nu poate dar creditorul cere deodata si penalitatea si obiectul obligatiei principale, afara daca penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla intarziere a executarii. (C. civ. 1075 si urm., 1081 si urm., 1087).
Art. 1070. Penalitatea poate fi imputinata de judecator, cand obligatia principala a fost executata in parte. (C. civ. 1087, 1101).
Art. 1071. Cand obligatia principala, contractata cu o clauza penala, este nedivizibila, penalitatea este debita prin contraventia unuia singur din erezi, si se va putea cere sau in totalitate, in contra aceluia care a comis contraventia, sau de la fiecare erede in proportie cu partea sa ereditara, iar ipotecar pentru tot.
Acela din erezi care a platit are recurs in contra eredelui din faptul carui s-a indeplinit conditia penalitatii. (C. civ. 653, 774 si urm., 1062 si urm.).
Art. 1072. Cand obligatia principala contractata cu o clauza penala este divizibila, nu ramane supus la penalitate decat acel erede al debitorului care a calcat legamantul, si acesta numai pentru partea la care este tinut in obligatia principala, fara a avea creditorul vreo actiune in contra acelora care au executat obligatia principala.
Aceasta regula primeste exceptie in cazul cand cugetul partilor a fost ca plata obligatiei principale sa nu poata fi facuta in parti, si unul din coerezi a impiedicat executarea obligatiei pentru totalitate. In acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea intreaga, iar de la ceilalti coerezi numai pentru partea lor ereditara, ramanand recursul ce au in contra eredelui care a impiedicat executarea obligatiei. (C civ. 1061).

CAPITOLUL VII
Despre efectele obligatiilor

Art. 1073. Creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare. (C. civ. 1021, 1074 si urm., 1081 si urm., 1084).
Art. 1074. Obligatia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul si de a-l conserva pana la predare.
Lucrul este rizico-pericolul creditorului, afara numai cand debitorul este in intarziere; in acest caz rizico-pericolul este al debitorului. (C. civ. 942, 1079 si urm., 1081 si urm., 1156, 1314 si urm., 1391, 1406, 1479 si urm.).
Art. 1075. Orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului. (C. civ. 1801 si urm.).
Art. 1076. Creditorul poate cere a se distrui¹ ceea ce s-a facut, calcandu-se obligatia de a nu face si toate cere a fi autorizat a distrui¹ el insusi, cu cheltuiala debitorului, afara de dezdaunari.

1. Distruge

Art. 1077. Nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Art. 1078. Daca obligatia consista in a nu face, debitorul, care a calcat-o, este dator a da despagubire pentru simplul fapt al contraventiei. (C. civ. 1079, 1081 si urm.).
Art. 1079. Daca obligatia consista in a da sau in a face, debitorul se va pune in intarziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliul sau.
Debitorul este de drept in intarziere:
1. in cazurile anume determinate de lege;
2. cand s-a contractat expres ca debitorul va fi in intarziere la implinirea termenului, fara a fi necesitatea de notificare;
3. cand obligatia nu putea fi indeplinita decat in un timp determinat, ce debitorul a lasat sa treaca.
Art. 1080. Diligenta ce trebuie sa se puna in indeplinirea unei obligatii este totdeauna aceea a unui bun proprietar.
Aceasta regula se aplica cu mai mare sau mai mica rigoare in cazurile anume determinate de aceasta lege. (C civ. 541, 715, 989, 1018, 1429, 1479, 1540, 1564, 1566, 1633, 1691).
Art. 1081. Daunele nu sunt debite decat atunci cand debitorul este in intarziere de a indeplini obligatia sa, afara numai de cazul cand lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici facut decat intr-un timp oarecare ce a trecut. (C. civ. 1075, 1079, 1321).
Art. 1082. Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din partei, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din cauza straina, care nu-i poate fi imputata.
Art. 1083. Nu poate fi loc la daune-interese cand, din o forta majora sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a facut aceea ce-i era poprit. (C. civ. 1082, 1156, 1435, 1475, 1624, 1625).
Art. 1084. Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de exceptiile si modificarile mai jos mentionate.
Art. 1085. Debitorul nu raspunde decat de daunele-interese care au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau. (C. civ. 960).
Art. 1086. Chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprinda decat aceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei. (C. civ. 960, 1084).
Art. 1087. Cand conventia cuprinde ca partea care nu va executa va plati o suma oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte parti o suma nici mai mare nici mai mica. (C. civ. 1066 si urm., 1093 si urm.).
Art. 1088. La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate.
Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii injudecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept. (C civ. 1081 si urm., 1589).
Art. 1089. Dobanda pe timpul trecut poate produce dobanda, sau prin cerere in judecata sau prin conventie speciala, numai ca, sau in cerere sau in conventie, sa fie chestiune de dobanda debita cel putin pentru un an intreg.
Clauza prin care, de mai inainte si in momentul formarii unei conventii alta decat o conventie comerciala, se va stipula dobanda la dobanzile datorite pentru un an sau pentru mai putin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nula.
Art. 1090. Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe viata, produc dobanda din ziua cererii sau a conventiei.
Aceeasi regula se aplica la restitutiuni de fructe si la dobanzile platite de o a treia persoana creditorului, in contul debitorului.

CAPITOLUL VIII
Despre stingerea obligatiilor

Art. 1091. Obligatiile se sting prin plata, prin novatiune, prin remitere voluntara, prin compensatie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul conditiei rezolutorii si prin prescriptie. (C. civ. 1019, 1092 si urm., 1128 si urm., 1138 si urm., 1143 si urm., 1154, 1156, 1837 si urm., 1900).

SECTIUNEA I
Despre plata

§ 1. Despre plata in genere

Art. 1092. Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii.
Repetitiunea nu este admisa in privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de bunavoie. (C. civ. 966 si urm., 992 si urm., 1023, 1053, 1408, 1638, 1671).
A se vedea art. 20 din Decretul nr. 167/1958 (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat in B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificarile ulterioare.
Art. 1093. Obligatia poate fi achitata de orice persoana interesata, precum de un coobligat sau de un fidejusor.
Obligatia poate fi achitata chiar de o persoana neinteresata; aceasta persoana trebuie insa sa lucreze in numele si pentru achitarea debitorului, sau de lucreaza in numele ei propriu, sa nu se subroge, in drepturile creditorului. (C. civ. 973, 987, 1094, 1106 si urm., 1655, 1669).
Art. 1094. Obligatia de a face nu se poate achita de alta persoana in contra vointei creditorului, cand acesta are interes ca debitorul chiar s-o indeplineasca. (C. civ. 1075 si urm., 1485).
Art. 1095. Plata, ca sa fie valabila, trebuie facuta de proprietarul capabil de a instraina lucrul dat in plata.
Cu toate acestea, plata unei sume in bani, sau altor lucruri ce se consuma prin intrebuintare, nu poate fi repetita contra creditorului care le-a consumat de buna-credinta, desi plata s-a facut de o persoana ce nu era proprietar sau care nu era capabila de a instraina. (C. civ. 946 si urm., 992, 1097, 1899).
Art. 1096. Plata trebuie sa se faca creditorului sau imputernicitului sau, sau aceluia ce este autorizat de justitie sau de lege a primi pentru dansul.
Plata data aceluia ce n-are imputernicire de a primi pentru creditor, este valabila, daca acest din urma o ratifica sau profita de dansa. (C. civ. 1097 si urm., 1190, 1532 si urm., 1609).
Art. 1097. Plata facuta cu buna-credinta acelui ce are creanta in posesiunea sa, este valabila chiar daca in urma posesorul ar fi evins.
Art. 1098. Daca creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabila, afara numai daca debitorul probeaza ca lucrul platit a profitat creditorului. (C. civ. 1096).
Art. 1099. Plata facuta de debitor creditorului sau in urma unui sechestru sau opozitii¹ nu este valabila in privinta creditorilor sechestranti si oponenti; acestia pot, in virtutea dreptului lor, sa-l sileasca a plati din nou; debitorul insa, in acest caz, are recurs in contra creditorului. (C. civ. 1152, 1616).

1. Textul se refera la poprirea in mainile celor de-al treilea.

Art. 1100. Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decat acela ce i se datoreste, chiar cand valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare. (C. civ. 1578, 1604, 1683).
Art. 1101. Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibila chiar.
Cu toate acestea, judecatorii pot, in considerarea pozitiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata si sa opreasca executarea urmaririlor, lasand lucrurile in starea in care se gasesc.
Judecatorii insa nu vor uza de aceasta facultate decat cu mare rezerva. (C. civ. 1057 si urm., 1115 pct. 3, 1582, 1831 ).
Art. 1102. Debitorul unui corp cert si determinat este liberat prin tradarea¹ lucrului in starea in care se gasea la predare, daca deteriorarile ulterioare nu sunt ocazionate prin faptul sau greseala sa, nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau daca inaintea acestor deteriorari n-a fost in intarziere. (C. civ. 903, 998 si urm., 1074 si urm., 1083, 1324, 1434, 1605).

1. Predarea

Art. 1103. Daca datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca sa se libereze, nu este dator a-l da de cea mai buna specie, nici insa de cea mai rea.
Art. 1104. Plata trebuie a se face in locul aratat in conventie. Daca locul nu este aratat, plata, in privinta lucrurilor certe si determinate, se va face in locul in care se gasea obiectul obligatiei in timpul contractarii.
In orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. (C. civ. 1115 pct. 6, 1121, 1319, 1362, 1614).
Art. 1105. Cheltuielile pentru efectuarea platii sunt in sarcina debitorului. (C. civ. 1117, 1305, 1317, 1614).

§ 2. Despre plata prin subrogatie

Art. 1106. Subrogatia in drepturile creditorului, facuta in folosul unei a treia persoane ce ii plateste, este sau conventionala sau legala. (C. civ. 1093, 1670, 1682).
Art. 1107. Aceasta subrogare este conventionala:
1. cand creditorul, primind plata sa de la o alta persoana, da acestei persoane drepturile, actiunile, privilegiile sau ipotecile sale, in contra debitorului; aceasta subrogatie trebuie sa fie expresa si facuta tot intr-un timp cu plata;
2. cand debitorul se imprumuta cu o suma spre a-si plati datoria si subroga pe imprumutator in drepturile creditorului. Ca sa fie valabila aceasta subrogatie, trebuie sa se faca actul de imprumut si chitanta inaintea tribunalului, sa se declare in actul de imprumut ca suma s-a luat pentru a face plata, si in chitanta sa fie declarat ca plata s-a facut cu banii dati pentru aceasta de noul creditor. Aceasta subrogatie se opereaza fara concursul vointei creditorului. (C. civ. 1093).
A se vedea:
Art. 76 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938), cu modificarile ulterioare, potrivit caruia cel subrogat in drepturile creditorului ipotecar va putea cere inscrierea stramutarii dreptului de ipoteca, in temeiul inscrisurilor ce dovedesc subrogatia.
Art. 1108. Subrogatia se face de drept:
1. in folosul aceluia care, fiind el insusi creditor, plateste altui creditor, ce are preferinta;
2. in folosul aceluia care, dobandind un imobil, plateste creditorilor caror acest imobil era ipotecat;
3. in folosul aceluia care, fiind obligat cu altii sau pentru altii la plata datoriei, are interes de a o desface;
4. in folosul eredului beneficiar, care a platit din starea sa datoriile succesiunii. (C. civ. 713, 777 si urm., 1053 si urm., 1510, 1670, 1722, 1746, 1778, 1799, 1812).
Art. 1109. Subrogatia stabilita prin articolele precedente se opereaza atat in contra fidejusorului, cat si in contra debitorului. Ea nu poate desfiinta dreptul creditorului, cand plata i s-a facut numai pentru parte din datorie; in acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleasi drepturi ce exercita si subrogatul, pentru partea platita, celui cui a facut o plata partiala. (C. civ. 1652 si urm.).

§ 3. Despre imputatia platii

Art. 1110. Debitorul, avand mai multe datorii, al caror obiect este de aceeasi speta, are dreptul a declara, cand plateste, care este datoria ce voieste a desface. (C. civ. 1506).
Art. 1111. Debitorul unei datorii, pentru care se plateste dobanda, sau o rendita, nu poate, fara consimtamantul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinta asupra renditei sau a dobanzii. Plata partiala, facuta pe capital si dobanda, se imputa mai intai asupra dobanzii. (C. civ. 1588).
Art. 1112. Cand debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanta prin care creditorul imputa aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputatia sa se faca asupra unei alte datorii, afara numai daca creditorul l-a amagit sau l-a surprins.
Art. 1113. Cand in chitanta nu se zice nimic despre imputatie, plata trebuie sa se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, in acel timp, avea mai mare interes a o desface. In caz de o datorie ajunsa la termen si alta neajunsa, desi aceasta din urma ar fi mai oneroasa, imputatia se face asupra celei ajunse la termen.
Daca datoriile sunt de egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; daca datoriile sunt in toate egale, imputatia se face proportional asupra tuturora. (C. civ. 1151, 1506).

§ 4. Despre ofertele de plata si despre consemnatiuni

Art. 1114. Cand creditorul unei sume de bani refuza de a primi plata, debitorul poate sa-i faca oferte reale, si, refuzand creditorul de a primi, sa consemneze suma.
Ofertele reale, urmate de consemnatiune, libereaza pe debitor; ele, in privinta-i tin loc de plata, de sunt valabil facute, si suma consemnata, cu acest mod, este in rizico-pericolul creditorului.
Procedura ofertei de plata si a consemnatiunii este reglementata prin art. 586-590 Cod procedura civila.
Art. 1115. Pentru ca ofertele sa fie valabile trebuie:
1. sa fie facute creditorului, ce are capacitatea de a primi, sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dansul;
2. sa fie facute de o persoana capabila de a plati;
3. sa fie facute pentru toata suma exigibila, pentru rendite si dobanzi datorite, pentru cheltuieli lichidate si pentru o suma oarecare in privinta cheltuielilor nelichidate, suma asupra careia se poate reveni, dupa lichidarea acestor cheltuieli;
4. termenul sa fie implinit, daca a fost stipulat in favoarea creditorului;
5. conditia sub care datoria s-a contractat sa se fi indeplinit;
6. ofertele sa fie facute in locul ce s-a hotarat pentru plata, si daca locul pentru plata nu s-a determinat prin o conventie speciala, sa fie facute sau creditorului in persoana, sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea conventiei;
7. ofertele sa fie facute prin un ofiter public¹ ce era competent, pentru astfel de acte. (C. civ. 1095 si urm., 1104).
A se vedea si art. 587 Cod procedura civila.

1. Executor judecatoresc

Art. 1116. Nu este necesar pentru validitatea consemnatiunii ca ea sa fi fost autorizata de judecator; e destul:
1. sa fi fost precedata de o somatie significata² creditorului, in care sa se arate ziua, ora si locul unde suma oferita are sa fie depusa;
2. ca debitorul sa depuna suma oferita in casa de depozite si consemnatiuni, cu dobanda ei pana in ziua depunerii.

2. Comunicata

Art. 1117. Cheltuielile ofertelor reale si ale consemnatiunii sunt in sarcina creditorului, de sunt facute valabil. (C. civ. 1105).
Art. 1118. Pe cat timp consemnatiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate sa ia inapoi suma depusa, si intr-acest caz codebitorii sau fidejusorii sai nu sunt liberati.
Art. 1119. Cand debitorul a dobandit o hotarare ce are puterea lucrului judecat, prin care ofertele sau consemnatiunea s-au declarat bune si valabile, el nu mai poate, chiar cu consimtamantul creditorului, sa-si retraga suma depusa in prejudiciul codebitorilor sau fidejusorilor sai.
Art. 1120. Creditorul, care a consimtit ca debitorul sa-si retraga consemnatiunea, dupa ce aceasta s-a declarat valabila printr-o hotarare ce dobandise puterea lucrului judecat, pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creantei sale.
Art. 1121. Daca lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trada¹ in locul unde se gaseste, debitorul este obligat a soma pe creditor sa-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau in persoana sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea conventiei. Dupa aceasta somatie, daca creditorul nu-si ia lucrul si debitorul are trebuinta de locul unde este pus, acesta din urma poate lua permisiunea justitiei ca sa-l depuna in alta parte. (C. civ. 1104, 1319).

1. A se preda

§ 5. Despre cesiunea bunurilor

Art. 1122. Cesiunea bunurilor este abandonarea starii sale intregi, facuta de debitorul ce nu poate plati creditorului sau creditorilor sai.
Art. 1123. Cesiunea bunurilor e voluntara sau judiciara.
Art. 1124. Cesiunea bunurilor voluntara este aceea ce se accepta de creditori de buna voie si care n-are alt efect decat acela ce rezulta chiar din stipulatiile conventiei incheiate intre ei si debitor.
Art. 1125. Cesiunea bunurilor este un beneficiu pe care legea il acorda debitorului nefericit si de buna-credinta, carui ca sa-si poata redobandi libertatea, i se permite sa se dea creditorilor sai inaintea justitiei toate bunurile sale, si chiar in caz de stipulatie contrarie.
Art. 1126. Cesiunea judiciara nu transmite creditorilor proprietatea; ea le da numai dreptul de a face sa se vanda bunurile in folosul lor si de a le lua venitul pana la vanzare.
Art. 1127. Creditorii nu pot refuza cesiunea judiciara, decat in cazurile exceptate de lege. Ea descarca pe debitor de constrangerea corporala; nu-l libereaza insa decat pana in concurenta cu valoarea bunurilor lasate in dispozitia creditorilor. Cand bunurile nu sunt indestulatoare, el este obligat, de va dobandi altele, sa le lase si pe acestea in dispozitia creditorilor pana la plata datoriei intregi.

SECTIUNEA II
Despre novatiune

Art. 1128. Novatiunea se opereaza in trei feluri:
l. cand debitorul contracteaza in privinta creditorului sau o datorie noua ce se substituie celei vechi care este stinsa;
2. cand un nou debitor este substituit celui vechi, care este descarcat de creditor;
3. cand, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, catre care debitorul este descarcat. (C. civ. 782, 1107, 1120, 1129 si urm., 1391 si urm.).
Art. 1129. Novatiunea nu se opereaza decat intre persoane capabile de a contracta. (C. civ. 946 si urm.).
Art. 1130. Novatiunea nu se prezuma. Vointa de a o face trebuie sa rezulte evident din act.
Art. 1131. Novatiunea, prin substituirea unui nou debitor, poate sa se opereze fara concursul primului debitor.
Art. 1132. Delegatia, prin care un debitor da creditorului un alt debitor ce se obliga catre dansul, nu opereaza novatiunea, daca creditorul n-a declarat expres, ca descarca pe debitorul ce a facut delegatia. (C. civ. 1107, 1393).
Art. 1133. Creditorul ce a descarcat pe debitorul de care s-a facut delegatia n-are recurs in contra acestui debitor, daca debitorul delegat devine nesolvabil, afara de cazul cand prin act se rezerva expres acest drept, sau cand delegatul este declarat falit sau cazut in deconfitura¹, in momentul delegatiei.

1. Starea de insolvabilitate a unui debitor necomerciant.

Art. 1134. Privilegiile si ipotecile creantei celei vechi nu le are si creanta ce i este substituita, afara de cazul cand creditorul le-a rezervat expres.
Art. 1135. Cand novatiunea se opereaza prin substituirea unui nou debitor, privilegiile si ipotecile primitive ale creantei nu pot trece asupra bunurilor noului debitor.
Art. 1136. Cand novatiunea se opereaza intre creditor si unul din debitorii solidari, privilegiile si ipotecile vechii creante nu se pot rezerva decat asupra bunurilor acelui care contracta noua datorie.
Art. 1137. Codebitorii sunt liberati prin novatiunea facuta intre creditori si unul din debitorii solidari.
Novatiunea facuta in privinta debitorului principal libereaza cautiunile.

SECTIUNEA III
Despre remiterea datoriei

Art. 1138. Remiterea voluntara a titlului original facuta de creditor debitorului da proba liberatiunii.
Remiterea voluntara a copiei legalizate a titlului lasa a se presupune remiterea datoriei sau plata, pana la proba contrarie.
Art. 1139. Remiterea lucru lui dat ca siguranta nu este de ajuns ca sa faca a se presupune remiterea datoriei.
Art. 1140. Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului facuta unuia din debitori, are acelasi efect in folosul codebitorilor.
Art. 1141. Remiterea sau descarcarea expresa facuta in folosul unuia din codebitorii solidari, libereaza pe toti ceilalti, afara numai daca creditorul si-a rezervat anume drepturile sale in contra acestor din urma.
In cazul din urma, creditorul nu poate cere plata datoriei decat scazand partea celui carui a facut remitere (C. civ. 1039, 1049).
Art. 1142. Remiterea sau descarcarea expresa facuta debitorului principal libereaza cautiunile.
Aceea acordata cautiunii nu libereaza pe debitorul principal.
Aceea acordata unei din cautiuni nu libereaza in totul pe celelalte.
Aceea acordata unei cautiuni data in urma prin act separat, nu libereaza in nimic pe celelalte.
Aceea ce creditorul a primit de la o cautiune pentru a o descarca din chezasia sa trebuie sa se impute asupra datoriei si sa descarce pe debitorul principal si pe celelalte cautiuni.

SECTIUNEA IV
Despre compensatie

Art. 1143. Cand doua persoane sunt datoare una alteia, se opereaza intre dansele o compensatie care stinge amandoua datoriile in felul si cazurile exprese mai jos. (C. civ. 1144 si urm., 1508, 1570).
Art. 1144. Compensatia se opereaza de drept, in puterea legii, si chiar cand debitorii n-ar sti nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc in momentul cand ele se gasesc existand deodata si pana la concurenta cotitatilor lor respective.
Art. 1145. Compensatia n-are loc decat intre doua datorii care deopotriva au de obiect o suma de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeasi specie si care sunt deopotriva lichide si exigibile.
Prestatiile in fructe, al caror pret este regulat prin mercuriale, se compenseaza cu sumele lichide si exigibile.
Art. 1146. Termenul de gratie nu impiedica compensatia. (C. civ. 1101).
Art. 1147. Compensatia se opereaza oricare ar fi cauzele unei sau celeilalte datorii, afara de cazurile:
1. unei cereri pentru restitutiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar;
2. unei cereri pentru restitutiunea unui depozit neregulat;
3. unei datorii declarate nesesizabile. (C. civ. 1560 si urm., 1570, 1591 si urm.).
Art. 1148. Compensatia se opereaza in privinta cautiunii, pentru ceea ce creditorul doreste debitorului principal.
Compensatia n-are loc, in privinta debitorului principal pentru ceea ce creditorul datoreste cautiunii. (C. civ. 1039 si urm., 1047, 1141, 1142, 1681).
Art. 1149. Debitorul, care a acceptat pur si simplu ca un creditor sa faca cesiunea drepturilor sale unei alte persoane, nu mai poate invoca in contra cesionarului compensatia care ar fi avut in privinta cedentului, inaintea acceptarii.
Cand cesiunea s-a notificat debitorului, dar nu s-a acceptat de dansul, nu se impiedica decat compensatia posterioara acestei notificari. (C. civ. 1391 si urm.).
Art. 1150. Cand cele doua datorii nu sunt platnice intr-acelasi loc, nu se poate opera compensatia decat platind cheltuielile remiterii¹. (C. civ. 1104, 1105).

1. Cheltuielile determinate de efectuarea platii in alt loc.

Art. 1151. Cand sunt mai multe datorii compensabile, datorile de aceeasi persoana, se urmeaza, pentru compensatie, regulile stabilite pentru imputatie de art. 1113.
Art. 1152. Compensatia n-are loc in prejudiciul drepturilor dobandite de alte persoane. Astfel cel ce, fiind debitor, a devenit creditor in urma sechestrului¹ ce i s-a facut de o alta persoana, nu poate invoca compensatia in prejudiciul sechestrantului. (C. civ. 1099).

1. Popririi

Art. 1153. Acel ce a platit o datorie stinsa, de drept, prin compensatie, nu mai poate, repetand plata creantei pentru care n-a invocat compensatia, sa pretinda, in prejudiciul altor persoane, privilegiile sau ipotecile acestei creante, afara numai daca este o cauza evidenta, ce l-a facut sa nu cunoasca creanta care trebuia sa compenseze datoria sa. (C. civ. 1144, 1299).

SECTIUNEA V
Despre confuziune

Art. 1154. Cand calitati necompatibile se intalnesc pe capul aceleiasi persoane se face o confuzie, care stinge amandoua drepturile, activ si pasiv. (C. civ. 557, 565, 638, 1048, 1155, 1617, 1680).
Art. 1155. Confuziunea, ce se opereaza prin concursul calitatilor de creditor si debitor principal, libereaza cautiunile.
Aceea ce se opereaza prin concursul calitatilor de creditor sau debitor si cautiune, nu aduce stingerea obligatiei principale; aceea ce se opereaza prin concursul calitatilor de creditor si debitor nu profita codebitorilor sai solidari, decat pentru portiunea datorata de dansul. (C. civ. 713, 781, 1039, 1048, 1141, 1142, 1148, 1680).

SECTIUNEA VI
Despre pierderea lucrului datorat si despre diferitele cazuri in care indeplinirea obligatiei este imposibila

Art. 1156. Cand obiectul obligatiei este un corp cert si determinat, de piere, de se scoate din comert, sau se pierde astfel incat absolut sa nu se stie de existenta lui, obligatia este stinsa, daca lucrul a pierit sau s-a pierdut, fara greseala debitorului, si inainte de a fi pus in intarziere.
Chiar cand debitorul este pus in intarziere, daca nu a luat asupra-si cazurile fortuite, obligatia se stinge, in caz cand lucrul ar fi pierit si la creditor, daca i s-ar fi dat.
Debitorul este tinut de a proba cazurile fortuite ce alega. Ori in ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu libereaza pe cel ce l-a sustras de a face restitutiunea pretului.
Obligatia se stinge intotdeauna cand printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila indeplinirea acestei obligatii. (C. civ. 557, 565, 636, 760, 927, 998 si urm., 1030, 1083, 1156, 1311, 1434, 1439, 1479 si urm., 1566, 1624, 1625).

SECTIUNEA VII
Despre actiunea de anulare sau resciziune

Art. 1157. Minorul poate exercita actiunea in resciziune pentru simpla leziune in contra oricarei conventii. (C. civ. 694, 954, 1158 si urm.).
Textul a fost modificat implicit prin alin. 1 si 2 ale art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954), cu modificarile ulterioare.
Art. 1158. Cand leziunea rezulta dintr-un eveniment cazual si neasteptat, minorul n-are actiunea in resciziune. (C. civ. 1083).
Art. 1159. Minorul ce face o simpla declaratie ca este major are actiunea in resciziune. (C. civ. 1162).
Art. 1160. Minorul comerciant, bancher sau artizan, n-are actiunea in resciziune contra angajamentelor ce a luat pentru comertul sau arta sa.
Textul a devenit inaplicabil cu privire la comercianti, intrucat acestia, potrivit art. 10 din Codul de comert, nu pot avea aceasta calitate inainte de implinirea varstei de 18 ani, cand se dobandeste majoritatea.
Art. 1161. Minorul n-are actiunea in resciziune contra conventiilor facute in contractul de casatorie, daca acesta s-a facut cu consimtamantul si asistenta acelora al caror consimtamant este cerut pentru validitatea casatoriei sale.
Textul a fost abrogat implicit prin abrogarea art. 1223-1293 C. civ., privitoare la contractul de casatorie, precum si prin abrogarea art. 131 si urm. C. civ., privitoare la consimtamantul cerut pentru casatoria minorului.
Art. 1162. Minorul n-are actiunea in resciziune contra obligatiilor ce rezulta din delictele sau cvasi-delictele sale.
Art. 1163. Minorul nu mai poate exercita actiune in resciziune in contra angajamentului facut in minoritate, daca l-a ratificat dupa ce a devenit major, si aceasta si in cazul cand angajamentul este nul in forma sa, si in acela cand produce numai leziune. (C. civ. 1190).
Art. 1164. Cand minorii, interzisii sau femeile maritate sunt admisi, in aceasta calitate, a exercita actiune de resciziune in contra angajamentelor lor, ei nu intorc aceea ce au primit, in urmarea acestor angajamente, in timpul minoritatii, interdictiei sau maritajului, decat daca se probeaza ca au profitat de aceea ce li s-a dat.
Textul a devenit inaplicabil prin efectul Legii privitoare la ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate (Decretul nr. 1412, M. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932).
Art. 1165. Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune. (C. civ. 797).
A se vedea nota de sub art. 1157 C. civ.
Art. 1166. Cand formalitatile cerute, in privinta minorilor sau interzisilor, atat pentru instrainarea imobilelor, cat si pentru impartirea unei succesiuni, s-au indeplinit, ei sunt, relativ la aceste acte, considerati ca si cum le-ar fi facut in majoritate sau inaintea interdictiei. (C. civ. 729 si urm., 749).
A se vedea si art. 105, 129 si 147 din Codul familiei.
Art. 1167. In lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligatia sa se execute voluntar, dupa epoca in care obligatia putea fi valabil confirmata sau ratificata.
Confirmarea, ratificarea, sau executarea voluntara, in forma si in epoca determinata de lege, tine loc de renuntare in privinta mijloacelor si exceptiilor ce puteau fi opuse acestui act, fara a se vatama insa drepturile persoanelor a treia.
Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntara a unei donatiuni, facuta de catre erezi sau reprezentantii donatorului, dupa moartea sa, tine loc de renuntare, atat in privinta viciilor de forma, cat si in privinta oricarei alte exceptii. (C. civ. 959 si urm., 1163, 1546, 1713, 1843).
Art. 1168. Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donatiuni intre vii; nula in privinta formei, ea trebuie sa se refaca cu formele legiuite. (C. civ. 813 si urm. 1167).

CODUL CIVIL

pagina a V-a

CAPITOLUL IX
Despre probatiunea obligatiilor si a platii

Art. 1169. Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
Art. 1170. Dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin prezumtii, prin marturisirea unei din parti si prin juramant.
Dovada nu se mai poate face prin juramant in urma abrogarii art. 1207-1222 C. civ. prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950).

SECTIUNEA I
Despre inscrisuri

§ 1. Despre titlul autentic

Art. 1171. Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut.
A se vedea nota de sub art. 651
Art. 1172. Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a incapacitatii functionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnatura privata, daca s-a iscalit de partile contractante.
Art. 1173. Actul autentic are deplina credinta in privirea oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constata.
Executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendata prin punerea in acuzatie, cand se intenteaza o actiune criminala¹ in contra pretinsului autor al actului. Iar cand in cursul unei instante civile actul se ataca de fals, tribunalele² pot, dupa imprejurari, a suspenda provizoriu executarea actului. (C. civ. 653, 969, 974).

1. Cand se pune in miscare o actiune penala
2. Instantele

Art. 1174. Actul cel autentic sau cel sub semnatura privata are tot efectul intre parti despre drepturile si obligatiile ce constata, precum si despre aceea ce este mentionat in act, peste obiectul principal al conventiei, cand mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect.
Dar mentionarile care au de obiect un fapt cu totul strain de acela al conventiei, nu pot servi decat numai la un inceput de dovada. (C. civ. 1171, 1176, 1197).
Art. 1175. Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane. (C. civ. 973).

§ 2. Despre actele sub semnatura privata

Art. 1176. Actul sub semnatura privata, recunoscut de acela carui se opune, sau privit, dupa lege, ca recunoscut, are acelasi efect ca actul autentic, intre acei care l-au subscris si intre cei care reprezinta drepturile lor. (C. civ. 969, 1173 si urm., 1191, 1294).
Art. 1177. Acela carui se opune un act sub semnatura privata este dator a-l recunoaste sau a tagadui curat scriptura sau subsemnatura sa.
Mostenitorii sai sau cei care reprezinta drepturile aceluia al caruia se pretinde ca ar fi actul pot declara ca nu cunosc scriptura sau semnatura autorului lor. (C. civ. 653, 1178).
Art. 1178. Cand cineva nu recunoaste scriptura si subsemnatura sa, sau cand succesorii sai declara ca nu le cunosc, atunci justitia ordona verificarea actului.
Art. 1179. Actele sub semnatura privata, care cuprind conventii sinalagmatice, nu sunt valabile daca nu s-au facut in atatea exemplare originale cate sunt parti cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelasi interes.
Fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s-au facut.
Cu toate acestea, lipsa de mentiune ca originalele s-au facut in numar indoit, intreit si celelalte, nu poate fi opusa de acela care a executat din parte-i conventia constatata prin act. (C. civ. 1190).
Art. 1180. Actul sub semnatura privata, prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o catime oarecare, trebuie sa fie scris in intregul lui de acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, inainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele "bun si aprobat"; aratand totdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca.
Nu sunt supusi la aceasta regula comerciantii, industrialii¹, plugarii, vierii, slugile si oamenii care muncesc cu ziua. (C. civ. 944, 1181 ).

1. Meseriasii

Art. 1181. Cand suma aratata in act este deosebita de aceea ce este aratata in "bun", obligatia se prezuma ca este pentru suma cea mai mica, chiar cand actul precum si "bunul" sunt scrise in intreg de mana aceluia care s-a obligat, afara numai de nu se va proba in care parte este greseala. (C civ. 983, 1180, 1200, 1202).
Art. 1182. Data scripturii private nu face credinta in contra persoanelor a treia interesate, decat din ziua in care s-a infatisat la o dregatorie publica¹, din ziua in care s-a inscris intr-un registru public², din ziua mortii a aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua in care va fi fost trecut fie si in prescurtare in acte facute de ofiteri publici³, precum procese-verbale pentru punerea pecetii sau pentru facerea de inventare.

1. Institutie de stat
2. Registru anume destinat
3. Functionar public

Art. 1183. Registrele comerciantilor nu fac credinta despre vanzarile ce cuprind in contra persoanelor necomerciante. Dar judecatorul poate da juramant la una sau la alta din parti. (C. civ. 1184).
Cu privire la partea a doua a textului, a se vedea nota de sub art. 1170 C. civ.
Art. 1184. Registrele comerciantilor se cred in contra lor, dar cel care voieste a profita de ele nu poate desparti cuprinderea lor, lasand aceea ce poate a-i fi contrar. (C. civ. 1183, 1206).
Art. 1185. Registrele, cartile sau hartiile domestice nu fac credinta in favoarea acelui care le-a scris, dar au putere in contra lui:
1. cand cuprind curat primirea unei plati;
2. cand cuprind mentiunea expresa ca nota sau scrierea din ele s-a facut ca sa tina loc de titlu in favoarea creditorului. (C. civ. 1198).
Art. 1186. Orice adnotatie facuta de creditor in josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanta, este crezuta, cu toate ca nu este subsemnata nici datata de el, cand tinde a proba liberatiunea debitorului.
Aceeasi putere doveditoare are si scriptura facuta de creditor pe dosul, marginea sau in josul duplicatului unui act sau chitanta, dar numai cand duplicatul va fi in mainile debitorului.

§ 3. Despre raboaje

Art. 1187. Raboajele, cand crestaturile dupa amandoua bucatile sunt egale si corelative, sunt un mijloc de probare intre persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probatiune.

§ 4. Despre copiile titlurilor autentice

Art. 1188. Cand originalul exista, copia legalizata nu poate face credinta decat despre ceea ce cuprinde in original, infatisarea carui se poate cere totdeauna.
Cand originalul nu exista, copiile legalizate de ofiterii publici¹ competenti se cred, dupa distinctiile urmatoare:
1. copiile scoase din ordinea magistratului², partile fiind fata sau chemate, cu formele legale, precum si copiile scoase fara interventia magistratului², dar de fata cu partile care au asistat de buna voia lor, au aceiasi credinta ca si titlurile originale;
2. copiile care se vor fi dat de ofiterii publici¹ competenti, fara interventia magistratului² sau consimtamantul partilor, fac asemenea credinta dupa 30 de ani, socotiti din ziua in care s-au dat aceste copii. Cand asemenea copii vor fi date de mai putin de 30 de ani, nu fac decat un inceput de dovada;
3. copiile legalizate de un ofiter public¹ necompetent, nu pot face decat un simplu inceput de dovada;
4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.
A se vedea nota de sub art. 651.
Potrivit art. 22 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954), cu modificarile ulterioare, certificatele eliberate in temeiul registrelor de stare civila au aceiasi putere doveditoare ca si actele intocmite sau inscrise in registre.

1. Functionari publici.
2. Judecator.

§ 5. Despre acte recognitive

Art. 1189. Actul de recunoasterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face proba despre datorie si nu dispensa pe creditor de a prezenta titlul original decat in urmatoarele cazuri:
l. cand actul de recunoastere cuprinde cauza si obiectul datoriei, precum si data titlului primordial, sau
2. cand actul recognitiv, avand o data de 30 de ani, este ajutat de posesiune si de unul sau mai multe acte de recunoastere conforme cu dansul.
Actul recognitiv, in cele doua cazuri mentionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce cuprinde mai mult decat titlul primordial, sau despre ceea ce nu este in asemanare cu acest titlu. (C. civ. 628, 1188, 1190 si urm., 1864, 1893).

§ 6. Despre actele confirmative

Art. 1190. Actul de confirmarea sau ratificarea unei obligatii, in contra careia legea admite actiunea in nulitate, nu este valabil, decat atunci cand cuprinde obiectul, natura obligatiei, si cand face mentiune de motivul actiunii in nulitate, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se intemeia acea actiune. (C. civ. 959, 1163, 1173, 1546, 1843).

SECTIUNEA II
Despre martori

§ 1. Despre cazul cand dovada prin martori nu este primita

Art. 1191. Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata.
Nu se va primi niciodata o dovada prin martori, in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei.
Partile insa pot conveni ca si in cazurile aratate mai sus sa se poata face dovada cu martori, daca aceasta priveste drepturi de care ele pot sa dispuna. (C. civ. 1173, 1176, 1192 si urm., 1294, 1416, 1533, 1597, 1621, 1686, 1704).
Art. 1192. Articolul precedent nu se aplica in cazul cand cererea depaseste 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobanzile.
Art. 1193. Cel care a format cerere in judecata, pentru o suma mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-si restrange cererea la 250 lei, nu va fi primit a infatisa dovada prin martori.
Art. 1194. Dovada prin martori nu se poate admite nici in cazul cand cererea in judecata este pentru o suma mai mica de 250 lei, dar care este un rest din o creanta mai mare, neconstatata prin inscris.
Art. 1195. Cand in aceeasi instanta o parte face mai multe cereri, pentru care nu are inscrisuri, daca toate aceste cereri, unindu-se, trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisa, chiar cand creditorul ar pretinde ca aceste creante provin din diferite cauze si ca s-au nascut in diferite epoci, afara numai daca creditorul a dobandit aceste drepturi de la alte persoane.
Art. 1196. Toate cererile, sub orice titlu, care nu sunt justificate prin inscris, se vor face prin aceeasi petitie. Orice alte pretentii posterioare neprobate prin inscris si care se puteau face la darea petitiei nu vor mai fi primite.
Art. 1197. Regulile mai sus prescrise nu se aplica in cazul cand exista un inceput de dovada scrisa.
Se numeste inceput de dovada orice scriptura a aceluia in contra caruia s-a format petitia, sau a celui ce el reprezinta si care scriptura face a fi de crezut faptul pretins.
Art. 1198. Acele reguli nu se aplica insa intotdeauna cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde, sau a conserva dovada luata, precum:
1. la obligatiile care se nasc din cvasicontracte si din delicte sau cvasidelicte;
2. la depozitul necesar, in caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu, si la depozitele ce fac calatorii in ospataria unde trag; despre toate acestea judecatorul va avea in vedere calitatea persoanelor si circumstantele faptului;
3. la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute, cand nu era cu putinta partilor de a face inscrisuri;
4. cand creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa, din o cauza de forta majora neprevazuta. (C. civ. 986 si urm., 998 si urm., 1083, 1473, 1620 si urm.).

SECTIUNEA III
Despre prezumtii

Art. 1199. Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul¹ trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

1. Judecatorul.

§ 1. Despre prezumtiile stabilite de lege

Art. 1200. Sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:
1. actele ce legea le declara nule pentru ca le priveste facute in frauda dispozitiilor sale;
2. in cazurile cand legea declara ca dobandirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezulta din oarecare imprejurari determinate;
3. (abrogat);
4. puterea ce legea acorda autoritatii lucrului judecat. (C. civ. 469, 492, 505 si urm., 590 si urm., 602, 696, 786, 812, 1138, 1181, 1202, 1204 si urm., 1432).
Textul pct. 3 a fost abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din C. civ. pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1200-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950).
Art. 1201. Este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. (C. civ. 711, 973, 1715, 1788, 1834).
Art. 1202. Prezumtia legala dispensa de orice dovada pe acela in favoarea caruia este facuta.
Nici o dovada nu este primita impotriva prezumtiei legale, cand legea, in puterea unei asemenea prezumtii, anuleaza un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama in judecata, afara numai de cazurile cand legea a permis dovada contrarie si afara de aceea ce se va zice in privinta juramantului si marturisirii ce ar face o parte in judecata. (C. civ. 1204 si urm.).
Referirea alin. 2 la juramant si la marturisire a fost modificata implicit ca urmare a abrogarii art. 1200 pct. 3 prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din C. civ., pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950).

§ 2. Despre prezumtiile care nu sunt stabilite de lege

Art. 1203. Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lasate la luminile si intelepciunea magistratului¹; magistratul¹ nu trebuie sa se pronunte decat intemeindu-se pe prezumtii, care sa aiba o greutate si puterea de a naste probabilitatea; prezumtiile nu sunt permise magistratului¹ decat numai in cazurile cand este permisa si dovada prin martori, afara numai daca un act nu este atacat ca s-a facut prin frauda, dol sau violenta. (C. civ. 953, 960, 1041, 1130, 1191 si urm.).

1. Judecator

SECTIUNEA IV
Despre marturisirea unei parti

Art. 1204. Se poate opune unei parti marturisirea ce a facut sau inaintea inceperii judecatii, sau in cursul judecatii.
Art. 1205. Marturisirea extrajudiciara verbala nu poate servi de dovada cand obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori. (C. civ. 1191 si urm.).
Art. 1206. Marturisirea judiciara se poate face inaintea judecatorului de insasi partea prigonitoare, sau de un imputernicit special al ei spre a face marturisire.
Ea nu poate fi luata decat in intregime impotriva celui care a marturisit si nu poate fi revocata de acesta, afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt.
Dispozitia primei parti din alin. 2 al art. 1206 a fost modificata implicit prin modificarea art. 129 si 130 C. proc. civ., care consacra principiul rolului activ al judecatorului de a starui prin toate mijloacele legale pentru descoperirea adevarului.

SECTIUNEA V
Despre juramant

Art. 1207-1222. (Abrogate prin Decretul nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial).

TITLUL IV
Despre CONTRACTUL DE CASATORIE SI DESPRE DREPTURILE RESPECTIVE ALE SOTILOR

CAPITOLUL I

Art. 1223-1232. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre regimul dotal

Art. 1233-1293. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL V
Despre VINDERI

CAPITOLUL I
Despre natura si forma vanzarii

Art. 1294. Vinderea este o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui.
Art. 1295. Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat.
In materie de vindere de imobile, drepturile care rezulta prin vinderea perfecta intre parti, nu pot a se opune, mai inainte de transcriptiunea actului, unei a treia persoane care ar avea si ar fi conservat, dupa lege, oarecare drepturi asupra imobilului vandut. (C. civ. 948 si urm., 964, 971, 1300 si urm., 1303).
A se vedea nota de sub art. 1306.
Art. 1296. Vinderea se poate face sau pur sau sub conditie. Ea poate avea de obiect doua sau mai multe lucruri alternative.
In toate cazurile efectele sale sunt regulate dupa principiile generale ale conventiilor. (C. civ. 1004 si urm., 1017 si urm., 1026 si urm. ).
Art. 1297. In caz de vindere facuta prin dare de arvuna, conventia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect:
1. daca conventia principala a vinderii este nula;
2. daca vinderea se executa;
3. daca vinderea se reziliaza prin comun consimtamant;
4. daca executarea vinderii a devenit imposibila fara culpa nici uneia din parti.
Arvuna in aceste cazuri se va inapoia sau se va prinde in prestatiunile reciproce, dupa imprejurari.
Art. 1298. Daca vinderea nu s-a executat prin culpa unei din partile contractante, aceasta va pierde arvuna data sau o va intoarce indoita, avand-o primita, daca partea care nu este in culpa nu ar alege mai bine sa ceara executarea vinderii.
Art. 1299. Daca s-au vandut marfe cu gramada, vinderea este perfecta, desi marfele n-au fost inca cantarite, numarate sau masurate.
Art. 1300. Daca insa marfele nu s-au vandut cu gramada, ci dupa greutate, dupa numar sau dupa masura, lucrurile vandute raman in rizicul-pericol al vanzatorului, pana ce vor fi cantarite, numarate sau masurate; dar aceasta nu impiedica pe cumparator de a cere si a dobandi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vandute sau daune-interese, daca se cuvine. (C. civ. 1018, 1074, 1075, 1082, 1299 si urm.).
Art. 1301. In privinta vinului, a oloiului si a altor asemenea lucruri care, dupa obicei, se gusta mai inainte de a se cumpara, vinderea nu exista pana ce cumparatorul nu le-a gustat si n-a declarat ca-i convin.
Art. 1302. Vinderea facuta pe incercate este totdeauna presupusa conditionala pana la incercare.
Art. 1303. Pretul vanzarii trebuie sa fie serios si determinat de parti.
Art. 1304. Cu toate acestea, determinarea pretului poate fi lasata la arbitratul unei a treia persoane.
Art. 1305. Spezele vanzarii sunt in sarcina cumparatorului, in lipsa de stipulatie contrarie. (C. civ. 1105, 1317, 1357).

CAPITOLUL II
Cine poate cumpara sau vinde

Art. 1306. Pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit prin lege. (C. civ. 475, 946 si urm.).
A se vedea:
- art. 105 alin. 3, 128, 129 si 147 din Codul familiei;
- art. 5 alin. 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990);
- art. 45-49 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991);
- Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991, republicata (M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996).
Art. 1307. Vanzarea nu se poate face intre soti decat pentru cauza de lichidare, si anume:
1. cand, in caz de separatie de patrimonii, unul dintre soti da celuilalt, drept plata unei datorii, o avere a sa;
2. cand barbatul cedeaza femeii, chiar neseparata, din averea sa, pentru o cauza legitima, precum pentru un imobil ce era dator sa-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o suma ce-i datora;
3. cand femeia cedeaza barbatului sau, din avutul sau propriu, drept plata unei sume promisa barbatului ca dota.
In toate cazurile mostenitorii rezervatari ai partilor contractante au drept de a ataca asemenea operatii, daca ele ascund beneficii indirecte.
Textul fiind modificat implicit prin abrogarea art. 1223-1293 C. civ., interzicerea vanzarii intre soti nu mai comporta - in masura in care ele erau proprii regimului matrimonial dotal - exceptiile prevazute la pct. 1, 2 si 3.
Art. 1308. Sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse:
1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutela;
2. mandatarii, ai averii ce sunt insarcinati sa vanza;
3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor incredintate ingrijirii lor;
4. oficiantii publici¹, ai averilor statului ale caror vanzari se fac printr-insii. (C. civ. 1539 si urm.).

1. Functionarii publici

Art. 1309. Judecatorii si supleantii¹, membrii ministerului public si avocatii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competinta tribunalului judetean in a carui raza teritoriala isi exercita functiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze si daune-interese.

1. Grad judecatoresc desfiintat

CAPITOLUL III
Despre lucrurile care se pot vinde

Art. 1310. Toate lucrurile care sunt in comert¹, pot sa fie vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta. (C. civ. 476, 478, 963).
A se vedea si nota de sub art. 475 si 1306.

1. In circuitul civil.

Art. 1311. Daca in momentul vanzarii, lucrul vandut era pierit in tot, vinderea este nula. Daca era pierit numai in parte, cumparatorul are alegerea intre a se lasa de contract, sau a pretinde reducerea pretului. (C. civ. 1030 si urm., 1156, 1347).

CAPITOLUL IV
Despre obligatiile vanzatorului

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

Art. 1312. Vanzatorul este dator sa explice curat indatoririle ce intelege a lua asupra-si.
Orice clauza obscura sau indoioasa se interpreteaza in contra vanzatorului. (C. civ. 983).
Art. 1313. Vanzatorul are doua obligatii principale, a preda lucrul si a raspunde de dansul. (C. civ. 1314 si urm., 1336 si urm.).

SECTIUNEA II
Despre predarea lucrului

Art. 1314. Predarea este stramutarea lucrului vandut in puterea si posesiunea cumparatorului. (C. civ. 1074 si urm., 1315 si urm. ).
Art. 1315. Obligatia de a preda imobilele se indeplineste din partea vanzatorului prin remiterea cheilor, daca e vorba de o cladire, sau prin remiterea titlului de proprietate.
Art. 1316. Predarea lucrurilor mobile se face: sau prin traditiunea reala, sau prin remiterea cheilor cladirii, in care se afla puse, sau prin simplul consimtamant al partilor, daca stramutarea nu se poate face in momentul vanzarii, sau daca cumparatorul le avea in puterea sa, la facerea vanzarii, cu vreun alt titlu.
Art. 1317. Spezele predarii sunt in sarcina vanzatorului, si ale ridicarii in sarcina cumparatorului, daca nu este stipulatiune contrarie. (C.civ. 1105, 1305).
Art. 1318. Traditiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face cumparatorul de dansele, cu consimtamantul vanzatorului. (C. civ. 1391, 1393, 1687).
Art. 1319. Predarea trebuie sa se faca la locul, unde se afla lucrul vandut in timpul vanzarii, daca partile nu s-au invoit altfel. (C. civ. 1104, 1121, 1362).
Art. 1320. Daca vanzatorul nu face predarea in timpul determinat de ambele parti, cumparatorul va avea facultatea de a alege intre a cere rezolutiunea vanzarii sau punerea sa in posesie, daca intarzierea nu provine decat din faptul vanzatorului. (C. civ. 1020, 1075, 1332).
Art. 1321. In toate cazurile, vanzatorul trebuie sa fie condamnat¹ la daune-interese, daca urmeaza vreo vatamare pentru cumparator din nepredarea lucrului la timp. (C. civ. 1075, 1081si urm.).

1. Obligat

Art. 1322. Vanzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vanzator un termen pentru plata. (C. civ. 1023, 1361 si urm.).
Art. 1323. El nu va fi dator sa faca predarea, chiar de ar fi si dat un termen pentru plata, daca de la vanzare incoace, cumparatorul a cazut in faliment sau in nesolvabilitate, incat vanzatorul se afla in pericol de a pierde pretul, afara numai daca cumparatorul va da cautiune ca va plati la termen.
Art. 1324. Lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul vanzarii. Din acea zi toate fructele sunt ale cumparatorului. (C. civ. 1018 si urm., 1080, 1363).
Art. 1325. Obligatia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale si tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu. (C. civ. 468 si urm., 482 si urm., 488 si urm., 903, 1396).
Art. 1326. Vanzatorul este dator sa predea cuprinsul lucrului vandut in masura determinata prin contract, insa cu modificarile mai jos aratate.
Art. 1327. Daca vanzarea unui imobil s-a facut cu aratare de cuprinsul sau, si pe atat masura, vanzatorul este dator sa predea cumparatorului, daca acesta cere, cuprinsul aratat in contract. Neputand, sau cumparatorul necerand, vanzatorul este dator sa sufere o scadere proportionala la pret. (C. civ. 1332).
Art. 1328. Daca, din contra, in cazul articolului precedent, s-ar gasi ca cuprinsul lucrului e mai mare decat cel aratat in contract, cumparatorul poate sau a complini pretul dupa numarul masurilor aflate, sau, daca excedentele cuprinsului aflat se ridica la o a douazecea parte a cuprinsului declarat in contract, a strica vanzarea. (C. civ. 1332).
Art. 1329. In toate cazurile de vanzare, facuta altfel decat pe atat masura, fie vanzarea de un corp cert si limitat, fie de mai multe fonduri distincte si separate, fie conceputa cu expresia masurii inaintea desemnarii obiectului sau din contra, nici vanzatorul n-are drept la adaos de pret, pentru excedent, nici cumparatorul, la scadere pentru lipsa, decat in cazul cand excedentul sau lipsa pretuieste o a douazecea parte din pretul total al vanzarii. (C. civ. 1339).
Art. 1330. Dispozitiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decat in lipsa de stipulatie contrarie intre parti. (C. civ. 1339).
Art. 1331. Cand, dupa art. 1328 si 1329, este caz de a se adaugi pretul pentru excedent de masuri, cumparatorul are facultatea de a alege, intre a strica vanzarea si a implini pretul. Suplimentul pretului se raspunde cu dobanda, daca cumparatorul a pastrat imobilele.
Art. 1332. In toate cazurile, cand cumparatorul are drept de a strica vanzarea, vanzatorul este dator sa-i restituie, deosebit de pret, daca l-a primit, spezele contractului. (C. civ. 1305).
Art. 1333. Daca s-au vandut doua fonduri printr-un singur contract, drept un singur pret, cu aratare de masura fiecaruia, si cuprinsul unuia este mai mic decat cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se va face compensatie intre pretul excedentului si pretul lipsei, si actiunea vanzatorului pentru adaugire sau a cumparatorului pentru scadere de pret va fi supusa regulilor mai sus stabilite.
Art. 1334. Actiunea vanzatorului pentru complinirea pretului si a cumparatorului, pentru scaderea pretului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului. (C. civ. 1327 si urm.).
Art. 1335. Pericolul total sau partial al lucrului vandut, mai inainte de predare, se judeca dupa regulile generale ale obligatiilor conventionale. (C. civ. 1018, 1080 si urm., 1083, 1156, 1358).

SECTIUNEA III
Despre raspunderea vanzatorului

Art. 1336. Vanzatorul raspunde catre cumparator:
1. de linistita posesiune a lucrului, si
2. de viciile aceluiasi lucru. (C. civ. 1313, 1337 si urm., 1352 si urm.).

§ 1. Raspunderea de evictiune

Art. 1337. Vanzatorul este de drept obligat, dupa natura contractului de vanzare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului. (C. civ. 1408, 1503).
Art. 1338. Partile pot prin conventie sa adauge, sa micsoreze sau sa stearga obligatia de a raspunde de evictiune. (C. civ. 969, 1339 si urm., 1354, 1392).
Art. 1339. In nici un mod vanzatorul nu se poate sustrage de la raspunderea pentru evictiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al sau; orice conventie contrarie este nula. (C. civ. 5, 998, 999, 1392).
Art. 1340. Stipulatia prin care vanzatorul se descarca de raspunderca pentru evictiune, nu-l scuteste de a restitui pretul, in caz de evictiune, afara numai daca cumparatorul a cunoscut, la facerea vanzarii, pericolul evictiunii, sau daca a cumparat pe raspunderea sa proprie. (C. civ. 1353, 1392).
Art. 1341. Cand vanzatorul este raspunzator de evictiune, cumparatorul, daca este evins, are dreptul a cere de la vanzator:
1. restituirea pretului;
2. fructele, daca este dator a le intoarce proprietarului care l-a evins;
3. spezele instantei¹ deschise de dansul in contra vanzatorului si ale celei deschise de evingator in contra sa;
4. daune-interese si spezele contractului de vindere.

1. Cheltuieli de judecata

Art. 1342. Daca, la epoca evictiunii, lucrul vandut se afla de o valoare inferioara sau a suferit deteriorari ori prin neglijenta cumparatorului, ori prin evenimentele independente de cumparator, vanzatorul nu se poate apara de a restitui pretul intreg.
Art. 1343. Dar daca cumparatorul a tras foloase din stricaciunile ce a facut lucrului, vanzatorul are dreptul a opri din pret o suma egala cu acele foloase.
Art. 1344. Daca lucrul vandut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, excedentele valorii in timpul evictiunii. (C. civ. 1348).
Art. 1345. Vanzatorul estc dator sa intoarca cumparatorului, el insusi sau prin evingator, toate spezele necesare, utile si de intretinere ale aceluia.
Art. 1346. Daca vanzatorul a vandut cu rea-credinta fondul altuia, el va fi dator sa intoarca cumparatorului toate spezele ce va fi facut, chiar si cele de simpla placere.
Art. 1347. Daca cumparatorul este evins numai de o parte a lucrului si aceasta are, in privinta totului, o asa insemnatate incat cumparatorul n-ar fi cumparat lucrul fara acea parte, el poate strica vanzarea.
Art. 1348. Daca, in caz de evictiunea unei parti a fondului vandut, nu se strica vanzarea cumparatorul are dreptul a cere valoarea, in momentul evictiunii, a partii de care a fost evins, iar nu o parte proportionala din pret, ori de au crescut sau de au scazut imobilele in valoare de la vindere incoace. (C. civ. 1327, 1344, 1349).
Art. 1349. Daca imobilul vandut se afla insarcinat de servituti neaparente, nedeclarate de vanzator si de o asa importanta, incat se poate presupune ca cumparatorul n-ar fi cumparat de le-ar fi cunoscut, el poate cere, sau stricarea contractului sau indemnitate. (C civ. 1352).
Art. 1350. Chestiunile de daune-interese ce ar rezulta din neexecutarca vinderii si care nu sunt prevazute aici se vor decide dupa regulile generale ale conventiilor. (C. civ. 977 si urm., 1020, 1021, 1074, 1075 si urm., 1081).
Art. 1351. Daca cumparatorul s-a judecat pana la ultima instanta cu evingatorul sau, fara sa cheme in cauza pe vanzator, si a fost condamnat, vanzatorul nu mai raspunde de evictiune, de va proba ca erau mijloace sa castige judecata.

§ 2. Raspunderea de viciile lucrului vandut

Art. 1352. Vanzatorul este supus la raspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vandut, daca, din cauza acelora, lucrul nu este bun de intrebuintat, dupa destinarea sa, sau intrebuintarea sa e atat de micsorata, incat se poate presupune ca cumparatorul nu l-ar fi cumparat, sau n-ar fi dat pe dansul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile. (C. civ. 954, 1336, 1349, 1353 si urm.).
Art. 1353. Vanzatorul nu este raspunzator de viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga. (C. civ. 1340).
Art. 1354. El este raspunzator de viciile ascunse, chiar si cand nu le-a cunoscut, afara
numai daca, in cazul acesta, nu se va fi invoit cu cumparatorul ca sa nu raspunda de vicii. (C. civ. 1338 si urm.).
Art. 1355. In cazurile art. 1352 si 1354, cumparatorul poate sau a intoarce lucrul si a-si reprimi pretul, sau a opri lucrul si a cere inapoierea unei parti din pret arbitrata prin experti.
Art. 1356. Daca vanzatorul cunostea viciile lucrului, el este dator, pe langa restitutiunea pretului, de toate daunele-interese catre cumparator.
Art. 1357. Daca vanzatorul nu cunostea viciile lucrului, el nu poate fi apucat decat pentru restitutiunea pretului si pentru spezele facute de cumparator cu ocazia vanzarii. (C. civ. 1305, 1341).
Art. 1358. Daca lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vanzatorul e dator a intoarce cumparatorului pretul si a-l dezdauna, conform celor doua articole precedente.
Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumparatorului.
Art. 1359. Actiunea pentru vicii redibitorii trebuie sa fie intentata de cumparator in scurt termen, dupa natura viciului, obiceiul din partea locului si distanta.
A se vedea art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat in B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificarile ulterioare.
Art. 1360. Aceasta actiune nu exista in vanzarile publice.

CAPITOLUL V
Despre obligatiile cumparatorului

Art. 1361. Principala obligatie a cumparatorului este de a plati pretul la ziua si la locul determinat prin contract. (C. civ. 1092 si urm., 1104, 1294, 1303, 1322, 1362 si urm., 1730 pct. 5, 1737 pct. 1).
Art. 1362. Daca nu s-a determinat nimic in privinta aceasta prin contract, cumparatorul este dator a plati la locul si la timpul in care se face predarea lucrului. (C. civ. 1104, 1319).
Art. 1363. Cumparatorul datoreste dobanda pretului vanzarii pana la platirea capitalului, in cele trei urmatoare cazuri:
daca aceasta s-a cuprins anume in contract;
daca lucrul vandut si predat produce fructe sau alte venituri;
daca cumparatorul a fost interpelat¹ a plati.
In acest dupa urma caz dobanda nu curge decat din momentul interpelarii. (C. civ. 969, 1088, 1324).

1. Pus in intarziere.

Art. 1364. Daca cumparatorul este tulburat, sau are cuvant de a se teme ca ar fi tulburat prin vreo actiune, sau ipotecara sau de revendicare, el poate suspenda plata pretului pana ce vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau va da cautiune, afara numai daca se va fi stipulat ca plata sa se faca chiar de ar urma tulburarea. (C. civ. 1322).
Art. 1365. Daca cumparatorul nu plateste pretul, vanzatorul poate cere rezolutiunea vanzarii. (C. civ. 1020, 1021, 1320, 1366 si urm., 1647)
Art. 1366. Rezolutiunca vanzarii de imobile se pronunta indata, daca vanzatorul este in pericol de a pierde lucrul si pretul.
Daca asemenea pericol nu exista, judecatorul poate da cumparatorului un termen mai mult sau mai putin lung, dupa imprejurari, fara sa poata da in nici un caz al doilea termen.
Trecand acel termen, fara ca cumparatorul sa plateasca, se va pronunta rezolutiunea vanzarii. (C. civ. 1101).
Art. 1367. Cand la o vanzare de imobile s-a stipulat ca, in lipsa de plata pretului in tcrmenul defipt, vanzarea va fi de drept rezolvata, cumparatorul poate plati dupa expirarea termenului, pe cat timp nu este pus de vanzator in intarziere printr-o interpelare in forma¹; dar dupa asemenea interpelare, judecatorul nu-i poate da termen. (C. civ. 1020, 1021, 1079, 1366).

1. Intr-unul din modurile prevazute de lege.

Art. 1368. Actiunea vanzatorului pentru rezolutiunea vanzarii este reala. Cu toate acestea, vanzatorul nu se va putea prevalida¹ de dreptul sau, in contra autoritatii publice, nici in contra adjudecatarilor in vanzari silite, decat conformandu-se, pentru acest din urma caz, regulilor prescrise in procedura.

1. Prevala.

Art. 1369. Actiunea rezolutorie creata prin art. 1365 este supusa la acelasi mod de conservare ca si privilegiul vanzatorului. Ea nu poate fi exercitata, dupa stingerea acestui privilegiu, cu vatamarea unei a treia persoane, care a castigat de la cumparator drepturi asupra imobilului vandut, si care s-a conformat legilor ca sa pastreze acele drepturi. (C. civ. 1722 si urm., 1730, 1737).
A se vedea si art. 17 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938), cu modificarile ulterioare si art. 4 si 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii in carti de publicitate funciara (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947), cu modificarile ulterioare.
Art. 1370. La vanzari de denariate¹ si de lucruri mobile, vanzarea se va rezolvi de drept si fara interpelare² in folosul vanzatorului, dupa expirarea termenului pentru ridicarea lor.

1. Producte
2. Punere in intarzire.

CAPITOLUL VI
Despre rezolutiunea vanzarii prin rascumparare

Art. 1371-1387. (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).

CAPITOLUL VII
Despre licitatie

Art. 1388. Daca un lucru comun al mai multor nu se poate imparti usor si fara pierdere;
sau daca intr-o imparteala de buna voie, s-ar afla lucruri pe care nici unul din impartitori n-ar putea, sau n-ar voi a lua; vanzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitatie si pretul se va imparti intre coproprietari. (C. civ. 728 si urm., 1390).
Art. 1389. Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitatie straini¹; vor trebui de neaparat sa se cheme, daca unul din coproprietari este minor.
Potrivit art. 147 din Codul familiei, regulile privitoare la tutela minorului care nu a implinit varsta de 14 ani se aplica si in cazul tutelei celui pus sub interdictie.

1. Alte persoane decat coproprietarii

Art. 1390. Modul si formalitatile pentru lichidatie sunt aratate la titlul "Despre succesiuni" si in codicele de procedura.

CAPITOLUL VIII
Despre stramutarea creantelor si altor lucruri necorporale

Art. 1391. La stramutarea unei creante, a unui drept sau a unei actiuni, predarea intre cedente si cesionar se face prin remiterea titlului. (C. civ. 1132, 1318, 1393 si urm.).
Art. 1392. Cel ce vinde o creanta, sau orice alt lucru necorporal, este dator sa raspunda de existenta sa valabila in folosul sau, in momentul vanzarii, desi vanzarea n-ar cuprinde aceasta indatorire de raspundere. (C. civ. 1337 si urm., 1397 si urm.).
Art. 1393. Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decat dupa ce a notificat debitorului cesiunea.
Acelasi efect va avea acceptarea cesiunii facuta de debitor intr-un act autentic. (C. civ. 973, 1149, 1833).
Art. 1394. Cu toate acestea, orice act sau hotarare care constata o cesiune sau o chitanta de chirie sau arenda pe doi ani viitori, va trebui sa fie transcris pe registrele oficiului ipotecar. (C. civ. 1393, 1801 si urm.).
1. Transcrierea se face in registrul de transcrieri al notariatului unde este situat bunul nemiscator (art. 710 si 711 pct. 8-9 C. proc. civ.).
2. Cu privire la opozabilitatea unor contracte de locatiune si a unor cesiuni de venituri, a se vedea si:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea in aplicare in Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947), cu modificarile ulterioare;
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii in carti de publicitate funciara (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947), cu modificarile ulterioare.
Art. 1395. Daca mai inainte de notificarea cesiunii facuta de cedent sau de cesionar debitorului, acesta platise cedentului, liberarea sa va fi valabila. (C. civ. 1097).
Art. 1396. Vinderea sau cesiunea unei creante cuprinde accesoriile creantei, precum cautiunea, privilegiul si ipoteca. (C. civ. 903, 1325, 1744).
A se vedea:
Legea nr. 58 asupra cambiei si biletului la ordin (M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934), modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 11 din 4 august 1993 (M. Of. nr. 201 din 23 august 1993), aprobata cu modificari prin Legea nr. 83/1994 (M. Of. nr. 292 din 14 octombrie 1994).
Art. 1397. Vanzatorul sau cedentul unei creante nu raspunde de solvabilitatea debitorului, decat daca s-a indatorat anume la aceasta si numai pana la suma pretului de dansul primit. (C. civ. 1133).
Art. 1398. Cand a primit asupra-si raspunderea pentru solvabilitatea debitorului, aceasta indatorire se intelege contractata numai in ceea ce priveste solvabilitatea actuala a debitorului, nu si cea viitoare, afara de cazul cand se stipuleaza anume contrariul.
Art. 1399. Cel ce vinde o mostenire, fara a specifica cu deamanuntul obiectele intr-insa cuprinse, nu raspunde decat de calitatea sa de mostenitor.
Art. 1400. Daca s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creante ereditare, sau a vandut lucruri de ale succesiunii, este dator sa intoarca toate acestea cumparatorului, daca nu si le-a rezervat anume la vanzare.
Art. 1401. Cumparatorul este dator si el sa intoarca vanzatorului sumele platite de acesta pentru datoriile si sarcinile succesiunii, si sa-i tina seama de sumele de care era el insusi creditor al succesiunii, daca nu e stipulatie contrarie.
Art. 1402. Cel in contra carui exista un drept litigios vandut se va putea libera de cesionar numarandu-i pretul real al cesiunii, spezele contractului si dobanda din ziua cand cesionarul a platit pretul cesiunii. (C. civ. 1309, 1341, 1403, 1404).
Art. 1403. Lucrul se socoteste litigios cand exista proces sau contestatie asupra fondului dreptului.
Art. 1404. Dispozitiile art. 1402 inceteaza:
1. cand cesiunea s-a facut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat;
2. cand s-a facut la un creditor, spre plata creantei sale;
3. cand s-a facut catre posesorul fondului asupra caruia exista dreptul litigios.

TITLUL VI
Despre schimb

Art. 1405. Schimbul este un contract prin care partile isi dau respectiv un lucru pentru altul.
1. Cu privire la schimbul de terenuri, a se vedea art. 51 si 52 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.
2. A se vedea si nota de sub art. 1306.
Art. 1406. Schimbul se face prin singurul consimtamant, intocmai ca si vanzarea. (C. civ. 1295).
A se vedea nota de la art. 971.
Art. 1407. Daca unul din copermutanti¹ a primit lucrul lui dat in schimb, si in urma probeaza ca celalalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrans a preda pe cel ce dansul a promis, ci numai a intoarce pe cel primit. (C. civ. 1364).

1. Parte in contractul de schimb.

Art. 1408. Copermutantul¹ evins de lucrul primit in schimb poate cere daune-interese sau intoarcerea lucrului sau. (C. civ. 1020, 1021, 1337 si urm., 1341).

1. Parte in contractul de schimb

Art. 1409. Toate celelalte reguli prescrise pentru vanzare, se aplica si la contractul de schimb.

TITLUL VII
Despre CONTRACTUL DE LOCATIUNE

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1410. Obiectul contractului de locatiune este un lucru sau o lucrare. (C. civ. 1411 si urm., 1470 si urm.).
Art. 1411. Locatiunea lucrurilor este un contract prin care una din partile contractante se indatoreste a asigura celeilalte folosinta unui lucru pentru un timp determinat, drept un pret determinat. (C. civ. 1413 si urm.).
Art. 1412. Locatiunea lucrarilor este un contract prin care una din parti se indatoreste drept un pret determinat, a face ceva pentru cealalta parte. (C. civ. 1413, 1470).
Art. 1413. Locatiunile sunt de mai multe feluri si au regulile lor proprii.
Se cheama inchiriere, locatiunea edificiilor si aceea a miscatoarelor;
Arendarea, locatiunea fondurilor rurale;
Prestatia lucrarilor, locatiunea muncii si a serviciului;
Antrepriza, luarea savarsirii unei lucrari drept un pret determinat, cand materialul se da de acela pentru care se executa o lucrare. (C. civ. 1416 si urm., 1447 si urm., 1470 si urm.).
Art. 1414. Se considera ca o locatiune orice concesiune temporara a unui imobil drept o prestatie anuala, ori sub ce titlu ar fi facuta.
O asemenea concesiune nu trece catre cesionar nici o proprietate, chiar cand s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fara nici un efect. (C. civ. 1411)
Art. 1415. Locatiunile ereditare astazi in fiinta cunoscute sub denumirea de emfiteuze, ori embatic (besman) se pastreaza. Ele se vor regula dupa regulile sub care s-au nascut.
Pe viitor ele nu se mai pot infiinta.
Dispozitia art. 1415 alin. 1 nu mai are aplicare, intrucat prin art. 7 al Legii pentru reforma agrara din 14 iulie 1921 (M. Of. nr. 82 din 17 iulie 1921), pamantul care forma obiectul locatiunilor respective a fost expropriat in folosul embaticarilor).

CAPITOLUL II
Reguli comune la locatiunea edificiilor si a fondurilor rurale

Art. 1416. Daca contractul facut verbal n-a primit nici o punere in lucrare, si una din parti il neaga, nu se poate primi proba prin martori, oricat de mic ar fi pretul si chiar cand s-ar zice ca s-a dat arvuna.
Numai celui ce neaga contractul se poate deferi juramant (C. civ. 1191 si urm., 1197, 1297, 1298, 1417).
1. Dispozitia din alin. 2 al art. 1416 a devenit inaplicabila in urma abrogarii art. 1207-1222 C. civ. prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950)
2. A se vedea Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996). Termenii utilizati si definiti in lege (art. 2) sunt: locuinta; locuinta convenabila; locuinta sociala; locuinta de serviciu; locuinta de interventie; locuinta de necesitate; locuinta de protocol; casa de vacanta.
Art. 1417. Urmand contestatii asupra pretului contractului verbal, a carui punere in lucrare a inceput, si nefiind nici o chitanta, proprietarul jurand va fi crezut, daca locatarul nu prefera a cere o estimatie prin experti. In cazul din urma, spezele expertizei cad in sarcina lui, daca estimatia intrece pretul ce-l reclama.
Textul a fost modificat implicit ca urmare a abrogarii art. 1207-1222 C. civ. ("Despre juramant") prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950)
Art. 1418. Locatarul are dreptul de a subinchiria ori a subarenda si de a ceda contractul sau catre altul, daca o asemenea facultate nu i-a fost interzisa.
Ea poate fi interzisa in tot ori in parte; aceasta interzicere nu se prezuma, ci trebuie sa rezulte din o stipulatie speciala. (C. civ. 534, 571, 573).
A se vedea si art. 26 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996).
Art. 1419. Dispozitiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor maritate, se vor aplica si la contractele de arenda ale averilor minorilor. (C. civ. 534).
A se vedea nota de sub art. 534.
Art. 1420. Locatorul este dator, prin insasi natura contractului, fara sa fie trebuinta de nici o stipulatie speciala:
1. de a trada¹ locatarului lucrul inchiriat sau arendat;
2. de a-l mentine in stare de a putea servi la intrebuintarea pentru care a fost inchiriat sau arendat;
3. de a face ca locatarul sa se poata folosi neimpiedicat in tot timpul locatiunii. (C. civ. 1421 si urm.).

1. Sa predea

Art. 1421. Locatorul trebuie sa tradea¹ lucrul in asa stare, incat sa poata fi intrebuintat.
In cursul locatiunii, trebuie sa faca toate acele reparatii ce pot fi necesare, afara de micile reparatii (reparatii locative) care prin uz sunt in sarcina locatarului. (C. civ. 1420 pct. 2, 1425, 1432, 1447 si urm.).

1. Predea

Art. 1422. Locatarul trebuie sa fie garantat pentru toate stricaciunile si viciile lucrului inchiriat ori arendat, ce-i impiedica intrebuintarea, chiar desi nu au fost cunoscute locatorului la timpul locatiunii.
Daca din aceste vicii si defecte deriva pentru locatar o dauna oarecare, locatorul este dator a-l dezdauna. (C. civ. 1352 si urm., 1425, 1575).
Art. 1423. Daca in timpul locatiunii, lucrul inchiriat ori arendat se strica in totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfacut. Daca insa se distrueste¹ in parte, locatarul poate, dupa imprejurari, sa ceara o scadere din pret, ori desfiintarea contractului.
In amandoua cazurile nu i se da nici o dezdaunare. (C. civ. 557, 1156, 1439).

1. Distruge.

Art. 1424. Locatorul nu poate in cursul locatiunii sa schimbe forma lucrului inchiriat sau arendat.
A se vedea si:
- art. 28, 29 si 30 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996);
- art. 1-9 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea constructiilor (M. Of. nr. 163 din 7 august 1991), modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 4/1994 (M. Of. nr. 18 din 24 ianuarie 1994). Republicata (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997).
Art. 1425. Daca in cursul locatiunii, lucrul inchiriat sau arendat are nevoie de reparatii urgente, ce nu se pot amana pana la finele contractului, locatarul trebuie sa sufere stramtoarea ce i se casuneaza, orice fel fie ea, si fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de intrebuintarea a o parte din lucrul inchiriat sau arendat.
Daca insa aceste reparatii continua mai mult de 40 de zile, pretul locatiunii se va scadea in proportia timpului in care si a partii lucrului inchiriat de a carei incredintare a ramas lipsit.
Daca reparatiile sunt de asa fel incat locatarul si familia sa se afla in neputinta de a locui, el va putea cere anularea¹ contractului. (C. civ. 1420 pct. 3, 1421).

1. Rezilirea

Art. 1426. Locatorul nu este raspunzator catre locatar de tulburarea casunata lui prin faptul unei a treia persoane, care persoana nu-si sprijina acest fapt pe un drept asupra lucrului inchiriat sau arendat; locatarul are insa facultatea de a reclama in contra-le in numele sau personal. (C. civ. 1427 si urm.).
Art. 1427. Daca, din contra, locatarul a fost tulburat in folosinta sa, in urmarea unei actiuni relative la proprietatea lucrului, are drept la o scadere in proportie cu pretul inchirierii sau arendarii, intrucat insa a instiintat pe locator de aceasta molestare si impiedicare. (C. civ. 1351, 1422, 1428).
Art. 1428. Daca acei ce au casunat tulburarea cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra lucrului, ori daca locatarul este chemat in judecata pentru a fi condamnat a pierde lucrul in totalitate sau in parte, sau pentru a suferi exercitiul unei servituti, el trebuie sa instiinteze pe locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburari si daca vrea, poate sa fie scutit de orice chemare in judecata, aratand insa pe locatorul in al carui nume poseda. (C. civ. 1426 si urm. ).
A se vedea art. 60-63 si art. 64-65 C. proc. civ., referitoare la chemarea in garantie si, respectiv, la aratarea titularului dreptului.
Art. 1429. Locatarul are doua indatoriri principale:
1. trebuie sa intrebuinteze lucrul inchiriat sau arendat ca un bun proprietar si numai la destinatia determinata prin contract; iar in lipsa de stipulatie speciala, la destinatia prezumata dupa circumstante;
2. trebuie sa plateasca pretul locatiunii la termenele statornicite. (C civ. 1080, 1430 si urm., 1439, 1564).
Art. 1430. Daca locatarul uzeaza de lucrul inchiriat sau arendat in altfel de cum se arata in contract, sau in un mod din care ar putea sa rezulte o vatamare pentru locator, acesta, dupa imprejurari, poate cere desfiintarea contractului. (C. civ. 1020, 1021, 1420 pct. 2, 1429, 1439, 1453).
A se vedea si art. 24 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996), care prevede conditiile in care poate avea loc rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit.
Art. 1431. Locatarul trebuie sa restituie lucrul in starea in care l-a primit, conform inventarului, daca s-a fost facut un asemenea intre dansul si locator; nu este raspunzator de pierderea sau deteriorarea provenita din cauza vechimii sau a unei forte majore. (C. civ. 547, 1156, 1423, 1432 si urm., 1448).
A se vedea art. 29 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996), care prevede obligatiile chiriasului.
Art. 1432. In lipsa de inventar se prezuma ca locatarul a primit lucrul inchiriat ori arendat in starea in care locatorul era dator a-l trada¹ si trebuie sa-l restituie in aceeasi conditie, afara numai cand ar putea proba contrariul. (C. civ. 1421, 1477 si urm.).

1. A-l preda

Art. 1433. Locatarul e dator a apara lucrul inchiriat contra uzurpatiunilor.
Urmand uzurpatiune, este dator a instiinta pe locator in termenul ce s-ar fi pus spre cercetare¹. Calcand aceasta datorie ramane raspunzator de daune si speze. (C. civ. 554, 1427, 1428).

1. Termenul fixat pentru judecarea actiunii tertului.

Art. 1434. Locatarul este raspunzator de stricaciunile si pierderile intamplate in cursul folosintei sale, intrucat nu probeaza ca au urmat fara culpa sa.
Asemenea este raspunzator si de stricaciunile si pierderile casunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar. (C. civ. 1429, 1434).
- art. 17 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) potrivit caruia prin familie in sensul acestei legi, se intelege sotul, sotia, copiii, precum si parintii sotului care locuiesc si gospodaresc impreuna.
Art. 1435. Este raspunzator de incendiu, daca nu probeaza ca incendiul s-a intamplat prin caz fortuit sau forta majora, sau prin defect de constructie, sau ca focul a venit de la o casa vecina. (C. civ. 547, 760, 1083, 1431, 1601).
Art. 1436. Locatiunea facuta pentru un timp determinat inceteaza de la sine cu trecerea termenului, fara sa fie trebuinta de o prealabila instiintare.
Daca contractul a fost fara termen, concediul¹ trebuie sa se dea de la o parte la alta, observandu-se termenele defipte de obiceiul locului. (C. civ. 1436 si urm., 1443, 1450 si urm.).
A se vedea:
- art. 23 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) potrivit caruia in cazul in care partile nu convin asupra reinoirii contractului de inchiriere, chiriasul este obligat sa paraseasca locuinta la expirarea termenului contractual.

1. Denuntarea

Art. 1437. Dupa expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune, daca locatarul ramane si e lasat in posesie, atunci se considera locatiunea ca reinnoita, efectele ei insa se reguleaza dupa dispozitiile articolului relativ la locatiunea fara termen. (C. civ. 1436, 1452).
Prin Legea nr. 17 din 8 aprilie 1994 contractele de inchiriere, indiferent de proprietar, privind suprafelele locative cu destinatia de locuinte, supuse normarii si inchirierii conform Legii nr. 5/1973, precum si cele folosite de catre asezaminte social-culturale si de invatamant, de partide politice, sindicate si alte organizatii neguvernamentale, aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a legii, se prelungesc de drept pe o perioada de 5 ani, in aceleasi conditii. (M. Of. nr. 100 din 18 aprilie 1994)
Art. 1438. Cand s-a notificat concediul¹, locatarul chiar daca ar fi continuat a se servi de obiectul inchiriat sau arendat, nu poate opune relocatiunea tacuta². (C. civ. 1436, 1437).

1. Denuntarea
2. Reinnoirea tacita a locatiunii

Art. 1439. Contractul de locatiune se desfiinteaza cand lucrul a pierit in total sau s-a facut netrebnic spre obisnuita intrebuintare.
In caz cand una din parti nu implineste indatoririle sale principale, cealalta parte poate cere desfiintarea contractului. (C. civ. 557, 1020, 1021, 1091, 1156, 1420, 1423, 1429, 1447 si urm.).
Potrivit art. 24 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) rezilierea contractului de inchiriere, inainte de termenul stabilit se face, la cererea proprietarului, in cazurile prevazute limitativ de acest articol.
Art. 1440. Contractul de locatiune nu se desfiinteaza prin moartea locatarului, nici prin aceea a locatorului. (C civ. 557, 653, 1485).
Art. 1441. Daca locatorul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul este dator sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, intrucat a fost facuta prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu data certa, afara numai cand desfiintarea ei din cauza vanzarii s-ar fi prevazut in insusi contractul de locatiune. (C. civ. 561, 1182, 1442, 1443).
Art. 1442. Daca in contractul de locatiune s-a prevazut desfiintarea lui din cauza vanzarii, atunci locatarul are dreptul a cere dezdaunarea de la locator, afara numai cand s-ar fi stipulat contrariul.
Art. 1443. Cumparatorul ce voieste sa faca intrebuintare de facultatea rezervata prin contractul de locatiune de a da concediul¹, trebuie sa vesteasca mai intai pe locatar. Chiriasul va fi vestit mai inainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendasul cel putin cu un an. (C. civ. 1442).

1. Denuntare

Art. 1444. Arendasul ori locatarii nu pot fi dati afara mai inainte de a fi dezdaunati de catre locator, iar cand acesta nu o face de catre cumparator.
Art. 1445. Cumparatorul cu pact de rascumparare nu poate sa dea afara pe locatar mai inainte de a fi devenit proprietar nerevocabil prin trecerea termenului rascumpararii.
Textul a fost abrogat implicit ca urmare a abrogarii art. 1371-1387 C. civ., prin art. 4 al Legii contra cametei (M. Of. nr. 77 din 2 aprilie 1931).

CAPITOLUL III
Despre regulile particulare la inchiriere

Art. 1446. Contractul de inchiriere se poate desfiinta cand locatarul nu mobileaza indeajuns casa, afara numai daca da garantie suficienta pentru plata chiriei.
Art. 1447. Reparatiile mici numite locative, ce raman in sarcina locatarului, daca nu s-a stipulat din contra, sunt acele pe care obiceiul locului le considera de astfel si intre altele sunt urmatoarele:
reparatia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor s.c.l. a stricarii tencuielii din partea de jos a peretilor camerelor si a altor locuri de locuinta pana la inaltimea de un metru;
la parchet si dusumele, intrucat numai unele bucati sunt stricate;
a geamurilor, intrucat sfaramarea lor nu ar fi urmat din cauza unei intamplari extraordinare ori fortei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul;
a usilor, ferestrelor, broastelor, verigilor si altfel de incuietori. (C. civ. 545, 1421, 1432, 1434, 1448 si urm. ).
Art. 1448. Nici una din reparatiile reputate locative nu cad in sarcina locatarului cand stricaciunile au fost cauzate prin vechime sau forta majora.
Art. 1449. Curatirea puturilor si a plimbatorilor este in sarcina locatorului.
Art. 1450. Inchirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case intregi, a unui apartament ori magazin se considera facuta pentru durata ordinara a inchirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, dupa obiceiul locului.
Art. 1451. Inchirierea unui apartament mobilat se va considera facuta pe un an, cand s-a stipulat atata chirie pe an;
pe o luna, cand s-a stipulat atata chirie pe luna;
pe o zi, cand s-a stipulat atata chirie pe zi.
Daca nu exista nici o imprejurare din care sa se probeze ca inchirierea s-a facut pe un an, pe o luna sau pe o zi, se va considera facuta conform obiceiului locului.
Art. 1452. Daca locatarul, si dupa expirarea termenului locatiunii, continua a ramane in casa sau apartamentul inchiriat, fara nici o impiedicare din partea locatorului, el se considera ca voieste a le ocupa sub aceleasi conditii si pentru un timp determinat de obiceiul locului, si nu poate nici sa iasa, nici sa fie concediat inainte de a se fi facut vestirea, in termenul obisnuit in localitate. (C. civ. 1436, 1437).
Art. 1453. Daca contractul de inchiriere se desfiinteaza pentru culpa chiriasului, acesta e dator de a plati chiria pe tot timpul necesar pentru o noua inchiriere, si daunele ce ar fi provenit din reaua intrebuintare a lucrului inchiriat. (C. civ. 1084, 1429, 1439, 1446).

CAPITOLUL IV
Despre regulile particulare la arendare¹

SECTIUNEA I
Arendare pe bani

Art. 1454. Daca, prin contractul de arendare, se arata o intindere mai mica sau mai mare decat are fondul in realitate, arenda nu se va scadea si nu se va spori decat in cazurile si dupa regulile cuprinse la titlul vinderii, articolul 1327.

1. Cu privire la institutia arendarii reglementata in cap. IV, urmeaza a se avea in vedere prevederile Legii arendarii nr. 16 din 5 aprilie 1995 (M. Of. nr. 91 din 7 aprilie 1995).

Art. 1455. Daca arendasul nu inzestreaza mosia cu vitele si instrumentele necesare pentru exploatatiune; daca nu o cultiva la fel, daca nu o cultiva ca un bun proprietar, daca face din mosia arendata o intrebuintare diferita de aceea ce a fost destinata, sau in genere daca nu indeplineste clauzele arendarii, asa incat din aceasta sa derive o dauna pentru locator, acesta poate, dupa imprejurari, sa ceara desfiintarea contractului.
In toate cazurile sus-zise, arendasul este raspunzator de daunele provenite din neindeplinirea contractului.
Art. 1456. Fiece arendas este dator sa-si stranga recolta numai in locurile obisnuite spre acest finit, intrucat nu a urmat o stipulatie diferita.
Art. 1457. Daca arendarea s-a facut pe mai multi ani si daca in cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toata recolta unui an, sau cel putin jumatate din ea, arendasul poate sa ceara un scazamant din arenda, afara numai cand s-a compensat prin precedentele recolte.
Acest scazamant nu se va putea determina decat la finele contractului de arendare; atunci insa se va face compensatia prin recoltele tuturor anilor de arendare.
Pana atunci insa judecatorul poate, dupa arbitrul sau, sa faca un scazamant provizoriu, in proportia daunei suferite.
Art. 1458. Daca arendarea nu s-a facut decat pe un an si toata recolta sau cel putin jumatate din ea s-a pierdut, arendasul va capata un scazamant proportional cu arenda.
Art. 1459. Nu se va face scazamant, cand pierderea fructelor se va fi intamplat dupa culegerea lor.
Art. 1460. Arendasul poate, prin o clauza expresa, sa ia asupra-si cazurile fortuite.
Art. 1461. Sub stipulatia articolului precedent nu se cuprind decat cazurile fortuite ordinare, cum: grindina, bruma, s.c.l.
Nu se cuprind sub dansa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastarile din razboi, inundatie neobisnuita in tara, afara numai cand s-ar fi lepadat de dreptul de scazamant din motivul cazurilor fortuite, prevazute si neprevazute.
Art. 1462. Arendarea fara termen a unei mosii se considera facuta pentru tot timpul necesar ca arendasul sa culeaga toate fructele ei.
Art. 1463. Contractul de arendare fara termen inceteaza de la sine cu expirarea timpului pentru care se considera facut, dupa dispozitia articolului precedent.
Art. 1464. Daca dupa expirarea arendarii facute cu termen, arendasul continua si se lasa in posesiune, atunci se formeaza o noua arendare, cu efectul aratat la art. 1462.
Art. 1465. Arendasul ce iese trebuie sa dea celui ce vine dupa dansul incaperile cuviincioase si alte inlesniri pentru muncile anului urmator, si viceversa, arendasul ce vine trebuie sa lase celui ce iese incaperile cuviincioase si alte inlesniri pentru consumarea furajelor si pentru strangerea recoltelor ce ar fi mai ramas a se face.

SECTIUNEA II
Arendare pe fructe

Art. 1466. Dispozitiile in genere pentru locatiunea lucrurilor si in particular pentru arendarea pe bani se aplica si la arendarea pe fructe, cu modificarile urmatoare.
Art. 1467. Daca arendandu-se mosia s-a stipulat ca arenda sa se platesca in o parte din fructe, orice subarendare este oprita, daca nu i s-a permis anume.
Art. 1468. Urmand subarendare nepermisa, proprietarul are drept de a-si lua indarat folosinta mosiei sale si de a fi satisfacut de daune interese ce ar proveni de la neindeplinirea contractului.
Art. 1469. Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, in tot ori in parte, cade in sarcina ambelor parti, fara a da drept nici uneia din ele a trage la raspundere pe cealalta.
Nu va privi insa pe proprietar pierderea recoltei dupa strangerea ei, daca arendasul s-a fost pus in intarziere cu tradarea¹ partii cuvenite acelui.

1. Predarea

CAPITOLUL V
Despre locatiunea lucrarilor

Art. 1470. Exista trei feluri de locatiuni a lucrarilor:
1. aceea prin care persoanele se obliga a pune lucrarile lor in serviciul altora;
2. aceea a carausilor si a capitanilor de corabii, care se insarcineaza cu transportul persoanelor sau a lucrurilor;
3. aceea a intreprinzatorilor de lucrari. (C. civ. 1412, 1413, 1471, 1473 si urm., 1478 si urm.).
1. Cu privire la locatiunea mentionata la pct. 1, a se vedea Codul muncii.
2. Cu privire la locatiunea mentionata la pct. 2, a se vedea:
- art. 413-441 din Codul de comert;
- Regulamentul pentru transport pe Caile Ferate Romane, aprobat prin Decretul nr. 2171/1929 (M. Of. nr. 189 din 27 august 1929);
- Codul aerian (B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953), cu modificarile ulterioare;
- Decretul nr. 468/1977 cu privire la organizarea si efectuarea transportului cu autovehicule (B. Of. nr. 136 din 21 decembrie 1977).
Art. 1471. Nimeni nu poate pune in serviciul altui lucrarile sale decat pentru o intreprindere determinata sau pe un timp marginit. (C civ. 5, 1411, 1472 si urm.).
Potrivit art. 70 din Codul muncii, contractul de munca poate fi incheiat si pe durata nedeterminata.
Art. 1472. Patronul se crede pe cuvantul sau:
pentru catimea salariului;
pentru plata salariului anului expirat si pentru aconturile date pe anul curgator.
Textul a fost implicit abrogat prin art. 43 al Legii asupra contractelor de munca (promulgata cu Decretul nr. 990 - M. Of. nr. 74 din 5 aprilie 1929).
Art. 1473. Dispozitiile din capul despre depozit si sechestru relative la stapanii de hoteluri se vor aplica si la carausii si capitanii de corabii, intrucat priveste paza si conservarea lucrurilor incredintate lor. (C. civ. 1080, 1474 si urm., 1532 si urm.,1623 si urm.).
Art. 1474. Carausii si capitanii de corabii sunt raspunzatori nu numai pentru lucrurile ce au incarcat in bastimentul sau carul lor, dar si pentru acelea ce li s-au remis in port sau in magazinele de depozit, spre a fi incarcate in bastimentul sau carul lor.
Art. 1475. Ei sunt raspunzatori de pierderea si stricaciunea lucrurilor incredintate lor, cand ei nu probeaza ca s-au pierdut ori s-au stricat din cauza de forta majora sau cazuri fortuite. (C. civ. 1083, 1156).
A se vedea si art. 98-102 din Codul aerian (Decretul nr. 516 - B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953), cu modificarile ulterioare.
Art. 1476. Intreprinzatorii de transporturi publice pe uscat si pe apa trebuie sa tina un registru de bani, de efectele si pachetele cu care se insarcineaza. (C. civ. 1198, 1621).
A se vedea nota de sub art. 1470.
Art. 1477. Intreprinzatorii de transporturi si de trasuri publice, precum si patronii bastimentelor mai sunt supusi la regulamentele particulare¹, care au putere de lege intre dansii si ceilalti cetateni.
A se vedea Regulamentul pentru transport pe Caile Ferate Romane, aprobat prin Decretul nr. 2171 (M. Of. nr. 165 din 29 iulie 1929 si publicat in M. Of. nr. 189 din 27 august 1929).

1. Dispozitii normative speciale.

Art. 1478. Cand se comite cuiva¹ facerea unui lucru, se poate stipula ca el sa puna numai lucrul sau, sau meseria sa, sau sa procure si materia. (C. civ. 1413, 1470, 1479 si urm.).

1. Contracteaza cu cineva.

Art. 1479. Cand lucratorul da materia, daca lucrul piere, fie in orice chip, inainte insa de a se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa, afara numai daca comitentele au intarziat¹ de a-l primi. (C. civ. 1018, 1074 si urm., 1156, 1335, 1480, 1481).

1. A fost pus in intarziere.

Art. 1480. Cand meseriasul pune numai lucrul sau, sau industria sa, daca lucrul piere, dauna nu cade in sarcina lui decat numai daca va fi urmat din culpa sa. (C. civ. 1156, 1481).
Art. 1481. In cazul articolului precedent, daca lucrul piere, desi fara culpa lucratorului, inainte insa de a fi fost tradat¹ si fara ca comitentul sa fi intarziat de a-l verifica, meseriasul nu are nici un drept de a pretinde salariul sau, afara numai cand lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei.

1. Predat

Art. 1482. Cand e vorba de un lucru ce se masoara, sau care are mai multe bucati, verificarea se poate face in parti si se prezuma facuta pentru toate partile platite, daca comitentul plateste lucratorului in proportia lucrului facut.
Art. 1483. Daca, in curs de zece ani, numarati din ziua in care s-a ispravit cladirea unui edificiu sau facerea unui alt lucru insemnator, unul ori altul se darama in tot ori in parte, sau ameninta invederat daramarea, din cauza unui viciu de costructie sau a pamantului, intreprinzatorul si arhitectul raman raspunzatori de daune. (C. civ. 1902).
Textul a fost implicit modificat prin art. 3 si 11 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat in B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificarile ulterioare.
A se vedea Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea in constructii (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995).
Art. 1484. Intreprinzatorul sau arhitectul care s-a insarcinat a da gata un edificiu, dupa un plan statornicit si dezbatut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plata, nici sub pretext de scumpire a muncii manuale ori a materialelor, nici sub pretext ca s-a facut la planul zis schimbari si adaugiri, daca aceste adaugiri si schimbari n-au fost in scris aprobate si pretul lor defipt cu comitentul.
Art. 1485. Contractul de locatiune a lucrarilor se desfiinteaza cu moartea meseriasului, arhitectului sau intreprinzatorului. (C. civ. 1094, 1440, 1486, 1552).
Art. 1486. Comitentul insa este dator sa plateasca erezilor lor, in proportia pretului defipt prin conventie, valoarea lucrarilor facute si aceea a materialelor pregatite, intrucat insa acele lucrari si materiale pot fi folositoare pentru dansul.
Art. 1487. Intreprinzatorul raspunde de lucrarile persoanelor ce a intrebuintat. (C. civ. 1000).
Art. 1488. Zidarii, lemnarii si ceilalti lucratori intrebuintati la cladirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrari date in apalt¹, pot reclama plata lor de la comitent, pe atat pe cat acesta ar datori intreprinzatorului in momentul reclamatiei. (C civ. 974, 1489, 1490, 1737 pct. 4 si 5, 1742).

1. In intreprindere

Art. 1489. Zidarii, lemnarii si cu ceilalti lucratori care contracteaza direct cu un pret hotarat, sunt priviti ca intreprinzatori pentru partea de lucru ce iau asupra-le.
Art. 1490. Dispozitiile articolelor precedente din acest capitol se aplica si la dansii.

CODUL CIVIL

pagina a VI-a

TITLUL VIII
Despre CONTRACTUL DE SOCIETATE

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1491. Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, cu scop de a imparti foloasele ce ar putea deriva.
Art. 1492. Orice societate trebuie sa aiba de obiect un ce licit si sa fie contractata spre folosul comun al partilor.
Fiecare membru al unei societati trebuie sa puna in comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa. (C. civ. 5, 948, 962, 966, 968, 1008, 1503 si urm., 1513).

CAPITOLUL II
Despre diversele feluri de societati

Art. 1493. Societatile sunt universale sau particulare.

SECTIUNEA I
Despre societatile universale

Art. 1494. Societatile universale pot fi de doua feluri: societatea tuturor bunurilor a membrilor ei; si societatea universala a castigurilor.
Art. 1495. Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care membrii ei pun la mijloc toate averile mobile si imobile ce poseda, si toate castigurile ce ar putea rezulta din ele.
In contractul societatii, ei pot cuprinde orice altfel de castiguri, bunurile insa ce vor putea dobandi prin succesiune sau donatiune nu vor intra. (C. civ. 965, 968, 1007).
Art. 1496. Societatea universala a castigurilor este aceea prin care membrii ei pun la mijloc castigurile din industria lor, ce cu orice titlu ar dobandi in cursul societatii.
Averea mobila, ce poseda fiecare din asociati in momentul contractului, intra in societate; imobilele lor insa personale nu intra decat pentru folosinta numai. (C. civ. 1495).
Art. 1497. Facandu-se un simplu contract de societate universala, fara nici o alta declaratie, atunci se intelege ca s-a format numai o societate universala de castiguri.
Art. 1498. Contractul de societate universala se poate face numai intre persoanele capabile de a da sau a primi una de la alta si care au facultatea de a se avantaja reciproc in prejudiciul altor persoane. (C. civ. 808 si urm., 812, 841 si urm., 939 si urm.).

SECTIUNEA II
Despre societatea particulara

Art. 1499. Societatea particulara este aceea ce are de obiect oarecare lucruri determinate sau uzul lor, ori fructele lor. (C. civ. 962 si urm.).
Art. 1500. Asemenea, societate particulara este si aceea formata prin un contract, prin care mai multe persoane se alcatuiesc, sau pentru o intreprindere determinata, sau pentru exercitiul unei meserii sau al unor profesiuni.

CAPITOLUL III
Despre obligatiile asociatilor intre ei insisi si in privinta altora

SECTIUNEA I
Despre indatoririle asociatilor intre ei insisi

Art. 1501. Societatea incepe in momentul facerii contractului, daca nu se stipuleaza un alt timp.
Art. 1502. Daca nu s-a stipulat nimic in privinta duratei societatii, atunci ea se prezuma contractata pentru toata viata asociatilor, cu singura marginire cuprinsa in articolul 1527.
Daca insa ea are de obiect o afacere ce nu dureaza decat un timp determinat, atunci se prezuma contractata pentru tot timpul cat va tine acea afacere.
Art. 1503. Fiecare asociat, in privinta societatii, se considera ca un debitor de tot ceea ce a promis sau de a pune in comun.
Daca s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce l-a pus in comun e raspunzator catre societate in felul precum vanzatorul este catre cumparator. (C. civ. 1074 si urm., 1337 si urm.).
Art. 1504. Asociatul care era dator a pune in comun o suma de bani, si care n-a facut-o, de drept si fara nici o cerere ramane debitor de dobanda acestei sume, din ziua in care trebuia sa o plateasca, fara a fi scutit si de plata de daune-interese, daca s-ar cuveni.
Asemenea se va urma si in privinta acelor sume ce ar fi luat din casa societatii, a caror dobanda va incepe a se socoti din ziua luarii lor pentru un folos al sau particular. (C. civ. 1075, 1081, 1088).
Art. 1505. Asociatii care s-au indatorat a pune in comun industria lor vor trebui sa dea seama de toate castigurile facute prin acel fel de industrie, ce este obiectul societatii. (C. civ. 1496, 1503).
Art. 1506. Cand un asociat este pe seama sa creditor de o suma exigibila al unei persoane, debitor asemenea si catre societate cu o suma exigibila, atunci aceea ce primeste de la un asa debitor va trebui sa se socoteasca atat in creditul societatii, cat si in al sau propriu, in proportia ambelor credite, chiar cand prin chitanta data s-ar specifica ca primirea s-a facut numai pe seama creditului sau particular.
Daca insa prin chitanta data s-ar specifica ca primirea s-a facut numai in contul creditului societatii, atunci se va urma dupa aceasta declaratie. (C. civ. 1110 si urm.).
Art. 1507. Cand unul din asociati si-a primit partea sa intreaga din creditul comun si debitorul a devenit apoi nesolvabil, acest asociat va trebui sa puna in comun ceea ce a primit, chiar cand ar fi dat o chitanta anume pentru partea sa.
Art. 1508. Fiecare asociat ramane raspunzator catre societate de daunele casunate prin culpa sa. Aceste daune nu pot sa se compenseze cu foloasele aduse societatii prin industria sa in alte afaceri. (C. civ. 1143 si urm.).
Art. 1509. Lucrurile, a caror folosinta numai a fost pusa in comun, daca sunt corpuri certe si determinate ce nu se consuma prin intrebuintare, raman in pericolul asociatului proprietar.
Daca aceste lucruri se consuma, sau conservandu-le se deterioreaza, daca au fost destinate spre vanzare, sau s-au pus in comun in urma unei estimatii, inscrise in un inventar, atunci ele raman in pericolul societatii.
Daca lucrul a fost pretuit, asociatul nu poate pretinde alt decat pretul lui. (C. civ. 971, 1102, 1156, 1525).
Art. 1510. Un asociat are actiune contra societatii nu numai pentru restituirea capitalelor¹ cheltuite in contul ei, dar inca pentru obligatiile contractate de buna credinta pentru afacerile sociale, si pentru pericolele despartite de administratia lor. (C. civ. 991, 1546 si urm.).

1. Sumelor

Art. 1511. Cand prin contractul de societate nu se determina partea de castig sau pierdere a fiecarui asociat, atunci acea parte va fi proportionala cu suma pusa in comun de fiecare.
In privinta acelui ce n-a pus in comun decat industria sa, partea de castig sau pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus in comun valoarea cea mai mica. (C. civ. 774, 1521).
Art. 1512. Daca asociatii, pentru determinarea partilor, s-au invoit a se raporta la judecata unuia din ei sau a unui al treilea, atunci nu se va admite nici o reclamatie contra unei asemenea determinari, afara numai cand va fi invederat contrara echitatii.
In aceasta privinta nu se va admite nici o reclamatie, dupa trecerea de nouazeci zile pline numarate din ziua in care asociatul ce se pretinde daunat a aflat despre o asemenea determinare, ori cand din partea sa a inceput a o executa. (C. civ. 790).
Art. 1513. Este nul contractul prin care un asociat isi stipuleaza totalitatea castigurilor.
Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere. (C. civ. 5, 966, 968, 1008, 1511).
Art. 1514. Asociatul insarcinat cu administratia in puterea unei clauze speciale a contractului de societate poate sa faca, si fara invoirea celorlalti asociati, toate actele ce depind de la administratia sa, intrucat le face fara dol.
Aceasta facultate nu i se poate revoca in cursul societatii fara o cauza legitima; daca insa i s-a acordat aceasta prin un act posterior contractului de societate, atunci se poate revoca ca un simplu mandat. (C. civ. 1515 si urm., 1536, 1552).
Art. 1515. Cand mai multi asociati sunt insarcinati cu administratia, fara ca sa fie determinate functiile lor, ori fara ca sa fie stipulat ca unul nu poate sa faca nici un act fara celalalt, atunci fiecare din ei poate face indeosebi toate actele dependente de aceasta administratie. (C. civ. 1517 pct. 1, 1543).
Art. 1516. Daca s-a stipulat ca unul din administratori sa nu poata face nimic fara celalalt, atunci unul singur nu va putea, fara o noua conventie, face nimic in absenta celuilalt, chiar cand acesta ar fi in neposibilitate de a lua parte la administratie.
Art. 1517. In lipsa de stipulatii speciale in privinta modului de administratie, se vor observa urmatoarele reguli:
1. Se prezuma ca asociatii si-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. Fapta unuia obliga si pe ceilalti asociati, fara ca ei sa fi fost intrebati; acestia insa sau unul din ei pot intotdeauna a se opune la o asa operatie inainte de a fi fost facuta.
2. Fiecare asociat poate sa se serveasca de lucrurile societatii, intrucat le intrebuinteaza la destinatia lor statornicita prin uz, intrucat nu face dauna societatii, si intrucat nu impiedica si pe ceilalti asociati in exercitiul dreptului lor.
3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociati sa contribuie la cheltuielile necesare pentru pastrarea lucrurilor societatii.
4. Unul din asociati nu poate face nici o inovatie asupra imobilelor societatii, chiar cand o ar crede avantajoasa ei, daca ceilalti asociati nu se invoiesc la aceasta. (C. civ. 991, 997, 1514 si urm., 1536, 1537).
Art. 1518. Asociatul ce nu este si administrator nu poate nici vinde, nici obliga lucrurile, chiar mobile, ale societatii. (C. civ. 1306, 1517).
Art. 1519. Fiecare asociat poate, fara invoirea asociatilor, sa-si asocieze o a treia persoana in privinta partii ce are in societate; nu poate insa, fara invoirea aceasta, a-l asocia si la societate, chiar cand ar avea administratia ei.

SECTIUNEA II
Despre obligatiile asociatilor catre a treia persoana

Art. 1520. In orice societati, afara de cele comerciale, asociatii nu sunt solidar raspunzatori pentru debitele sociale si nici poate unul sa oblige pe ceilalti, daca acestia nu i-ar fi dat imputernicire. (C. civ. 1039 si urm., 1514 si urm., 1518, 1537).
Art. 1521. Cand mai multi asociati s-au indatorat catre un creditor, fiecare ramane raspunzator catre acesta cu o suma si parte egala, oricare ar fi capitalul, afara numai cand anume s-a stipulat ca fiecare ramane raspunzator in proportia capitalului pus in societate. (C. civ. 777).
Art. 1522. Stipulatia anume rostita ca s-a contractat o obligatie pe seama societatii indatoreste numai pe asociatul contractant si nu pe ceilalti, afara numai cand acestia l-ar fi imputernicit la aceasta sau cand ar fi rezultat un profit pentru societate. (C. civ. 973, 991, 1520, 1532 si urm.).

CAPITOLUL IV
Despre diversele moduri dupa care inceteaza societatea

Art. 1523. Societatea inceteaza:
1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractata;
2. prin desfiintarea obiectului sau desavarsirea afacerii;
3. prin moartea unuia din asociati;
4. prin interdictia sau nesolvabilitatea unuia din ei;
5. prin vointa expresa¹ de unul sau mai multi asociati de a nu voi a continua societatea. (C. civ. 969, 1502, 1525).

1. Exprimata

Art. 1524. Prorogarea unei societati contractate pentru un timp determinat nu poate fi probata decat prin aceleasi mezii¹, prin care poate fi probat insusi contractul societatii.

1. Mijloace

Art. 1525. Cand unul din asociati, a promis de a pune in comun proprietatea unui lucru, daca acesta a pierit inainte de a fi fost in fapta conferit, societatea inceteaza in privinta tuturor asociatilor.
Asemenea inceteaza societatea in orice caz prin pierderea lucrului, cand numai folosinta a fost pusa in comun.
Nu se desface insa societatea prin pierderea lucrului a carui proprietate s-a fost pus deja in comun. (C. civ. 971, 1018, 1156, 1311, 1423, 1509, 1523).
Art. 1526. Daca s-a stipulat ca, in caz de moarte a unuia din asociati, societatea trebuie sa continue cu eredele sau, sau ca trebuie sa continue numai intre asociatii ramasi in viata, se va urma intocmai. In cazul al doilea, eredele defunctului nu are drept decat la impartirea societatii dupa starea in care a fost in momentul mortii asociatului, participand si la toate drepturile ulterioare, insa numai intrucat sunt o consecinta necesara a operatiilor facute inaintea mortii asociatului caruia succede. (C. civ. 653, 965, 1523, 1530).
Art. 1527. Desfacerea societatii prin vointa unei parti urmeaza numai atunci cand durata ei este nemarginita; ea se efectueaza prin renuntare notificata tuturor partilor, intrucat se face cu buna-credinta si la timp. (C. civ. 1502, 1523, 1528 si urm.).
Art. 1528. Renuntarea nu este de buna-credinta cand asociatul o face in scop de a-si insusi singur profitul ce asociatii spera a-l dobandi in comun.
Este facuta fara timp, cand lucrurile nu se mai afla in toata intregimea lor, si interesul societatii cere amanarea desfacerii.
Art. 1529. Desfacerea societatii facute pentru un timp determinat nu se poate cere de unul din asociati inainte de expirarea termenului pus, afara numai cand exista juste motive, cum: in cazul cand unul din asociati nu-si indeplineste indatoririle sale, sau cand o infirmitate de toate zilele il impiedica de la ingrijirea afacerilor sociale, sau in alte cazuri analoge.
Aprecierea unor asa motive e lasata la prudenta judecatorilor. (C. civ. 969, 1020, 1021, 1527).
Art. 1530. La impartirea averii societatii intre asociati se aplica regulile relative la impartirea ereditatii, la forma acestei impartiri si la obligatiile ce rezulta intre erezi. (C. civ. 728 si urm., 774 si urm., 786 si urm., 790, 1388, 1737, 1741 ).
Art. 1531. Dispozitiile titlului prezent se aplica la societatile comerciale, intrucat nu sunt contrarii legilor si uzurilor comerciale.
A se vedea:
- art. 1 din Codul de comert, potrivit caruia: "In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil";
- art. 48 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954), cu modificarile ulterioare, care prevede ca societatile comerciale raman supuse legilor comerciale si celorlalte dispozitii ce le privesc;
- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990);
- Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale republicata (M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998);
- Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului republicata (M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998);
- Legea privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991 (M. Of. nr. 169 din 16 august 1991).

TITLUL IX
Despre MANDAT

CAPITOLUL I
Despre natura mandatului

Art. 1532. Mandatul este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea. (C. civ. 948).
Art. 1533. Mandatul poate fi expres sau tacit.
Si primirea mandatului poate sa fie tacita si sa rezulte din executarea lui din partea mandatarului. (C. civ. 1191 si urm.).
Art. 1534. Mandatul este fara plata cand nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1535. Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului.
Art. 1536. Mandatul conceput in termeni generali cuprinde numai actele de administratie.
Cand e vorba de instrainare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administratia ordinara, mandatul trebuie sa fie special. (C. civ. 1096, 1115).
Art. 1537. Mandatarul nu poate face nimic afara din limitele mandatului sau; facultatea de a face o tranzactie cuprinde pe aceea de a face un compromis. (C. civ. 1545, 1546, 1704, 1705).
Art. 1538. (Modificat prin Decretul nr. 185 din 30.IV.1949). Femeile pot fi alese mandatari; mandantul insa nu are o actiune in contra femeii maritate care a primit mandatul fara autorizatia barbatului, decat dupa regulile stabilite la titlul despre contractul de casatorie si drepturile respective ale sotilor.
Textul trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrarii principiului egalitatii sexelor reafirmat si in art. 44 alin. 1 din Constitutia Romaniei.

CAPITOLUL II
Despre indatoririle mandatarului

Art. 1539. Mandatarul este indatorat a executa mandatul atat timp cat este insarcinat si este raspunzator de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neindeplinirii lui.
Este asemenea indatorat a termina afacerea inceputa la moartea mandantului, daca din intarziere ar putea urma pericol. (C. civ. 987, 988, 1075, 1081 si urm., 1552, 1556).
Art. 1540. Mandatarul este raspunzator nu numai de dol, dar inca si de culpa comisa in executarea mandatului.
Pentru culpa, cand mandatul este fara plata, raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decat in caz contrariu. (C. civ. 960, 989, 990, 1075, 1082, 1600).
Art. 1541. Mandatarul este dator, oricand i se va cere, a da seama mandantului de lucrarile sale si de a-i remite tot aceea ce ar fi primit in puterea mandatului, chiar cand ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. (C. civ. 992, 1544).
Art. 1542. Mandatarul este raspunzator pentru acela pe care a substituit in gestiunea sa:
1. cand nu i s-a conces facultatea de a-si substitui pe cineva;
2. cand i s-a conces o atare facultate fara aratarea persoanei, si cea aleasa de dansul era cunoscuta de necapabila si nesolvabila.
In toate cazurile, mandantul poate sa intenteze direct actiunea contra persoanei ce mandatarul si-a substituit. (C. civ. 1000).
Art. 1543. Cand prin un act s-au constituit mai multi mandatari sau procuratori, nu exista solidaritate intre dansii, afara numai cand anume s-a stipulat. (C. civ. 1041, 1551).
Art. 1544. Mandatarul e dator a plati dobanzi pentru sumele intrebuintate in folosul sau, din ziua intrebuintarii lor; iar dobanzile sumelor ramase, din ziua cand i s-au cerut acele sume. (C. civ. 1079, 1088, 1541, 1550, 1589).
Art. 1545. Mandatarul care a dat partii cu care a contractat in asemenea calitate, o indestula notita¹ de puterile primite, nu e tinut a garanta aceea ce s-a facut afara din marginile mandatului, afara numai cand s-a obligat pe sine insusi, in numele sau. (C. civ. 1537, 1546).

1. Lamurire.

CAPITOLUL III
Despre obligatiile mandantului

Art. 1546. Mandantul este indatorat a indeplini obligatiile contractate de catre mandatar in limitele puterilor date.
Nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale, afara numai cand a ratificat expres sau tacit. (C. civ. 991, 1167, 1190, 1537, 1545).
Art. 1547. Mandantul trebuie sa dezdauneze pe mandatar de anticipatiile si spezele facute pentru indeplinirea mandatului si sa-i plateasca onorariul, daca i s-a promis. (C. civ. 991, 1730).
Art. 1548. Cand nu se poate imputa mandatarului nici o culpa, mandantul nu poate sa se scuteasca de asemenea dezdaunare si plata, chiar cand afacerea n-a reusit, nici sa reduca suma cheltuielilor sau a anticipatiilor pe cuvant ca ar fi putut fi mai mica. (C. civ. 1547).
Art. 1549. Mandantul trebuie asemenea sa dezdauneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia indeplinirii insarcinarilor sale, daca nu se poate imputa nici o culpa. (C. civ. 991).
Art. 1550. Mandantul trebuie sa plateasca mandatarului dobanda sumelor anticipate socotita din ziua platilor probate. (C. civ. 1088, 1544).
Art. 1551. Cand mai multe persoane, pentru o afacere comuna, au numit un mandatar, fiecare din ele este raspunzatoare solidar pentru toate efectele mandatului. (C. civ. 1039 si urm., 1543).

CAPITOLUL IV
Despre diferitele moduri dupa care mandatul inceteaza

Art. 1552. Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renuntarea mandatarului la mandat;
3. prin moartea, interdictia, nesolvabilitatea si falimentul ori a mandantului ori a mandatarului. (C. civ. 988, 1514, 1539, 1553 si urm.).
Art. 1553. Mandantul poate, cand voieste, revoca mandatul si constrange, la caz, pe mandatar de a-i remite inscrisul de imputernicire.
Art. 1554. Revocarea mandatului, notificata numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, in nestiinta de aceasta, a contractat cu dansul de buna-credinta: in acest caz mandantul are recurs contra mandatarului sau. (C. civ. 973).
Art. 1555. Numirea unui nou mandatar pentru aceeasi afacere cuprinde in sine revocarea mandatului dat celui dintai, din ziua in care i s-a notificat.
Art. 1556. Mandatarul poate renunta la mandat, notificand mandantului renuntarea sa.
In asa caz mandatarul ramane catre mandant raspunzator de daune, daca renuntarea sa le casuneaza, afara numai cand el se afla in neputinta de a-si continua mandatul fara o dauna insemnata.
Art. 1557. E valid aceea ce face mandatarul in numele mandantului, atat timp cat nu cunoaste moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce desfiinteaza mandatul. (C. civ. 1539, 1552).
Art. 1558. In cazurile aratate in articolul precedent, sunt valide contractarile mandatarului cu al treilea persoane care sunt de buna-credinta.
Art. 1559. In caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie sa instiinteze pe mandant, si pana atunci sa ingrijeasca de ceea ce imprejurarile reclama pentru interesele acestuia. (C. civ. 653, 1539).

TITLUL X
Despre COMODAT

CAPITOLUL I
Despre natura comodatului

Art. 1560. Comodatul este un contract prin care cineva imprumuta altuia un lucru spre a se servi de dansul, cu indatorire de a-l inapoia. (C. civ. 1570).
Art. 1561. Comodatul este esential gratuit. (C. civ. 946).
Art. 1562. Imprumutatorul ramane proprietarul lucrului dat imprumut. (C. civ. 1577).
Art. 1563. Obligatiile ce se formeaza in puterea comodatului trec la erezii comodantului si ai comodatarului.
Daca insa imprumutarea s-a facut in privinta numai a comodatarului si numai persoanei lui, erezii lui nu pot sa continue a se folosi de lucrul imprumutat. (C. civ. 653, 1440).

CAPITOLUL II
Despre obligatiile comodatarului

Art. 1564. Comodatarul este dator sa ingrijeasca, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului imprumutat, si nu poate sa se serveasca decat la trebuinta determinata prin natura lui, sau prin conventie, sub pedeapsa de a plati daune-interese, de se cuvine. (C. civ. 1080, 1429, 1430, 1599).
Art. 1565. Daca comodatarul se serveste de lucrul la o alta trebuinta, ori pentru un timp mai indelungat decat se cuvine, atunci ramane raspunzator de pierderea casunata, chiar prin caz fortuit. (C. civ. 1041, 1430, 1564, 1567, 1602).
Art. 1566. Daca lucrul imprumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogandu-i un lucru al sau, daca el, neputand scapa unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este raspunzator de pierderea celuilalt. (C. civ. 1080, 1599).
Textul trebuie citit astfel: "Daca lucrul imprumutat piere printr-un caz fortuit la care comodatarul l-ar fi putut sustrage subrogandu-i un lucru al sau, sau daca el neputand scapa decat unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este raspunzator de pierderea celuilalt".
Art. 1567. Daca lucrul s-a pretuit cand s-a imprumutat, atunci pentru pierderea lui, casunata chiar prin caz fortuit, ramane raspunzator comodatarul, intrucat nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1568. Daca lucrul se deterioreaza cu ocazia intrebuintarii pentru care s-a dat cu imprumutare, si fara culpa din partea comodatarului, acesta nu e raspunzator. (C. civ. 528, 547, 1102, 1431, 1434).
Art. 1569. Comodatarul, facand speze necesare la uzul lucrului imprumutat, nu poate sa le repete¹. (C. civ. 1561, 1574).

1. Nu poate cere inapoirea lor.

Art. 1570. Comodatarul nu poate sa retina lucrul sub cuvant de compensatie pentru creanta ce are asupra comodantului. (C. civ. 1145, 1147, 1619).
Art. 1571. Daca mai multe persoane au luat impreuna cu imprumut tot acelasi lucru, ele sunt solidar obligate catre comodant. (C. civ. 1039, 1041, 1061, 1062, 1065).

CAPITOLUL III
Despre obligatiile comodantului

Art. 1572. Comodantul nu poate sa ia indarat lucrul imprumutat, inainte de trecerea termenului convenit sau, in lipsa de conventie, inainte de a fi servit la trebuinta, pentru care s-a dat cu imprumut. (C. civ. 1022 si urm., 1573, 1581).
Art. 1573. Daca insa in curgerea termenului sau mai inainte de a se fi indestulat trebuinta comodatarului, comodantul insusi ar cadea in o trebuinta mare si neprevazuta de acel lucru, judecatorul poate, dupa imprejurari, sa oblige pe comodatar la restitutiune. (C. civ. 1023).
Art. 1574. Daca in curgerea termenului, imprumutatul a fost silit, pentru pastrarea lucrului, sa faca oarecare speze extraordinare, necesare si asa de urgente incat sa nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le inapoia. (C. civ. 991, 997, 1569, 1618, 1737).
Art. 1575. Daca lucrul imprumutat are asa defect incat sa poata dauna pe acel ce se serveste de dansul, comodantul ramane raspunzator de daune, daca cunoscand acele defecte nu a prevestit pe comodatar. (C. civ. 998, 1352, 1422, 1580).

TITLUL XI
Despre IMPRUMUT

CAPITOLUL I
Despre natura imprumutului

Art. 1576. Imprumutul este un contract prin care una din parti da celeilalte oarecare catime de lucruri, cu indatorire pentru dansa de-a restitui tot atatea lucruri, de aceeasi specie si calitate.
Art. 1577. In puterea imprumutului, imprumutatul devine proprietarul lucrului primit care, pierind, fie in orice mod, piere in contul sau. (C. civ. 1562).
Art. 1578. Obligatia ce rezulta din imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract.
Intamplandu-se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii.
Art. 1579. Regula cuprinsa in articolul precedent nu se va aplica la imprumuturi de vergi metalice sau producte.
In acest caz, debitorul nu trebuie sa restituie decat aceeasi calitate si cantitate, oricare ar fi suirea sau scaderea pretului lor.
Asemenea cand s-a facut imprumutul in monede de aur ori argint si s-a stipulat o restitutiune in aceeasi specie si calitate sau se va altera valoarea intrinseca a monedelor, sau nu se vor putea gasi, sau vor fi scoase din curs, se va restitui echivalentul pretului intrinsec ce acele monede avusesera in timpul in care au fost imprumutate.

CAPITOLUL II
Despre obligatia imprumutatorului

Art. 1580. Imprumutatorul este supus la raspunderea prevazuta la art. 1575 pentru comodat.
Art. 1581. Imprumutatorul nu poate, mai inainte de termen, sa ceara lucrul imprumutat. (C. civ. 1022).
Art. 1582. Nefiind defipt termenul restitutiunii, judecatorul poate sa dea imprumutatului un termen, potrivit cu imprejurarile. (C. civ. 1101).
Art. 1583. Daca insa s-a stipulat numai ca imprumutatul sa plateasca cand va putea sau cand va avea mezii¹, judecatorul va prescrie un termen de plata, dupa imprejurari.

1. Mijloace

CAPITOLUL III
Despre obligatia imprumutatului

Art. 1584. Imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi cantitate si calitate, si la timpul stipulat. (C. civ. 1578 si urm.).
Art. 1585. Cand este in neposibilitate de a indeplini datoria prescrisa in articolul precedent, va plati valoarea lor, calculata dupa timpul si locul in care urma a se face restitutiunea.
Daca nu s-a determinat nici timpul, nici locul platii imprumutului, plata urmeaza a se face de catre imprumutat, dupa valoarea curenta din timpul in care si in locul unde s-a contractat. (C. civ. 1104).
Art. 1586. Daca imprumutatul nu intoarce la timpul stipulat lucrurile imprumutate sau valoarea lor, trebuie sa plateasca si dobanzi, de la ziua cererii prin judecata a imprumutului. (C. civ. 1088).

CAPITOLUL IV
Despre imprumutul cu dobanda

Art. 1587. Se poate stipula dobanzi pentru un imprumut de bani, de denariate¹ (zaharele) sau de alte lucruri mobile.

1. Producte

Art. 1588. Imprumutatul care a apucat de a plati dobanzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decat s-au stipulat, nu mai poate a le repeti¹, nici a le imputa asupra capitalului. (C. civ. 991, 1092, 1111).

1. Nu mai poate cere inapoirea lor

Art. 1589. Se defige o dobanda de cinci la suta pe an pentru afacerile civile si de sase la suta pe an pentru cele comerciale, in toate cazurile unde s-a hotarat de parti cuantumul ei.
Dobanzile legale incepute, cerute, precum si cele consacrate prin hotarari definitive, se vor calcula conform legii vechi, pana in momentul promulgarii legii de fata. (C. civ. 1089, 1587).
Art. 1590. Adeverinta data pentru capital, fara rezerva a dobanzilor, este o prezumtie de plata lor si scuteste de dansa.

TITLUL XII
Despre DEPOZIT SI DESPRE SECHESTRU

CAPITOLUL I
Despre depozit in genere

Art. 1591. Depozitul in genere este un act prin care se primeste lucrul altuia spre a-l pastra si a-l restitui in natura. (C. civ. 1080, 1604).
Art. 1592. Depozitul este de doua feluri: depozit propriu-zis si sechestru. (C. civ. 1593 si urm., 1626 si urm.).

CAPITOLUL II
Despre depozitul propriu-zis

SECTIUNEA I
Despre natura depozitului

Art. 1593. Depozitul este un contract esential gratuit, care nu poate avea de obiect decat lucruri mobile.
El nu este perfect decat cand s-a facut traditiunea lucrului. Traditiunea se inlocuieste prin singurul consimtamant, daca lucrul ce este a se lasa in depozit se afla deja in mana depozitarului.
Art. 1594. Depozitul este voluntar sau necesar. (C. civ. 1595 si urm., 1620 si urm.).

SECTIUNEA II
Despre depozitul voluntar

Art. 1595. Depozitul voluntar se formeaza prin consimtamantul celui ce da si celui ce primeste lucrul in depozit. (C. civ. 948 si urm., 1620 si urm.).
Art. 1596. Depozitul voluntar se face intotdeauna numai de catre proprietarul lucrului depozit, sau prin consimtamantul sau expres ori tacit. (C. civ. 1610).
Art. 1597. Depozitul voluntar nu se poate face decat prin inscris. (C. civ. 1191, 1197, 1621 ).
Art. 1598. Daca depozitul s-a facut de catre o persoana capabila catre una necapabila, aceea ce a facut depozitul are numai actiunea de revendicare a lucrului depozit, pe cat timp se afla in mana depozitarului, sau actiune de restitutiune pe cat acesta s-a folosit. (C. civ. 946 si urm., 1098, 1164).

SECTIUNEA III
Despre indatoririle depozitarului

Art. 1599. Depozitarul trebuie sa ingrijeasca de paza lucrului depozit, intocmai precum ingrijeste de paza lucrului sau (C. civ. 1080, 1564, 1600 si urm.).
Art. 1600. Dispozitia articolului precedent trebuie sa se aplice cu mare rigoare:
1. cand depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit;
2. cand s-ar fi stipulat vreo plata pentru paza depozitului;
3. cand depozitul s-a facut numai in folosul depozitarului;
4. cand s-ar fi alcatuit¹ expres ca depozitarul sa fie raspunzator de orice culpa. (C. civ. 998, 1540, 1564).

1. Convenit

Art. 1601. Depozitarul nu raspunde niciodata de stricaciunile provenite din forta majora, afara de cazul cand a fost pus in intarziere pentru restitutiunea lucrului depozit. (C. civ. 1079, 1083, 1606).
Art. 1602. El nu poate sa se serveasca de lucrul depus fara permisiunea expresa sau tacita a deponentului. (C. civ. 1565).
Art. 1603. Nu poate de fel sa caute a vedea lucrurile ce i s-au depozitat, daca i s-au incredintat in o lada inchisa sau sub o coperta sigilata.
Art. 1604. Depozitarul trebuie sa inapoieze tot acel lucru ce a primit.
Un depozit de bani, cand depozitarul, conform art. 1602, facuse intrebuintare de dansul, trebuie sa se restituie in acele monede in care s-a facut, atat in cazul de sporire, cat si in acela de scadere a valorii lor. (C. civ. 1100).
Art. 1605. Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decat in starea in care se afla la timpul inapoierii. Stricaciunile survenite fara faptul sau, raman in sarcina deponentului. (C. civ. 1102, 1601).
Art. 1606. Depozitarul caruia s-a luat prin forta majora lucrul depozitat si care a primit in locu-i o suma de bani, sau orice alt lucru, trebuie sa restituie aceea ce a primit. (C. civ. 1156).
Art. 1607. Eredele depozitarului care a vandut in buna-credinta lucrul ce n-a stiut ca este depozitat, este dator numai sa restituie pretul primit, sau sa cedeze actiunea sa contra cumparatorului, daca pretul nu ar fi fost platit. (C. civ. 996, 1899).
Art. 1608. Depozitarul trebuie sa restituie fructele produse de lucrul depozitat si culese de dansul.
El nu e dator de a plati nici o dobanda pentru banii ce i s-au depozitat, afara numai din ziua de cand a fost pus in intarziere de a-i restitui. (C. civ. 485, 1079, 1088).
Art. 1609. Depozitarul nu trebuie sa restituie lucrul depozitat decat acelui ce i l-a incredintat, sau acelui in al carui nume s-a facut depozitul, sau persoanei aratate spre a-l primi. (C. civ. 1096).
Art. 1610. Depozitarul nu poate pretinde ca deponentul sa probeze ca lucrul depozitat este proprietatea sa.
Cu toate acestea, daca descopera ca lucrul este de furat si cine este adevaratul proprietar, trebuie sa vesteasca acestuia depozitul ce i s-a facut, interpelandu-l¹ a-l reclama in un termen determinat si indestulator, fara prejudiciul dispozitiilor codicelui penal.
Daca acela care a fost vestit de aceasta, neglijeaza reclamarea depozitului, depozitarul este bine liberat prin tradarea depozitului in mana acelui de la care s-a primit. (C. civ. 1596,1616, 1909).

1. Punandu-i in vedere.

Art. 1611. In caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate restitui decat eredelui.
Daca sunt mai multi erezi, lucrul depozitat trebuie sa se restituie, fiecarui din ei o parte pe cat i se cuvine.
Daca lucrul nu se poate imparti, erezii trebuie sa se uneasca intre dansii asupra modului primirii lui. (C. civ. 653, 777, 1057 si urm., 1064).
Art. 1612. Daca deponentul prin schimbarea statului¹ sau a pierdut administratia bunurilor sale, dupa facerea depozitului, acesta nu se poate restitui decat persoanei insarcinate cu administratia averii deponentului. (C. civ. 1096).

1. Capacitate

Art. 1613. Daca depozitul a fost facut de catre un tutore sau administrator in asemenea insusire, si administratia sa a fost incetata in momentul restitutiunii, aceasta nu se poate face decat catre persoana ce a fost reprezentata sau catre noul ei reprezentator. (C. civ. 1612).
Art. 1614. Daca prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde trebuie sa se faca restitutiunea, depozitarul trebuie sa transporte acolo lucrul depozitat; spezele insa ce s-ar face sunt in greutatea deponentului. (C. civ. 1104, 1317, 1615).
Art. 1615. Restitutiunea trebuie sa se faca, daca prin contract nu se arata locul, acolo unde se afla lucrul depozitat. (C. civ. 1104, 1319, 1614).
Art. 1616. Depozitul trebuie sa se restituie deponentului indata ce s-a reclamat, chiar cand s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui; se excepta insa cazul cand in formele legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru sau de opozitie la restitutiunea sau la stramutarea lucrului depozitat. (C. civ. 1023, 1079, 1099, 1572).
Art. 1617. Se stinge orice indatorire a depozitarului, daca se descopera si se probeaza ca el este insusi proprietarul lucrului depozitat. (C. civ. 1154).

SECTIUNEA IV
Despre indatoririle deponentului

Art. 1618. Deponentul este indatorit in a intoarce depozitarului toate spezele facute pentru pastrarea lucrului depozitat, si a-l dezdauna de toate pierderile casunate lui din cauza depozitului. (C. civ. 991, 997, 1080, 1569, 1574, 1691, 1730).
Art. 1619. Depozitarul poate sa opreasca depozitul pana la plata integrala cuvenita lui din cauza depozitului. (C. civ. 1147, 1689).

SECTIUNEA V
Despre depozitul necesar

Art. 1620. Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei intamplari, cum: un foc, o ruina, o pradare, un naufragiu sau alt eveniment neprevazut de forta majora. (C. civ. 1594, 1621 si urm.).
Art. 1621. Proba prin martori este admisa pentru depozitul necesar si chiar in cazul cand valoarea depozitului ar trece peste 250 lei. (C. civ. 1198, 1597).
Art. 1622. Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului voluntar, si fara prejudiciul dispozitiilor art. 1198. (C. civ. 1599 si urm.).
Art. 1623. Ospatatorii ori hangii raspund, ca depozitari, pentru toate lucrurile aduse in localul lor de un calator; depozitul unor asa lucruri trebuie sa se considere ca un depozit necesar. (C. civ. 1473 si urm., 1624).
Art. 1624. Ei raspund de furtul sau stricaciunea lucrurilor calatorului, in caz cand furtul sau stricaciunea s-a comis de servitori, ori de cei insarcinati cu directia ospatariilor, ori de strainii ce le frecventeaza. (C. civ. 1000, 1156, 1623).
Art. 1625. Ei nu sunt raspunzatori de furturile comise cu mana inarmata sau in altfel, cu forta majora. (C. civ. 1156).

CAPITOLUL III
Despre sechestru

SECTIUNEA I
Despre diversele feluri de sechestru

Art. 1626. Sechestrul este conventional sau judiciar.

SECTIUNEA II
Despre sechestrul conventional

Art. 1627. Sechestrul conventional este depozitul unui lucru in litigiu, facut de una sau mai multe persoane, unui al treilea, care ia asupra-si indatorirea de a-l restitui, dupa terminarea procesului celui carui va declara judecatorul ca se cuvine.
Art. 1628. Sechestrul poate sa nu fie gratuit. (C. civ. 1593).
Art. 1629. Cand este gratuit, se aplica asupra-i regulile depozitului propriu-zis, cu deosebirile ce se vor arata mai jos. (C. civ. 1593 si urm.).
Art. 1630. Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile. (C. civ. 1593).
Art. 1631. Depozitarul, insarcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat de dansul inainte de terminarea procesului, decat atunci cand toate partile interesate vor consimti, sau cand va urma o cauza ce se va judeca de legitima. (C. civ. 1616).

SECTIUNEA III
Despre sechestrul judiciar

Art. 1632. Afara de cazurile statornicite de codicele de procedura civila, judecatorul¹ poate ordona sechestrul:
1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a carui proprietate ori posesiune se judeca doua sau mai multe persoane;
2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa. (C. civ. 542, 1114 si urm., 1121).
A se vedea:
Art. 596 C. proc. civ.

1. Instanta judecatoreasca.

Art. 1633. Depozitul judiciar da nastere la obligatii reciproce intre sechestranti si depozitari.
Depozitarul trebuie sa ingrijeasca de pastrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar.
Trebuie sa-l dea de fata pentru vanzare spre indestularea sechestrantului, ori spre a-l restitui, partii de la care s-a sechestrat in caz de revocare a sechestrului.
Sechestrantul este dator sa plateasca depozitarului salariul statornicit de lege, sau in lipsa, pe cat il va hotari judecatorul¹. (C. civ. 1080, 1599).

1. Instanta judecatoreasca.

Art. 1634. Sechestrul judiciar se da sau persoanei asupra carei s-au invoit ambele parti interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea judiciara¹.
Si intr-un caz si intr-altul, acel ce a luat in pastrare lucrul este supus tuturor indatoririlor ce nasc din sechestrul conventional.

1. Instanta judecatoreasca.

TITLUL XIII
Despre CONTRACTELE ALEATORII

CAPITOLUL I
Despre contractele aleatorii in genere

Art. 1635. Contractul aleatoriu este conventia reciproca ale carei efecte, in privinta beneficiilor si a pierderilor pentru toate partile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert.
Astfel sunt:
l. contractul de asigurare;
2. imprumutul nautic;
3. jocul si prinsoarea;
4. si contractul de rendita pe viata.
Cele doua dintai se reguleaza dupa legile comertului maritim. (C. civ. 947, 1636 si urm., 1639 si urm.).

CAPITOLUL II
Despre joc si prinsoare

Art. 1636. Legea nu da nici o actiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare. (C. civ. 1638).
Art. 1637. Sunt exceptate jocurile ce contribuie la exercitiul corporal, cum: armele, cursele cu piciorul, calare sau cu carul si alte asemenea.
Cu toate acestea, judecatorul¹ poate sa respinga cererea cand suma pusa in joc sau la prinsoare ar fi excesiva.

1. Instanta judecatoreasca

Art. 1638. Pierzatorul nu poate in nici un caz repeti ceea ce a platit de buna voie, afara numai in cazul cand castigatorul a intrebuintat dol, inselaciune sau amagire. (C. civ. 953, 960, 994, 1092).

CAPITOLUL III
Despre contractul de rendita pe viata

SECTIUNEA I
Despre natura contractului de rendita pe viata

Art. 1639. Rendita pe viata se poate infiinta cu titlu oneros. (C. civ. 1635).
Art. 1640. Ea se poate constitui si cu titlu gratuit, prin donatiune intre vii sau prin testament.
Trebuie insa atunci sa fie revestita de formele cerute de legi pentru asemenea acte. (C. civ. 550, 800 si urm., 813, 856, 900, 1641, 1650).
Art. 1641. Rendita pe viata infiintata prin donatiune sau testament este supusa la reductiune, daca intrece portiunea disponibila; este nula daca se face in favoarea unei persoane necapabile de a primi. (C. civ. 654, 751, 808, 841, 844, 847, 939 si urm.).
Art. 1642. Rendita pe viata se poate infiinta in favoarea persoanei ce a platit pretul, sau a altei a treia ce n-are nici un drept la rendita.
In cazul din urma, desi intruneste insusirile unei liberalitati, totusi nu este supusa formelor stabilite pentru donatiune; insa este in totul supusa dispozitiilor articolului precedent. (C. civ. 1640).
Art. 1643. Ea se poate infiinta in favoarea unei sau mai multor persoane.
Art. 1644. Este fara lucrare orice contract de rendita pe viata, infiintat in favoarea unei persoane care era deja moarta in momentul facerii contractului. (C. civ. 966).
Art. 1645. Contractul de rendita pe viata, in favoarea unei persoane afectate de o boala de care a murit in interval de 20 zile de la data contractului, este nul.

SECTIUNEA II
Despre efectele contractului de rendita pe viata intre partile contractante

Art. 1646. Acela in a carui favoare s-a infiintat, cu titlu oneros, o rendita pe viata, poate sa ceara sfaramarea contractului, daca infiintatorul ei nu da asigurarile stipulate pentru executare. (C. civ. 1020, 1021).
Art. 1647. Singura neplata a termenelor¹ expirate a renditei nu da drept celui in a carui favoare este infiintata sa ceara intoarcerea capitalului, sau reintrarea in posesiunea fondului instrainat. El are numai dreptul de a face sa se sechestreze si sa se vanda averea debitorului sau si a cere ca, neconsimtind debitorul, sa se reguleze, din produsul vinderii, o suma suficienta spre plata termenelor. (C. civ. 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 si urm.).

1. Sumele scadente datorate in temeiul contractului de rendita

Art. 1648. Infiintatorul renditei nu poate sa se libereze de plata ei, oferind inapoierea capitalului si renuntand la repetitiunea anuitatilor platite, oricat de lunga fie viata acelor in a caror favoare s-a infiintat rendita, si oricat de oneroasa fie prestatia renditei. (C. civ. 969).
Art. 1649. Rendita pe viata se dobandeste de proprietarul¹ ei in proportia zilelor ce a trait.
Daca insa s-a stipulat ca termenii² ei sa se plateasca anticipat, atunci se considera de castigat fiecare termen din ziua in care a venit plata lui. (C. civ. 525, 1023).

1. Creditorul renditei.
2. Sumele scadente datorate in temeiul contractului de rendita

Art. 1650. Numai in cazul in care rendita pe viata s-a infiintat cu titlu gratuit, se poate si stipula ca dansa sa nu fie supusa sechestrarii¹. (C. civ. 1718).

1. Sa nu poata fi urmarita

Art. 1651. Proprietarul renditei pe viata nu poate sa ceara termenele expirate¹ decat justificand existenta sa, ori existenta persoanei in favoarea careia s-a infiintat. (C. civ. 1169, 1907).

1. Sumele scadente datorate in temeiul contractului de rendita

TITLUL XIV
Despre FIDEJUSIUNE (CAUTIUNE)

CAPITOLUL I
Despre natura si intinderea fidejusiunii

Art. 1652. Cel ce garanteaza o obligatie se leaga catre creditor de a indeplini insusi obligatia pe care debitorul nu o indeplineste. (C. civ. 1662 si urm.).
Potrivit art. 105, 129, 133 si 147 din Codul familiei, minorul si interzisul sau reprezentantul lor legal nu pot sa garanteze obligatia altuia.
Art. 1653. Fidejusiunea nu poate exista decat pentru o obligatie valida.
Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligatii ce poate fi anulata in virtutea unei exceptii personale debitorului, cum de pilda in cazul de minoritate.
Art. 1654. Fidejusiunea nu poate intrece datoria debitorului, nici poate fi facuta sub conditii mai oneroase.
Poate fi insa numai pentru o parte a datoriei si sub conditii mai putin grele.
Cautiunea ce intrece datoria sau care este contractata sub conditii mai oneroase e valida numai pana in masura obligatiei principale.
Art. 1655. Oricine poate sa se faca fidejusore, fara ordinea si chiar fara stiinta acelui pentru care se obliga.
Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar si pentru fidejusorul acestuia. (C. civ. 946, 1093, 1669, 1680).
Art. 1656. Fidejusiunea trebuie sa fie expresa si nu se poate intinde peste marginile in care s-a contractat.
Art. 1657. Fidejusiunea nedeterminata a unei obligatii principale, se intinde la toate accesoriile unei datorii, si inca si la spezele primei reclamatii¹, si la toate cele posterioare notificarii facute fidejusorului.

1. Cheltuielile corespunzatoare introducerii cererii de chemare in judecata.

Art. 1658. Indatoririle fidejusorului trec la erezi, afara de constrangerea corporala, chiar daca indatorirea era asigurata prin constrangere corporala. (C. civ. 653, 777, 1060).
Dispozitia referitoare la constrangerea corporala nu mai are aplicare, fiind incompatibila cu ordinea juridica din Romania.
Art. 1659. Debitorul obligat a da siguranta trebuie sa prezinte o persoana capabila de a contracta, care sa posede avere indestula spre a garanta o obligatie, si care sa aiba domiciliul in teritoriul jurisdictional al tribunalului judetean, la care trebuie sa se dea.
Art. 1660. Solvabilitatea unui garant se masoara numai dupa nemiscatoarele ce pot fi ipotecate, afara de cazul cand datoria este mica sau afacerea este comerciala. Spre acest finit nu se pot lua in consideratie nemiscatoarele in litigiu, nici acelea situate la o asa departare, incat sa devina foarte dificile lucrarile executive asupra-le.
Art. 1661. Daca fidejusorul, capatat de creditor de buna voie sau judecatoreste, a devenit apoi nesolvabil, trebuie sa se dea un altul.
Aceasta regula nu se aplica in singurul caz in care fidejusorul s-a dat numai in puterea unei conventii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume persoana.

CAPITOLUL II
Despre efectele fidejusiunii

SECTIUNEA I
Despre efectele fidejusiunii intre creditor si cautionator (fidejusor)

Art. 1662. Fidejusorul nu este tinut a plati creditorului, decat cand nu se poate indestula de la debitorul principal asupra averii caruia trebuie mai intai sa se faca discutie¹, afara numai cand insusi a renuntat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. In cazul din urma, efectul obligatiei sale se reguleaza dupa principiile statornicite in privinta datoriilor solidare. (C. civ. 1039 si urm., 1055, 1056, 1663 si urm., 1677, 1794).

1. Urmarire

Art. 1663. Creditorul nu este indatorat sa discute¹ averea debitorului principal, daca garantul nu o cere de la cele dintai lucrari² indreptate contra sa.

1. Sa urmareasca
2. Acte de executare

Art. 1664. Fidejusorul care cere discutia¹ trebuie sa indice creditorului averea debitorului principal si sa anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea in lucrare a executarii.
Nu se va tine in seama aratarea bunurilor debitorului principal situate afara din teritoriul jurisdictional al tribunalului judetean in care trebuie sa se efectueze plata, sau a bunurilor in litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate pentru siguranta datoriei, care nu mai sunt in posesiunea debitorului.

1. Urmarirea

Art. 1665. De cate ori cautionarul va arata bunuri in cuprinderea articolului precedent si va anticipa si spezele cuviincioase pentru discutie¹, creditorul ramane catre garant raspunzator pana la valoarea bunurilor aratate, in caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenita prin amanarea urmaririi. (C. civ. 999).

1. Acte de executare

Art. 1666. Cand mai multe persoane au garantat unul si acelasi creditor pentru una si aceeasi datorie, fiecare din ele ramane obligata pentru datoria intreaga. (C. civ. 1039 si urm., 1142, 1674).
Art. 1667. Cu toate acestea, fiecare din persoanele aratate in articolul precedent, intrucat n-a renuntat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul sa divida mai intai actiunea sa si sa o reduca la proportia fiecaruia.
Daca unii din garanti erau nesolvabili in timpul in care unul din ei obtinuse diviziunea, acesta ramane obligat in proportia unei asemenea nesolvabilitati; daca insa nesolvabilitatea a supravenit dupa diviziune, atunci nu mai poate fi raspunzator pentru aceasta. (C. civ. 1042, 1049, 1057, 1060, 1668).
Art. 1668. Daca creditorul insusi si de buna voie a impartit actiunea sa, nu mai poate sa se lepede de aceasta diviziune, desi, mai inainte de timpul in care a primit-o, unii din cautionatori au fost nesolvabili. (C. civ. 1049 si urm.).

SECTIUNEA II
Despre efectele fidejusiunii intre debitor si cautionator (fidejusor)

Art. 1669. Cautionatorul ce a platit are regres contra debitorului principal, atat cand a garantat cu stiinta debitorului, cat si pe nestiinta lui.
Regresul se intinde atat asupra capitalului, cat si asupra dobanzilor si a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decat pentru spezele facute de dansul dupa ce a notificat debitorului principal reclamatia pornita asupra-i.
Fidejusorul are regres si pentru dobanda sumei ce a platit, chiar cand datoria nu produce dobanda, si inca si pentru daune-interese, daca se cuvine.
Cu toate acestea, dobanzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge in favoarea garantului decat din ziua in care s-a notificat plata. (C. civ. 1093, 1108, 1109, 1655, 1657, 1672, 1673).
Art. 1670. Cautionatorul ce a platit datoria intra in dreptul ce avea creditorul contra datornicului. (C. civ. 1108).
Art. 1671. Cand sunt mai multi debitori principali solidari pentru una si aceeasi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toti are regres in contra fiecarui din ei pentru repetitiunea sumei totale ce a platit. (C. civ. 1039, 1053).
Art. 1672. Fidejusorul ce a platit prima data, nu are regres contra debitorului principal ce a platit de-a doua oara; are insa actiunea de repetitiune contra creditorului.
Cand fidejusorul a platit, fara sa fi fost urmarit si fara sa fi instiintat pe datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia in cazul cand in timpul platii, datornicul ar fi avut meziu de a declara stinsa datoria sa; ii ramane insa dreptul de a cere inapoi de la creditor banii dati. (C. civ. 993, 1092).
Art. 1673. Fidejusorul, si fara a fi platit, poate sa reclame dezdaunare de la debitor:
1. cand este urmarit in judecata pentru a plati;
2. cand debitorul se afla falit sau in stare de nesolvabilitate;
3. cand debitorul s-a indatorat de a-l libera de garantie intr-un termen determinat si acesta a expirat;
4. cand datoria a devenit exigibila prin sosirea scadentei stipulate;
5. dupa trecerea de 10 ani, cand obligatia principala nu are un termen determinat de scadenta, intrucat insa obligatia principala nu ar fi fost de asa fel incat sa nu poata a se stinge inaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori intrucat nu s-a stipulat contrariul. (C. civ. 1022 si urm., 1684).

SECTIUNEA III
Despre efectele fidejusiunii intre mai multi garanti

Art. 1674. Cand mai multe persoane au garantat pentru unul si acelasi debitor si pentru una si aceeasi datorie, garantul ce a platit datoria are regres contra celorlalti garanti pentru portiunea ce priveste pe fiecare.
Cu toate acestea, nu are loc regresul decat cand garantul a platit in unul din cazurile aratate in articolul precedent. (C. civ. 1039, 1053, 1108, 1109, 1666).

CAPITOLUL III
Despre fidejusiunea legala si cea judecatoreasca

Art. 1675. De cate ori o persoana este obligata de lege sau de judecator¹ a da o garantie, garantul ce se ofera trebuie sa aiba conditiile prescrise de art. 1659 si 1660. Fidejusiunea judecatoreasca trebuie insa sa poata fi supusa la constrangerea corporala. (C. civ. 541, 566, 718, 1364, 1806).
Ultima parte a textului este abrogata implicit intrucat Legea constrangerii corporale din 12 septembrie 1864 nu mai corespunde cu ordinea juridica din Romania.
Cu privire la fidejusiunea judiciara a a se vedea art. 392-396 C. proc. civ.

1. Instanta judecatoreasca

Art. 1676. Cel ce e dator sa dea garantie, e liber sa dea un amanet sau alta asigurare, care sa se gaseasca suficienta pentru asigurarea creantei.
Art. 1677. Garantul judecatoresc nu poate cere discutia¹ averii debitorului principal. (C. civ. 1662 si urm.).

1. Urmarirea

Art. 1678. Cel ce s-a facut garant numai pentru fidejusorul judecatoresc nu poate sa ceara discutia¹ averii debitorului principal si a fidejusorului. (C. civ. 1655, 1662).

1. Urmarirea

CAPITOLUL IV
Despre stingerea fidejusiunii

Art. 1679. Obligatia ce naste din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting si celelalte obligatii. (C. civ. 1091 si urm., 1137, 1142, 1148, 1155, 1873).
Art. 1680. Confuziunea urmata intre datornicul principal si fidejusorul sau, prin erezirea¹ unuia de catre altul, nu stinge actiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor. (C. civ. 653, 1154, 1655, 1678).

1. Mostenirea.

Art. 1681. Garantul se poate servi in contra creditorului de toate exceptiile datornicului principal inerente datoriei; insa nu-i poate opune acele ce sunt curat personale datornicului. (C. civ. 1047, 1142, 1148, 1155).
Art. 1682. Cautionatorul se libereaza de garantia sa, cand nu poate sa intre in drepturile, privilegiile si ipotecile creditorului din cauza acestuia. (C. civ. 1108, 1670).
Art. 1683. Daca creditorul primeste de buna voie un imobil sau alt lucru in plata datoriei principale, cautionatorul ramane liberat, chiar cand creditorul a fost evins din acel lucru.
Art. 1684. Prelungirea termenului acordat de creditor in favoarea datornicului principal nu libereaza pe fidejusor de garantia sa, care poate in acest caz sa urmareasca pe debitor pentru plata. (C. civ. 1022 si urm., 1673).

TITLUL XV
Despre AMANET

Art. 1685. Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranta datoriei. (C. civ. 1591, 1676).
Art. 1686. Amanetul da creditorului dreptul de a fi platit din lucrul amanetului, cu preferinta inaintea altor creditori.
Ca sa rezulte preferinta se cere un act inregistrat in regula, ce sa enunte suma datorita, specia si natura lucrurilor amanetate sau o descriptie de calitatea, greutatea si masura lor.
Facerea unui act inscris si inregistrat nu este neaparat decat cand datoria trece peste 250 lei. (C civ. 1690, 1722, 1730).
Cu privire la inregistrarea actului de amanet, a se vedea art. 710 si 719 C. proc. civ.
Art. 1687. Preferinta aratata in articolul precedent nu se poate infiinta in privinta mobilelor necorporale, cum creantele mobiliare, decat prin un act in regula inregistrat si notificat debitorului creantei date in amanet.
Art. 1688. In toate cazurile insa, acest privilegiu nu subzista asupra amanetului decat cand s-a dat si a ramas in posesiunea creditorului sau unui al treilea ales de parti.
Art. 1689. Creditorul, la caz de neplata, nu poate sa dispuna de amanet; are dreptul insa sa ceara de la judecator¹ ca amanetul sa-i ramana lui, drept plata, si pana la suma datoriei, cu ale ei dobanzi, de se cuvine, dupa o estimatie facuta de experti, ori sa se vanza la licitatie.
E nula orice stipulatie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-si apropia amanetul sau a dispune de dansul fara formalitatile sus-aratate. (C. civ. 5, 968, 1008, 1690).